spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

PDL îşi alege o nouă conducere pe 30 iunie

- Advertisement -

Democrat- liberalii au luat decizia organizării unei Convenţii Naţionale Extraordinare, în care vor fi puse la bătaie toate funcţiile de conducere din partid.

Liderii PDL speră ca la Convenția Națională, partidul să capete un suflu nou

Democrat-liberalii au luat decizia să organizeze alegeri interne în partid, respingând varianta unei conduceri interimare până după alegerile parlamentare de la toamnă. Colegiul Director al PDL a decis, aseară, cu 36 de voturi „pentru”, organizarea unei Convenţii Naţionale Extraordinare în două săptămâni, pe 30 iunie. „Astăzi au fost două puncte de vedere: Convenţie extraordinară sau Directorat, care să conducă partidul până la Convenţia de anul viitor. Prima propunere a obţinut 36 de voturi, a doua propunere doar 14 voturi”, a declarat Emil Boc, la finalul reuniunii de ieri. Astfel, marţi a fost convocat Consiliul Naţional (conducerea extinsă a partidului), care va valida decizia luată aseară şi va stabili detaliile organizării Convenţiei. La eveniment sunt aşteptaţi să participe 1.450 de delegaţi. Întrebat dacă s-a consultat cu preşedintele Traian Băsescu, Emil Boc a spus că a avut o discuţie telefonică cu acesta, dar nu despre PDL. „Am vorbit cu preşedintele la telefon, dar nu despre Convenţie. I-a urat La mulţi ani mamei mele pentru că este ziua ei”, a spus Boc. Totodată, primarul municipiului Cluj-Napoca a reiterat că nu va candida pentru un nou mandat de preşedinte al PDL. Potrivit unor surse din partid, niciunul dintre liderii PDL nu şi-au anunţat, aseară, în cadrul Colegiului Director, intenţia de a candida la vreo funcţie. Cu toate acestea, Cristian Preda, Monica Macovei, Sever Voinescu şi Theodor Paleologu vor să depună o moţiune la Convenţie. În zilele următoare, cei patru vor decide care dintre ei va candida la preşedinţia partidului. De altfel, aseară, Cristian Preda a cerut o derogare de la Statutul partidului, pentru a putea candida la o funcţie de conducere în partid, deşi nu are vechimea necesară. Acestă derogare se va aplica şi în cazul lui Sever Voinescu, Monicăi Macovei şi Theodor Paleologu. Sursele citate de EVZ ne-au mai declarat că şedinţa de aseară nu a fost la fel de tensionată ca cea de joi, când s-a lăsat „cu sânge pe pereţi”, potrivit unor participanţi. „S-au mai spus unele lucruri pe parcursul celor două ore cât a durat şedinţa”, au precizat sursele noastre. La un moment dat, Vasile Blaga a catalogat-o pe Monica Macovei „mincinoasă”, într-o confruntare de natură juridică. Printre cei care s-au abţinut de la vot s-au numărat Gheorghe Ştefan (Pinalti) şi Vasile Blaga. După eşecul de la locale, democrat liberalii sunt nevoiţi să-şi aleagă o nouă conducere, cu care să atace alegerile parlamentare. „Marţi se va stabili calendarul depunerii candidaturilor. Vor putea candida la funcţiile de conducere şi cei care nu au vechime în partid.”

Câştigătorii la locale, premiaţi

PDL a convocat pentru marţi, 19 iunie, Consiliul Naţional de Conducere (CNC), compus din liderii demisionari ai partidului, liderii de filiale judeţene şi parlamentarii democrat-liberali. CNC va valida decizia de organizare a unei Convenţii Naţionale Extraordinare pe 30 iunie şi va pune la punct detaliile de organizare ale evenimentului. Potrivit Statutului PDL, fiind vorba de o Convenţie Naţională Extraordinară nu trebuie respectat termenul de convocare de cel puţin 60 de zile, aşa cum se prevede în cazul unei Convenţii organizate la termen. La Convenţie vor participa 1.450 de delegaţi. Organizarea Convenţiei Extraordinare a PDL va fi asigurată de o comisie formată din nouă persoane (liderii judeţeni care au obţinut cele mai bune rezulatate la alegerile locale). Comisia va fi practic forul care va asigura şi interimatul în fruntea PDL.

Cine merită să fie în conducere

Liderii organizaţiilor judeţene ale PDL cu cel mai bun rezultat în alegerile locale au o şansă importantă de a face parte din viitoarea conducere centrală a partidului. Sub conducerea lui Mircea Hava, primarul reales în Alba – Iulia, filiala judeţeană este pe primul loc în top, cu un scor de 40,61%. Locul doi în topul performerilor îl ocupă Mihai Stănişoară, preşedintele PDL Mehedinţi, filială ce a strâns 39,75% din voturi. De altfel, Stănişoară a anunţat deja că va candida pentru o funcţie centrală. Gheorghe Ştefan, şeful filialei judeţene Neamţ, este pe locul trei, cu 39, 28%. Organizaţia Bistriţa-Năsăud, condusă Ioan Oltean, a scos un scor de 37,76%, plasându-se pe locul al patrulea. Oltean are însă puţine şanse să facă parte din viitoarea conducere a PDL. El este responsabil pentru scorul slab din alegerile locale, în calitatea sa de secretar general al PDL, dar şi pentru pierderea CJ Bistriţa. Un lider în ascensiune este şi Gheorghe Falcă, primarul reconfirmat al Aradului. Filiala pe care o conduce a obţinut 37, 55% în alegerile locale. Florin Popescu, preşedintele PDL Dâmbovita, este şi el bine plasat, pe poziţia a şasea, cu 35,23%, scor obţinut de organizaţia sa judeţeană. Clasamentul este completat de filiala Suceava- 34,77% (preşedinte: Gheorghe Flutur), Tulcea- 32,35% (preşedinte: Victor Tarhon), Prahova- 32,33% (preşedinte: Roberta Anastase), şi Cluj- 31,17% (preşedinte: Daniel Buda).

MRU, peste liderii PDL

Un sondaj CSOP realizat înaintea alegerilor locale(26 mai – 3 iunie 2012) releva faptul că liderii PDL se bucurau de aproape aceeaşi cotă de încredere. Coordonatorul campaniei PDL, Vasile Blaga, era cotat cu 14 %. În urma sa, la doar un procent, erau preşedintele partidului din acel moment, Emil Boc, şi Elena Udrea, şefa organizaţiei Bucureşti, care a renunţat între timp la această poziţie.  Adriean Videanu avea 11%. Pe de altă parte, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu avea o cotă de încredere de 18%.

Aceleaşi voturi ca în 2008

Numărul de voturi obţinut de PDL în alegerile locale se apropie de cel din 2008, de la locale, respectiv, parlamentare, potrivit unei analize blogary. ro. Pe 10 iunie, democrat- liberalii au fost votaţi de 2.209.167 persoane.

Acum patru ani, PDL a adunat la locale 2.239.440 de voturi (cu doar 30.000 de voturi mai mult), iar la parlamentare 2.228.860 de voturi (cu 20.000 de voturi în plus). Concluzia: PDL are un nucleu dur de aproximativ 2.200.000 de votanţi.

O altă concluzie interesantă este legată de scorul obţinut de USL. La alegerile locale din 2008, prezenţa la vot a fost de 7.952.840 de persoane. Anul acesta au venit la urne cu circa 2 milioane de alegători în plus: 9.809.257 de persoane. Spre USL s-au îndreptat doar 400.000 de alegători.

www.evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.