spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
20-apr.-2024

Pedeapsã miloasã pentru monstrul de la “Medicinã”, care a hãrtuit o studentã din Husi!

- Advertisement -

REACTIE…Procurorii DNA Iasi nu au fost multumiti de hotãrârea instantei de fond, care l-a scãpat, deocamdatã, de gratii pe profesorul de la UMF Iasi, Dumitru Pãduraru, prins santajând si amenintând o studentã originarã din Husi, cu scopul de a obtine favoruri sexuale în schimbul unor note la disciplina “Anatomie”. Acestia au declarat apel, mentinându-si solicitarea ca inculpatul sã fie pedepsit mult mai aspru. Pe lângã cei 2 ani si 4 luni cu suspendare primiti, pe fond, de profesorul Pãduraru, acesta a mai fost obligat si la plata a 25.000 lei, drept daune morale pentru studenta din Husi.

Desi anchetatorii au demonstrat cu probe greu de combãtut, faptul cã profesorul Pãduraru, pânã atunci un reputat cadru didactic universitar, s-a folosit de functia pe care o detine, pentru a constrânge studenta sã întretinã raporturi intime în schimbul unor note, a amenintat-o si a hãrtuit-o, fiind la un pas de a o abuza, chiar în incinta prestigioasei institutii de învãtãmânt, judecãtorii instantei de fond a Tribunalului Iasi nu au fost, se pare, la fel de convinsi de gravitatea faptelor. Drept urmare, l-au absolvit pe profesorul Pãduraru de infractiunea de tentativã de viol, schimbând apoi si infractiunea de “luare de mitã”, în cea de “folosire abuzivã a functiei în scop sexual”, decizând, în final, destul de surprinzãtor pentru multi, ca inclusiv pentru infractiunea de “santaj” sã primeascã, în total, 2 ani si 4 luni de închisoare, dar cu suspendare.

Huseanca s-a plâns la DNA Iasi!

De reamintit cã întreg scandalul a iesit la ivealã în ianuarie 2015, când tânãra din Husi, studentã la UMF Iasi, victimã a avansurilor agresive ale profesorului, care o si picase la un examen, tocmai pentru a o convinge sã întretinã relatii intime cu el, a apelat, la sfatul colegilor, la DNA Iasi. Anchetatorii i-au luat plângerea în serios, i-au pus echipamente performante pentre captare de imagini si sunete si au început investigatia în acest caz. Toate spusele fetei s-au adeverit si, asa cum se aratã în rechizitoriu, procurorii au fost si ei îngroziti de perversitatea profesorului si de lipsa acestuia de moralitate, spunând în fata instantei cã Pãduraru are un comportament sexual deviant. Profesorul a fost prins în flagrant în timp ce hãrtuia studenta, fiind, initial, retinut si apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.