EPILOG… Sâmbãtã, 17 noiembrie, începând cu orele 11:00, poetul Ioan Gh. Pricop va fi înmormântat în satul natal, din comuna Duda Epureni. Va fi o zi tristã pentru oamenii de culturã ai întregii zone. La funeralii vor veni si reprezentati ai Uniunii Scriitorilor, filiala Iasi, între care va fi si Valeriu Stanca, delegat de presedintele Cassian Maria Spiridon sã aducã la Duda o coroanã de flori, din partea conducerii. Ioan Gh, Pricop s-a nãscut pe 15 aprilie, 1944, în sat Duda-Novaci, comuna Duda Epureni, judetul Vaslui. A debutat în revista “Flacãra Iasului”, în iunie 1963. A publicat si în revista studenteascã “Alma mater”, în 1971. “Nesomnul patriei” (1980), “Corãbii în septembrie”, prozã scurtã, (1984); “Cãlãretul de os”, prozã scurtã (1991); “La coada cometei”, roman (1997); “Balada vârstelor”, poezie, (2004); “Caligramele destinului (A doua carte a lui Iov)”, poezie (2006); “Terapiile invocatiei”, poezie (2008). În 1976 a primit premiul acordat de revista “Flacãra”, pentru creatiile poetice, prezentate în Cenaclul cu acelasi nume. În 1984 a primit premiul pentru debut în prozã, acordat de revista “Cronica”, Iasi. S-a stins din viatã în noaptea de miercuri spre joi, 15 noiembrie 2018. Dumnezeu sã îl odihneascã!
Ion Hadârcã, despre moartea poetului vasluian Ion Gheorghe Pricop
O PANÃ DE POET ZBURÂND LA CERURI!…Un ghem zgribulit de tristã vestire a grãbit venirea iernii în sufletul meu: în miez de brumar a plecat la Domnul bunul meu confrate, poetul vasluian Ion Gheorghe Pricop.
Bibliotecar în traditie eminescianã si dascãl scolar în traditie crengianã, poetul si prozatorul Ion Gheorghe Pricop, cu valoroase mentiuni literare si prestigioase aprecieri critice, a pãstrat întotdeauna o distantã a cumsecãdeniei fatã de spuma mondenã si bisericutele literare, preferând sã rãmânã în vatra sa natalã (în inima pãmântului meu, cum zice poetul), alãturi de discipolii si de consãtenii dragi, despre care a scris întotdeauna cu dãruire si inspiratie.
Ne-am cunoscut la începutul anilor 90, pe când descinderile mele la Biblioteca judeteanã „Nicolae Milescu Spãtarul”, Vaslui, erau ceva mai dese si discutiile noastre „unioniste” decurgeau într-un orizont de asteptare mai senin. Memorabil, însã, mi-a rãmas discursul Domniei Sale dintr-o campanie friguroasã într-un cãmin cultural cu promoroacã din Duda-Epureni, „Valeriu Penisoarã”, pare-se.
În fraze bine clãdite, de tãran asezat, cu lucide proiectii politice în timp si cu sugestii constructive de aleasã inteligentã vizionarã – în fata auditoriului vorbea Profetul satului si simteam atunci, cum le creste inima de mândrie consãtenilor sãi.
Astãzi peste mitologica Dudã s-a reasezat vãlul de ceatã si vetrei orfane nu va mai avea cine sã-i tese versete de dor, care sporesc parfumul tãmâios al busuiocului de lângã icoanã. Și pe când moartea s-a pricopsit cu încã un suflet blajin, Poetul „se întrupeazã-n vesnicie”, aici, printre noi rãmânând Cãrtile, Verbele vii sã-l rosteascã mereu, precum zice însusi poetul în acest frumos poem „Vesnicie-n întrupare”:
E un joc: care pe care –
Prinde si înlocuieste
Pe-ndelete, româneste,
Vesnicia-n întrupare…
Fie-ti vesnicã pomenirea, frate Ioane!
