spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Persoanele fără venituri, obligate să plătească 70 lei lunar contribuții pentru sănătate

- Advertisement -

Noul Cod fiscal a adus o nouă procedură privind plata contribuției de sănătate de către persoanele ce nu realizează venituri, care nu sunt scutite de plata contribuției prin efectul legii și nici nu sunt coasigurate prin intermediul unei alte persoane.

În Monitorul Oficial de marți, 25 octombrie 2016, a fost publicată procedura de plată a contributiei la sănătate de către persoanele fizice fără venituri ce nu sunt scutite de contribuție prin efectul legii și nici nu sunt coasigurate.

Persoanele fără venituri au avut obligația să plătească contribuția la sănătate în procent de 5,5% din salariul minim pe economie.

După ultima modificare a prevederilor de la art. 180 din Codul fiscal, plata contribuției la sănătate de către aceste persoane fără venituri ce se află în sfera contribuției la sănătate poate fă făcută în două moduri:
– lunar, prin aplicarea cotei de 5,5% din salariul minim brut pe țară. De exemplu în luna octombrie 2016, salariul minim brut pe țară este 1250 lei, asta ar conduce la o plată a contribuției de 69 lei pe lună.
– la data la care accesează servicii din sistemul public de sănătate, caz în care contribuția la sănătate se datorează pentru o bază de calcul de 7 x salariul minim brut pe țară. În acest sens, dacă o persoană fizică neasigurată în sistemul de sănătate ar avea nevoie de servicii publice de sănătate, aceasta ar datora la plată suma de 5,5% x 7 x 1250 lei, respectiv suma de 481 lei.

Procedura fiscală impune ca persoana fizică să depună declarația privind modul de plată a contribuției, declarație formular 604 „Declaraţie pentru stabilirea obligaţiilor de plată cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri sau alte categorii de persoane prevăzute la art. 180 din Codul fiscal”.

În cazul contribuției lunare, plata contribuției trebuie să se realizeze până pe data de 25 a lunii următoare celei la care se referă contribuția, potrivit consultantului fiscal Adrian Benta.

sursa: https://www.realitatea.net/persoanele-fara-venituri-obligate-sa-plateasca-70-lei-lunar-contribu-ii-pentru-sanatate_1996733.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.