spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Percheziții DNA la Parchetul Tribunalului Iași și la fostul procuror DNA, Emilian Eva

- Advertisement -

Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii efectuează joi percheziții în 10 locații situate în municipiul Iași, dintre care una este sediul Parchetului Iași, într-un dosar privind fapte în legătură cu fapte de corupție privind protejarea patrimoniului cultural național mobil. Vizat este și fostul procuror DNA Iași, Emilian Eva, cel care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și în legătură cu protejarea patrimoniului cultural național mobil, comise în perioada 2011 — 2015. În cursul zilei de 25 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în municipiul Iași, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, precizează într-un comunicat de presă DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia unde au loc percheziţii este Parchetul Tribunalului Iaşi, de unde procurorii ridică documente din mai multe birouri, printre care şi cel al magistratului Emilian Eva, fost procuror la DNA Iaşi, cel care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu. De asemenea, procurori fac percheziţii şi la locuinţa lui Emilian Eva, acesta urmând să fie adus la DNA Central, împreună cu alte persoane, pentru audieri. Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/perchezi-ii-dna-la-parchetul-ia-i_1730135.html#ixzz3e4fUIFYy
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.