spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Peste 10.000 de credincioşi au participat la sfinţirea Catedralei Naşterea Domnului

- Advertisement -

Peste 10.000 de credincioşi au participat duminică la sfinţirea Catedralei Naşterea Domnului, din municipiul Suceava.
Târnosirea locaşului de închinăciune, a cărui piatră de temelie a fost pusă în urmă cu aproape 25 ani, a fost oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul de Tulcea, alături de un sobor impresionant de preoţi din parohiile sucevene şi nu numai.
În sunet de buciume, cei patru ierarhi ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române au fost primiţi cu pâine şi sare de edilul municipiului Suceava, Ion Lungu, şi de celelalte gazde.
Sfințirea, ceremonial care marchează deschiderea pentru credincioşi a celui mai mare lăcaş de rugăciune din România, a cuprins, așa cum prevede ritualul, ungerea catedralei cu „Sfântul și Marele Mir”, în exterior și în interior, și stropirea ei cu apă sfințită.
Dat fiind numărul impresionant de credincioşi dornici să participe la eveniment, Sfânta Liturghie s-a oficiat în curtea catedralei, pe o scenă special amenajată, „îmbrăcată” în cetină de brad şi crini albi, loc în care doar credinţa, recunoştinţa şi iubirea de Dumnezeu şi-au găsit sălaş.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-10-05/Peste-10000-de-credinciosi-au-participat-la-sfintirea-Catedralei-Nasterea-Domnului

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.