spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
20-apr.-2024

Petrică Simiuc, un primar devotat Todireștiului

- Advertisement -

Material de propagandă electorală

MANDAT… Pentru todireșteni, Petrică Simiuc pare un om care merită votul acestora și la alegerile de peste câteva zile. A demonstrat că se poate, atunci când a modernizat iluminatul public în toate satele sau atunci când a pus umărul ca peste 30 de gospodării să primească câte cinci familii de albine. Pentru următorul mandat, Petrică Simiuc își propune modernizarea și asfaltarea drumurilor comunale, implementarea unui proiect de alimentare cu apă din surse proprii sau reabilitarea și modernizarea școlilor din comună.

La sfârșitul a patru ani de mandat, primarul comunei Todirești. Petrică Simiuc, trage linie și face un raport al realizărilor în fața todireștenilor. Se poate lăuda că a reușit să pună umărul pentru ca mai bine de 30 de gospodării din comună să primească căte cinci familii de albine, i-a trimis la cursuri, a oferit echipamente pentru alte 40 de familii. De asemenea, modernizarea iluminatului public din comună a fost o altă realizare cu care se poate lăuda Simiuc, dar și punerea în funcțiune a rețelei electrice din fața primăriei, investiții la școlile din comună, modernizarea prăznicarelor din comună. La capitolul cultură, Simiuc a reușit să ducă ansamblul „Todireșteanca” la multe concursuri naționale și emisiuni tv. Pentru următorul mandat, primarul în funcție dorește continuarea asfaltării străzilor comunale, dar și identificarea surselor de apă și modernizarea acestora. De asemenea, tot la acest capitol, edilul dorește implementarea unui proiect, la nivel județean, de aducțiune de apă, cu stație de clorurare, bazin de stocare și stație de pompare a apei care să acopere toate satele componente. De asemenea, se dorește achiziționarea unui buldoexcavator, a unui autogreder și a unui autovehicul de transport materiale, toate acestea achiziționate din fonduri europene. Dorește și sprijinirea fermierilor și întreprinzătorilor privați dornici să acceseze fonduri europene, dar și continuarea demersurilor pentru aducțiunea de gaz metan în comuna Todirești.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.