spot_imgspot_img
10.5 C
Vaslui
24-apr.-2024

Planuri pentru alte pasaje subterane în Iaşi: Bucium – Podu Roş şi Târgu Cucu – Sărărie

- Advertisement -

Despre pasajul de la Fundaţie, viceprimarul a spus că este în continuare strict monitorizat. Cât despre alte pasaje subterane viitoare, planurile nu includ deocamdată şi finanţări.

Odată inaugurat, pasajul subteran din Fundaţie ridică o serie de provocări pri­vind exploatarea sa. Obiectivul va cădea în sarcina Direcţiei Tehnice din cadrul Pri­măriei, care va asigura întreţinerea împreună cu societăţile subordonate, Servicii Pu­blice şi Citadin, excepţie făcând lucră­rile care intră pe garanţie. Acestea urmea­ză să fie asigurate de constructorul pasajului, perioada de garanţie a obiectivului fiind de doi ani din momentul recepţiei.

Conducerea Primăriei a precizat că a întocmit de mai bine de un an şi jumătate un plan de urmărire a pasajului, care pre­vede toate lucrările de întreţinere care trebuie asigurate în timp pentru funcţionarea acestuia: de la reţelele electrice până la pom­pele de apă. „Pasajul nu trebuie să ajungă ca un obiectiv uitat; este acea ba­terie de pompe care pompează 24 din 24 de ore, nu au voie să se oprească. În mai puţin de 3 ore, puţurile sunt pline, odată ce ajung la preaplin au tendinţa să ridice nivelul cu aproximativ 4 metri şi apare apa în peretele nordic al pasajului. Sis­temele de ventilaţie trebuie întreţinute, ele acţionează automat în caz de incen­diu. Sunt senzorii de fum care deschid trapele. În momentul în care apare un in­cendiu în interior, trapele superioare, cele din iluminator, acţionează auto­mat“, a detaliat viceprimarul Mihai Chirica.

Tunelul de la Fundaţie, monitorizat

Conform acestuia, pasajul are racorduri electrice independente de alte obiective din zonă, propriul post de transformare construit special pentru a deservi obiectivul, toate acestea regăsindu-se în camera tehnică amenajată la pasaj, de dimensiunea unei sufragerii. Partea de întreţinere implică şi costuri suplimentare din partea Primăriei, pentru care nu există încă o estimare. „În momentul de faţă nu avem o estimare, pentru că va trebui să facem un calcul pe echipamentele instalate, şi apoi vom spune exact cât consumă acest pasaj“, a apreciat viceprimarul Chirica.

Circulaţia din pasaj şi de deasupra rămâne în continuare în monitorizare. Conform municipalităţii, mulţi dintre şoferi nu s-au obişnuit încă cu indicatorul de „Stop“ din zona BCU, pentru şoferii care coboară de pe Copou şi se intersec­tează cu cei care ies din pasaj. Oficialii au declarat că-i vor menţine pe poliţişti în zonă până când majoritatea şoferilor se vor obişnui.

Mai mult, deocamdată toată intersecţia din zonă va fi reglementată prin indicatoare, iar semafoarele vor rămâne închise. „Semafoarele de la Fundaţie vor fi puse în funcţiune atunci când se va observa necesitatea lor. În momentul de faţă, ele merg pe galben intermitent ca zonă de avertizare, cu specificarea utili­zării în mod obligatoriu a indicatoarelor rutiere. Dacă conductorul auto se va obiş­­nui să utilizeze intersecţia într-o mo­da­litate cât mai eficientă utilizând doar semnalizarea rutieră, nu are sens să-i dăm timpi de aşteptare suplimentari, pentru că semnalizarea rutieră a pasajului e corelată în proiectul de management de trafic cu semnalizarea şi semaforizarea de la Spitalul „Sf. Spiridon“ şi tot aşa, şi în axul Copou-Independenţei şi Muzi­cescu-Independenţei, respectiv Copou“, a mai spus Chirica.

Plan pentru tuneluri la Cotnari şi în Târgu Cucu, dar fără finanţare

„Pasajul din Fundaţie face parte din­tr-un studiu de fezabilitate mai vechi, care cuprinde şi pasajul subteran Inde­pen­denţei – Stihii (n.r. – în zona Bucegi, pasaj care va subtraversa circulaţia pe di­rec­ţia Târgu Cucu – Sărărie) şi pasajul Cotnari, care este şi dimensionat, trecut şi prin Comisia de circulaţie, fiind în prelungirea bulevardului Socola, de o parte şi de alta a liniei de tramvai, care vine tot un pasaj pe două benzi pe axul bulevardului, astfel încât cei care vor să vină din­spre Bucium spre Podu Roş să mear­gă pe dedesubt, nu mai trebuie să stea în semafor. Celelalte benzi rămân de viraje de stânga şi de dreapta“, a detaliat Chirica. Aceste pasaje nu sunt însă pre­văzute pentru o posibilă finanţare. Urmă­torul pasaj care va fi inaugurat la Iaşi este pasajul suprateran Octav Băncilă, care ar trebui deschis la sfârşitul anului viitor.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/planuri-pentru-alte-pasaje-subterane-in-iasi-bucium-podu-ros-si-targu-cucu-sararie–83356.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.