COLT DE RAI… Faima bisericii din Draxeni din comuna Rebricea si a duhohnicului ei a depãsit cu mult granitele judetului. De preotul Vasile si de slujbele sale tãmãduitoare se stie acum în toatã Moldova. Draxeniul a devenit loc de pelerinaj, în special pentru tineri, fiindcã aici si-au gãsit duhovnicul lor preferat. Când cobori pantele abrupte ale dealului Sasovei, lãsând în urmã calea feratã care leagã Vasluiul de Iasi, intri pe un platou numit de localnici “Micul Bãrãgan” si dai de un colt de rai. În mijlocul lui, remarci printre casele care par mici de la acea înãltime, o mândrã bisericã. Este “catedrala” unde slujeste pãrintele Macsim si unde s-au întâmplat multe minuni. Te apropii si auzi la difuzoarele montate pe bisericã, cântãri îngeresti. În bisericã este slujbã. Pãrintele Vasile tine rânduiala duhovniceascã ca la mãnãstire. Aici se fac slujbe si în afara Sfintei Liturghii, aproape zi de zi. Când intri în bisericã ai senzatia cã te afli într-o catedralã. La intrare te întâmpinã icoana Sfântului Ioan Rusu si o pãrticicã din moastele sale de pe insula Evia. Într-o raclã de argint sub un baldachin odihnesc alte pãrticele, ale Sfântului Nectarie. Aproape de altar sub o cupolã de lemn sculptatã se aflã papucul Sfântului Efrem cel Nou, si un vesmânt al Sf Parascheva; un mediu duhovnicesc cum rar întâlnesti în bisericile din sate! Pãrintele Vasile e zgârcit cu ziaristii. Nu-i place sã vorbeascã despre sine si nici despre cum a ajuns acesta sã fie atât de apreciat de tineri si cãutat ca un duhovnic de neînlocuit. Cu greu a acceptat acest interviu, în care a dezvãluit importanta spovedaniei si a Sfintei Taine a Împãrtãsaniei.
Lucian Timofticiuc
Biserica unde slujeste pãrintele Macsim are hramul Sfintilor Împãrati “Constantin si Elena” si cel al Sfântului Nectarie. Este ridicatã practic de jos de acesta, chiar dacã constructia era începutã si zidãria ajunsese pânã deasupra geamurilor. Din cauzã cã fundatia nu era dimensionatã corect, pãrintele a trebuit s-o dãrâme, sã recupereze cãrãmida si sã înceapã o a treia fundatie. A fost ca la mãnãstirea Argesului. Biserica nu s-a lãsat construitã pânã când nu a venit un preot cu har, care sã o facã asa cum îi place lui Dumnezeu. Sãtenii spun cã vechiul preot avea un Paraclis în curte, unde tinea slujbele si nici acela nu a fost pe placul Divinitãtii. Pentru cã atunci când sãtenii au încercat sã-l îndrepte, dupã ce cãzuse pe o râlã, s-a dezmembrat în bucãti. Tânãr fiind la acea vreme (Vasile Macsim a început lucrarea în urmã cu 9 ani), si-a suflecat mânecile si a început treaba. La început banii au venit din Suceava, cu precãdere din satul bunicului sãu, iar usor-usor si oamenii locului au prins curaj si au început sã ajute. Biserica s-a ridicat impunãtoare, si seamãnã, mai degrabã, cu o catedralã. Acoperisul lucrat în stil stefanian dã farmecul aparte acestui lãcas de cult. Modest, pãrintele Vasile spune cã Sfintii Împãrati au dus greul lucrãrilor la bisericã. “M-am rugat si le-am spus sfintilor cã asa cum au ajutat sã se construiascã în Constantinopol 18 biserici, sã ajute si aici sã se ridice una. Si asa s-a întâmplat. Eu nu am pus nicio picãturã de sudoare. Efectiv ei au lucrat. Nu mã întrebati cum au decurs lucrãrile cã nu stiu, doar cele care se fac astãzi le pot inventaria. Bani au fost câti trebuie. Nici multi, dar nici putini. Exact câti au trebuit”, si-a început parohul povestea, mini-malizându-si rolul de ctitor al acestei biserici.
Cine este duhovnicul Vasile de la Draxeni
Pãrintele Macsim a ajuns în Draxeni în 2009. Este de loc din Fãlticeni si a fost crescut de bunici. În momentul când i-a spus bunicului cã va ajunge preot la Vaslui, acesta i-a replicat destul de dur: “În altã parte n-ai putut gãsi?Tu nu stii cã Vasluiul si Botosanii sunt polii sãrãciei?”. Si-a început cariera ca preot de caritate la spitalul din Negresti. Când a fost repartizat, habar nu avea unde vine orasul, nici nu stia dacã apartine de judetul Vaslui sau de Iasi. A fost trimis de mitropolitul Daniel în aceastã misiune. Dupã sase luni de activitate la spital si-a dat seama cã misiunea lui trebuie sã fie alta. Îsi dorea o parohie, asa cã s-a întors în judetul Suceava, la pãrintele care l-a initiat în tainele preotiei, în speranta cã va gãsi pe acolo o parohie. Fãcea naveta când de la Iasi la Suceava, când de la Iasi la Negresti. La un moment dat, preotul de la Suceava, vãzând cã nu prinde rãdãcini nicãieri, i-a zis: “Citeste Acatistul Bunei Vestiri pânã în 40 de zile si Dumnezeu o sã-ti rânduiascã o parohie”. În a saptea zi a primit un telefon de la preotul Mistreanu de la Rebricea, pe care îl cunoscuse la spitalul Negresti, care i-a zis: “Nu vrei sã fii preot la Draxeni?”. A acceptat fãrã tãgadã. Si acum preotul crede cã a fost mâna Maicii Domnului, care i-a dãruit aceastã parohie frumoasã. “Cât am fãcut naveta sase luni, la Negresti la spital, treceam prin zona Rebricea – Ratesul Cuzei si mi se pãrea o zonã foarte sãracã. Animalele de pe câmp mi se pãreau slabe si odârlite fatã de cele ale bunicului meu. Ei, când am acceptat sã vin preot la Draxeni si am fãcut primul drum spre sat, mi se pãrea cã am nimerit într-un colt de rai. Era toamnã. Sesul de la intrarea în sat era plin de gâste si de cai frumosi. Casele erau mult mai îngrijite ca cele de la soseaua de la Rebricea. Am vãzut chiar douã case care aveau gardul dat cu vopsea, nu cu var, si mi-a plãcut mult. Acum cã sunt de zece ani aici, pot spune cã sunt vasluian cu acte în regulã”, a mai adãugat preotul Vasile.
Despre spovedanie si iertarea pãcatelor
Pãrintele Vasile este duhovnicul tinerilor. Acestia vin de peste tot, de la Iasi, Vaslui sau Bacãu. Ce îi atrage, cum de îi convinge pe acestia, unii pentru prima datã, sã vinã la spovedanie? Iatã ce spune pãrintele despre aceste lucruri: “Spovedania este o tainã, si asa trebuie sã rãmânã. Dupã Sfânta Împãrtãsanie, care este taina tainelor, spovedania eu o consider ca fiind cea de-a doua ca importantã. Spun acest lucru pentru cã în potirul euharistic ne întâlnim cel mai intim cu Hristos. Mântuitorul pãtrunde efectiv în noi pânã în vârful degetelor noastre, iar în fiecare venã nu mai curge sângele nostru, ci sângele lui Hristos. Apoi, la fel de profund, ne întâlnim cu Hristos la spovedanie. Este tainicã pentru cã, aici, în scaunul spovedaniei, stã Acesta. În rugãciunea de dinaintea spovedaniei se spune foarte limpede si clar: «Iatã, Hristos stã aici în chip tainic nevãzut, primind mãrturisirea ta, cea cu umilintã». Este tainic cã ne dezleagã pãcatele, pentru cã în chip miraculos ne dã medicamentul pentru rana sufletului cauzatã de pãcatele pe care le-am sãvârsit si pentru cã ne ridicã. Rolul duhovnicului este doar de martor si nimic mai mult. De multe ori mã minunam si eu ce le spuneam credinciosilor acolo, la spovedanie. Dupã ce terminam, mã duceam în altar sã-mi notez acele idei pentru cã mã surprindeau si pe mine. Dar totul se stergea din minte cu buretele. Si noi preotii, duhovnicii, simtim foarte puternic lucrarea lui Hristos în scaunul spovedaniei. Îmi plac foarte mult cuvintele unui pãrinte care spune cã în scaunul spovedaniei, prin duhovnic, ti se pune în fatã oglinda ta si te vezi asa cum esti tu”, a spus pãrintele.
Cât de important este postul si dacã se pot oamenii împãrtãsi dacã nu au tinut post
Pãrintele Vasile este blând. Fãrã sã iasã din învãtãturile bisericesti, acesta preferã canoane mai “dulci” pentru cei pãcãtosi. Când vine vorba dacã vã puteti spovedi chiar dacã n-ati tinut post, acesta este categoric: “Fãrã doar si poate! E o înselare de la vrãjmas, poate-poate vã face sã renuntati la aceastã tainã. Acesta vã susurã în urechi îndoiala si vã face sã vã gânditi sã nu mergeti la spovedanie, fiindcã n-ati tinut post. Nu-i nici o problemã, important este sã mergeti la duhovnic si sã vã mãrturisiti pãcatele. Postul are rolul de a vã înmuia si de a vã face sã recunoasteti pãcatul. Într-adevãr, când vã duceti în fata lui Hristos, trebuie sã faceti un pic de pregãtire. Dacã asteptãm sã ne pregãtim prea mult, s-ar putea sã încãruntim si sã nu mai apucãm ziua aceea în care sã zicem cã ne-am pregãtit suficient si suntem gata sã ne înfãtisãm în fata Lui. Stiti, e precum în viata de zi cu zi. Când ai o problemã mai aparte, de exemplu, ai fãcut un accident cerebral, atunci nimeni nu te mai întreabã, de la Terapie Intensivã, dacã te-ai spãlat, ori dacã ti-ai fãcut insulina, asa este si la spovedanie. Eu le spun credinciosilor cã dacã mã duc si mã spovedesc o datã pe lunã, voi, ca si mireni, mãcar de sase ori pe an sã o faceti, iar posturi în an sunt numai patru. Dar dacã te mai conditionezi si de post atunci nu mai ajungi niciodatã la spovedanie. E nevoie doar de o pregãtire minimã. Sã tineti post o zi, douã, si e suficient. Important e, cum am mai spus, sã vã mãrturisiti pãcatele. Postul vã ajutã sã vã amintiti pãcatele si sã vã cãiti. De fiecare datã când mã duc eu la spovedit, îl tin pe pãrintele meu duhovnic cel putin o jumãtate de orã, fãrã sã spun povesti, atât de multe am sã-i spun. Pentru a-mi aminti, înainte de Sfânta Liturghie, îmi iau o hârtiutã si îmi notez ce am gresit eu sau ce am pe constiintã, fiindcã nu reusesc sã merg sãptãmânal la pãrintele si altfel as uita. Si atunci dacã eu, în calitate de preot, am de fiecare datã ce sã spun, dar voi, ca mireni, cu atât mai mult. E minunat sã postiti, sã aveti un program de rugãciuni, si în felul acesta, sã-l rugati pe Îngerul pãzitor sã vã aducã aminte pãcatele pe care le-ati sãvârsit, ca sã mergeti apoi sã le mãrturisiti. Dacã asteptãm si nu facem lucrurile acestea, e posibil sã intrãm într-o amortealã duhovniceascã si sã treacã ani buni fãrã sã ne mai spovedim”.
Cât de important este postul si dacã se pot oamenii împãrtãsi dacã nu au tinut post
ÎNVÃTÃTURI…Pãrintele Vasile ne atrage atentia sã nu cãdem în ispita faptului cã nu avem nevoie de preot, în desãvârsirea noastrã duhovniceascã. Preotul are rolul de a lega si dezlega pãcatul. “Sfântul Ioan Gurã de Aur spune asa: “Dacã te întâlnesti pe stradã cu un înger si cu un preot, salutã mai întâi preotul”. Fiindcã Dumnezeu a dat puterea de a ierta sau dezlega un pãcat doar preotului. Acesta spune «cu puterea care mi s-a dat, te iert de acest pãcat» si chiar cã s-a sters din Cartea Vietii. Toate pãcatele care se mãrturisesc si sunt dezlegate de preot se sterg”, a spus duhovnicul. Acesta ne învatã cum sã ne pregãtim pentru aceastã mare tainã. Iatã ce ne spune: “Este greu ca în 10 sau 15 minute, cât stau cu un credincios în scaunul spovedaniei, sã mãrturiseascã pãcatele pe care acesta le-a fãcut în zece ani de când nu s-a mai spovedit. Nu mai vorbim despre tinerii care nu s-au spovedit deloc de zeci de ani, dar important e sã nu ascundã pãcatele în mod voit. Si în moliftã se spune cã «dacã de Mine vei ascunde un pãcat, toate pãcatele îndoite le vei avea». Pãrintele Nicodim Mãnditã spunea o istorioarã foarte frumoasã. La spovedania unei femei, duhovnicul vedea cum din gura ei iese un sarpe cu rostirea fiecãrui pãcat care se mãrturisise. Dar era unul care scotea capul si apoi îl bãga înapoi. Era un pãcat pe care ea se jena sã-l spunã. A reusit si l-a mãrturisit si odatã cu acel pãcat au iesit si ceilalti serpi. Noi, preotii, nu trebuie sã avem pretentia ca în 20 de minute sã spovedim o viatã de om, dar important este ca credinciosii sã nu ascundã nimic. Si dacã uitã ceva, la urmãtoarea spovedanie primul pãcat pe care-l va mãrturisi este cel uitat. Eu îi îndemn pe credinciosi sã vinã cu pãcatele scrise pe o listutã. Când vin la spovedanie, dacã nu au hârtiuta cu ei, vrãjmasul le sterge tot din minte. Si de multe ori, acestia mai au un pic si se considerã sfintisori. Apoi vine momentul când, dupã ce ies din bisericã, vine diavolul si le spune: «Dar nu ai spus pãcatul ãla, deci nu te-ai spovedit cum trebuia!». Atunci crestinul intrã în deznãdejde si trage o concluzie gresitã, cum cã dacã nu a fãcut ce trebuie, ce rost are ca pe viitor sã mai meargã la spovedanie. Acesta e momentul când vrãjmasul câstigã. De aceea eu recomand ca înainte de împãrtãsanie, crestinul sã spunã, fãrã sfialã, preotului de pãcatul uitat si acesta îl dezleagã încã o datã. Si la urmãtoarea spovedanie poate sã o facã”.
Sã nu vã fie rusine sã vã spuneti pãcatul duhovnicului
SFATURI…Pãrintele Vasile spune credinciosilor sã nu le fie rusine de pãcatele lor. În timpul vietii au sansã sã scape de ele, ca la Judecata de Apoi sã nu cântãreascã greu: “Dacã oamenii se rusineazã sã mãrturiseascã un pãcat în fata preotului atunci eu vã spun, ca slujitor al Domnului, cã la spovedanie, în fata credinciosilor, stã tot un om pãcãtos. Pentru cã si acesta are neputintele si patimile lui, cu care se luptã sau cu care ar trebui sã se lupte. Pentru a întâri cele spuse, mai adaug cã si preotii merg sã se spovedeascã, deci au pãcate. Dacã aici, în fata unui om pãcãtos ca si tine, nu a unui Înger sau Arhanghel, nu ne putem mãrturisi un pãcat si ne rusinãm, atunci cum ne vom simti dincolo, când pãcatele nemãrturisite vor fi spuse în auzul si vãzul tuturor. Sfântul Antonie cel Mare numeste diavolul furnicoleu, adicã el reprezintã pãcatul înainte de a-l sãvârsi, vine si te momeste si te convinge sã îl faci. Dupã ce l-ai sãvârsit, acel pãcat, care era ca o furnicã, devine un leu. Siret Diavolul îti zice: «Vai cum ai putut sã faci asa ceva?». Atunci intri în deznãdejde! Pe acest fond, diavolul continuã viclenia si aproape te convinge sã nu-i mai spui pãrintelui acel pãcat. Uite asa intri si te adâncesti într-un cerc vicios si la Judecata de Apoi balanta se înclinã cãtre iad”!
