TESTAMENTUL SFÂNTULUI ÎNCHISORILOR
MÃRTURII…. Apropiat de sufletul duhovnicului, avocatul Marian Aciobãnitei, spune cã acesta era persecutat, pentru cã fostul episcop era gelos pe notorietatea pãrintelui Mina.
DEZVÃLUIRI… Pãrintele Mina Dobzeu a lãsat în urma sa un testament, iar unicul mostenitor testamentar este chiar unul dintre cei care l-au ajutat sã scrie, în noptile grele din vremea comunismului, cele sapte scrisori cãtre Ceausescu. Este vorba despre avocatul husean, Marian Aciobãnitei, cãruia Duhovnicul nu i-a lãsat averi, ci, între alte lucruri de suflet care vor rãmâne în mod firesc, pentru totdeauna, stiute doar de ei, pãrintele Mina i-a lãsat drepturile asupra unor eventuale despãgubiri pe care fostii detinuti politici, ar trebuit sã le primeascã într-o zi. Avocatul Aciobãnitei a fost alãturi de pãrintele Mina din 1980 pânã în ultima clipã de viatã. Stie aproape totul despre Duhovnicul sãu, despre care este convins cã “a fost un Sfânt”! Cele mai multe dintre amintiri, spune el, nu le va povesti niciodatã, însã ceea ce ar vrea ca oamenii sã stie se referã la puterea profetiei, pe care pãrintele Mina o detinea. Ar mai vrea ca oamenii sã stie cã, într-adevãr, pe timpul fostului episcop Corneliu, pãrintele Mina a dus-o foarte greu. Era persecutat, dintr-un motiv ciudat: “Corneliu era gelos pe notorietatea pãrintelui Mina, pe faptul cã lumea, la Episcopie, întreba mereu de pãrintele Mina, nu de el”, spune avocatul. “Râvnea la pensia lui, dar pãrintele Mina nu voia sã îsi dea pensia. Apoi, într-o zi, fostul episcop Corneliu s-a dus cu încã cineva, în cãmãruta pãrintelui si l-a întrebat rãstit, când are de gând sã moarã, cã lui îi trebuie chilia. Atunci pãrintele i-a rãspuns: când am sã mor eu, tu n-ai sã mai fii episcop si nici tu – arãtând spre celãlalt – n-ai sã mai fii pe-aici, prin Episcopie. A fost doar una dintre profetiile pe care le-a fãcut si la care am fost pãrtas“, spune, cu tristete, avocatul Marian Aciobãnitei.
“Eu sunt convins cã pãrintele Mina a fost un Sfânt”, povesteste avocatul Marian Aciobãnitei, cel despre care însusi pãrintele spunea cã l-a ajutat, alãturi de alti oameni curajosi, sã scrie acele scrisori cãtre Ceausescu. Avocatul confirmã faptul cã pãrintele a lãsat un testament, în care el este unic mostenitor testamentar. I-a lãsat, în principal, dreptul asupra unor eventuale despãgubiri morale pe care detinutii politici din temnitele comuniste, le-ar putea primi. Nu se stie dacã vreodatã aceste despãgubiri vor ajunge la fostii detinuti sau la urmasii lor, dar dorinta pãrintelui a fost ca, în caz cã vor exista, ele sã ajungã la cineva cu care a împãrtit momentele acelea teribile, în care a încercat, cu câteva scrisori pline de adevãruri dramatice, sã opreascã expansiunea ateismului în România. Dupã 1988, revenind din închisoare, dupã arestarea survenitã ca urmare a corespondentei periculoase dintre el si Ceausescu, l-a rugat pe avocatul Aciobãnitei sã îl ajute sã scrie alte scrisori. “I-am scris împreunã patriarhului, Preasfintitului Vladimir de la Chisinãu si mai multora. Nu îl speriase deloc temnita. Era drept, era un luptãtor pentru credintã, care nu s-ar fi dat în lãturi de la niciun chin, dacã stia cã de asta depinde drumul bun al credintei în Dumnezeu. Atunci, vã mãrturisesc, mi-a fãcut una dintre cele mai importante profetii. Îmi spunea exact când va cãdea comunismul. Vã dati seama cã eu mã uitam lung. Cine credea cã va cãdea comunismul?! Eu îl credeam, dar rãmâneam cu gândul cã e doar o dorintã. În 1989, când am vãzut cum totul, pânã la ultimul cuvânt de mi l-a spus, se adevereste, am stiut cã pãrintele Mina avea darul profetiei. Apoi, peste câtiva ani, glumeam amândoi. Si îi spuneam: pãrinte Mina, ai stiut când va cãdea comunismul, dar n-ai prea nimerit-o cu data când vor cãdea comunistii, cã tot ei sunt la putere. Si râdeam împreunã. Era un om de-o frumusete sufleteascã desãvârsitã”, spune avocatul Aciobãnitei.
Pãrintele Mina a profetit decãderea lui Corneliu, cãruia i-a spus: “când eu voi muri, tu n-ai sã mai fii episcop”
Avocatul Aciobãnitei a fost unul dintre cei mai apropiati oameni ai pãrintelui Mina. S-a spovedit la el câteva zeci de ani si dintotdeauna si-au stiut unul altuia gândurile. “Da, a dus-o greu cu fostul episcop Corneliu. Motivul a fost unul singur: era gelos pe notorietatea pãrintelui Mina. Lumea venea la Episcopie si voia sã meargã în vizitã la pãrintele Mina, întreba de pãrintele Mina, nu de el. Îi cãuta pricinã. I-a spus într-o zi cã îi vrea pensia. Sã dea pensia la Episcopie, fãrã sã vrea sã înteleagã cã pãrintele avea nevoie de bani pentru cãrtile sale. Chiar si masina pe care a avut-o pãrintele, a vândut-o ca sã tipãreascã lucrãrile sale, pe care le dãruia, apoi, fãrã a cere niciun ban. Când m-am dus odatã la el, pãrintele Mina mi-a povestit cã tocmai ce fusese vizitat de Corneliu si de încã un gealat de-al lui. A strigat, dispretuitor, la pãrinte si i-a spus asa: Mosule, când ai de gând sã mori, cã mie îmi trebuie chilia asta?! Atunci, pãrintele Mina exact asa i-a spus: “când am sã mor eu, tu n-ai sã mai fii episcop, iar tu – privind spre celãlalt, n-ai sã mai fii pe aici”. Mi-am fãcut cruce când am auzit cã episcopul Corneliu si-a pierdut functia si a ajuns în situatia aceea. Am stiu cã, iatã, a fost încã o profetie împlinitã a pãrintelui Mina”, povesteste avocatul Aciobãnitei.
A fost ajutat de câtiva huseni, când a scris scrisorile cãtre Ceausescu!
Multi s-au întrebat de-a lungul timpului, dacã pãrintele Mina a scris singur acele scrisori sau a fost ajutat. Rãspunsul îl aflãm într-una din lucrãrile sale, unde sunt mentionati cei care l-au sustinut în aceastã încercare temerarã de a apãra religia de ura ateilor. Între ei, si câtiva huseni. Trebuie subliniat faptul cã, ori de câte ori a fost arestat, pãrintele Mina niciodatã n-a rostit vreun nume al celor împreunã cu care a compus acele scrisori. A ales, cu pretul libertãtii, sã îsi asume singur rãspunderea în fata anchetatorilor, netrãdându-si prietenii. “În scopul acesta am scris sapte scrisori (1986 – 1988). La scriam în asociere cu scriitori crestini din Bucuresti: Ioan Alexandru, Sofian Boghiu, Ioanichie Bãlan, Pãrintele Paul Mãrãcin, toti din Bucuresti. Altii erau din localitatea Husi: profesorul Gorceag, avocatul Aciobãnitei, pictorita Mariana Catanã, Pãrintele Simon (catolic). Scrisorile le trimiteam direct pe adresa presedintelui si ziceam asa: “Stimate Domnule Presedinte, în tara noastrã existã atîtia oameni de prestigiu: oameni de stiintã, filosofi, istorici, medici, teologi care meritã a fi consultati ca sã fiti informat corect ce se cuvine sã dãm acestui popor. Nu ateism, pentru cã nu este specific poporului român. Ateismul este abject, nestiintific, nefolositor”.
Ceausescu i-a rãspuns prin oamenii sãi!
“Prin aceste scrisori, sapte la numãr, se crease un fel de dialog între mine, Nicolae Ceausescu si filosofii lui, care, la un moment dat, îmi rãspund asa: “Nu putem renunta la ideologia materialistã, deoarece sistemul comunist se mentine pe aceastã ideologie”. Ana Bãlasa i-a scris si ea, în numele presedintelui: “Morala societãtii este într-o stare decãzutã. La ce moralã sã revenim? La cea a sfintilor? Calea este ireversibilã”.
Chinuit în închisoare!
“Târziu, noaptea, m-au dus în celulã. A doua zi, sã mã scoatã, sã mã solicite sã semnez. N-am semnat si asa, mai multe zile, mã terorizau. Mã izbeau de pereti, mã loveau dupã cap, în ceafã (sã-mi pierd cunostinta) îmi dãdeau cu piciorul la fluierele picioarelor (sã-mi producã dureri si ametealã). A durat sãptãmâni. N-am vrut sã semnez.”
Steinhardt, detinutul din grupul “Noica”!
“Era cãtre sfârsitul lunii februarie 1960. Deja avusese loc procesul meu la tribunalul Militar Bucuresti si mã alesesem cu o condamnare de 7 ani. În aceste conditii, l-am cunoscut pe Nicolaie Steinhardt. S-a creat între noi o bunã prietenie; era un om respectuos si cu bune maniere. Fãcea parte din grupul Noica, scriitorii din Bucuresti, printre care: Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Sergiu Al. George, etc. Dintre acestia, numai el era evreu.( …) În 1964, anul eliberãrii noastre, eram la Mãnãstirea Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi, unde mi-a fãcut o vizitã si unde ar fi dorit sã rãmânã. Însã n-am gãsit întelegere din partea chiriarhului”.
Mina Dobzeu l-a spovedit pe Steinhardt înainte sã moarã!
“Un moment important a fost ultima mea întâlnire cu dumnealui, în penultima zi a suferintei sale, la 29 martie 1989, înaintea de a-si da obstescul sfârsit, în spitalul de la Baia Mare. Iatã acum câteva rânduri de confesie intimã. Îmi spunea dumnealui: “Dragã Pãrinte, gândul meu îmi spune cã Dumnezeu nu m-a iertat de pãcatele ce le-am sãvârsit în tinerete, în viatã. Si merg sã mã înfãtisez Dreptului Judecãtor si voi fi osândit aspru pentru toate nelegiuirile mele”. Am cãutat sã-l linistesc si sã-l conving totodatã cã aceste gânduri sinistre, de disperare, sunt soapta diavolului. “Nu mai ascultati soapta Satanei! Cãci “cei ce se tem de Domnul se aseamãnã muntelui celui sfânt si nu se tem nicidecum de bântuielile lui Veliar”. Si s-a linistit. Mi-a multumit si a murit”.
“Ceausescu a vrut sã facã din români oameni fãrã constiintã”
“Asa a vrut acest om, sã guverneze dupã ratiunea sa, îndobitocindu-i si pe ceilalti oameni. Intentia lui a fost sã facã oameni fãrã constiintã, sã alcãtuiascã o ciurdã, cu o hranã calculatã “stiintific-rationalã”, care sã sufere de foame si de frig, deoarece numai asa îl poti înrobi pe om”, scria pãrintele Mina.
