LOC SFÂNT Duminicã, 24 mai, în satul Puscasi a continuat pelerinajul la troita care adãposteste icoana pãrintelui Arsenie Boca, adusã de un sãtean de la Mãnãstirea Lainici. Veniti sã se roage în special pentru sãnãtate, multi dintre credinciosii care au cerut ajutor la icoana ce a lãcrimat în repetate rânduri, au revenit dupã ce au constatat cã viata lor s-a schimbat în bine dupã prima vizitã.
De câteva sãptãmâni, icoana pãrintelui Arsenie Boca de la Puscasi atrage în sat mii de pelerini. La aproximativ o lunã de când s-a prelins din ochiul stâng cea dintâi lacrimã, oamenii din toate colturile tãrii continuã sã îsi îndrepte pasii spre Puscasi, ceea ce demonstreazã nu doar cã poporul român este evlavios, dar mai ales cã obiectul de cult atrage, în mod inexplicabil, ca un magnet credinciosii. Acestia aleg sã vinã în judetul Vaslui sã se roage în detrimentul altor localitãti cunoscute ca fiind sfinte prin încãrcãtura spiritulã oferitã fie de vechimea lãcasurilor de cult de acolo, fie prin icoanele fãcãtoare de minuni pe care le adãpostesc. Si pentru cã icoanei i s-a dus vestea, nu este de mirare cã duminicã, încã de la prima orã, douã autocare venite de la Bârlad au oprit la marginea pãdurii iar credinciosii au asteptat rãbdãtori la rând sã se închine. Dacã dimineatã a fost mai aglomerat, odatã cu apropierea prânzului accesul la troitã s-a fluidizat, în sensul cã, în decurs de câteva minute orice credincios putea intra sã se roage. În continuare, în parcarea improvizatã au fost oprite masini cu numere de Brasov, Constanta, Bacãu, Neamt, Galati s.a. Semnul divin de la Puscasi, un sat despre care pânã mai ieri nu auzise nimeni cu exceptia vasluienilor, dar care s-a trezit la viatã odatã cu aducerea de la Mãnãstirea Lainici a icoanei despre care pãrintele Casian a declarat cã plânge “pentru oprirea de la pãcate mari: avorturi, desfrânãri, înselãciuni, nedreptãti, betii, lipsa locurilor de muncã, defrisãri si altele” a venit ca o mângâiere pentru români. Acestia au înteles cã nu sunt singuri, cã au un sprijin si cã trebuie sã spere în continuare în mai bine, sã aibã credintã. Pentru cei mai putin smeriti aceste lacrimi ar trebui sã fie o chemare, o dovadã cã existã ceva mai presus decât noi si cã este timpul sã îsi îndrepte privirea cãtre Dumnezeu, menirea minunii fiind producerea în sufletele acestora a unei scântei care sã le lumineze mintea si inima. (Andreea Atasiei)
