spot_imgspot_img
6.4 C
Vaslui
19-apr.-2024

POLIŢIŞTI de frontieră REŢINUŢI pentru CONTRABANDĂ cu ţigări

- Advertisement -

Ei vor fi prezentaţi Tribunalului cu propunere de arestare pe o perioadă de 30 de zile * Prejudiciul estimat se ridică la aproape jumătate de milion de lei

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate luni dimineaţă de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – STPF Galaţi, patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă. „Procurorii DIICOT Galaţi au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de patru inculpaţi, dintre care doi sunt poliţişti de frontieră în PTF Oancea, şi au început urmărirea penală faţă de alte opt persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă în formă calificată şi continuată şi dare de mită”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Grupare condusă de un poliţist de frontieră

Procurorii i-au reţinut pe Vasile Bogdan Petrea, poliţist de frontieră, faţă de care există suspiciunea rezonabilă că avea rolul de lider în cadrul grupului, dar şi pe Mircea Scîntei, poliţist de frontieră cu atribuţii directe pe linia efectuării controlului de frontieră pe sensul de intrare în România PTF Oancea. Anchetatorii susţin că Scîntei permitea intrarea în ţară a ţigărilor transportate de membrii grupării infracţionale.

Ordonanţă de reţinere a primit şi Costel Năvălici, principalul asociat al inculpatului Vasile-Bogdan Petrea, suspectat că, alături de liderul grupării, lua decizii cu privire la organizarea transporturilor ilegale de ţigări, dar şi Dică-Nelu Hurduc, acesta fiind suspectat că era principalul distribuitor pe piaţa neagră a ţigărilor provenite din transporturile ilegale efectuate de către membrii grupării.

Sechestru pe maşini şi ţigări confiscate

În urma anchetei făcute de procurorii DIICOT a reieşit faptul că, pe raza judeţului Galaţi, în luna aprilie 2014, a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat specializat în introducerea în România, peste frontiera de stat, a unor cantităţi mari de ţigarete, liderul grupării fiind chiar un poliţist de frontieră. Anchetatorii arată că importante cantităţi de ţigări au fost introduse în mod ilegal în ţară, din Republica Moldova, prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea-Cahul, cu complicitatea unor lucrători ce îşi desfăşoară activitatea în punctul de trecere a frontierei menţionat. „Numai în perioada 01.06.2014 – 19.08.2014, membrii grupării infracţionale au efectuat şapte transporturi ilegale de ţigări din Republica Moldova în România”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

După introducerea în ţară, ţigările erau valorificate către diverse persoane ce domiciliază în municipiul Galaţi, precum şi în alte localităţi de pe raza judeţului Galaţi, precum Tîrgu-Bujor, Bereşti şi Băneasa. Astfel, membrii grupării au creat un prejudiciu estimat la peste 470.000 de lei. În vederea recuperării pagubei, în urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe autoturisme şi sume de bani, urmând ca acestea să fie puse sub sechestru asigurător. Totodată au fost descoperite şi ridicate peste 42.000 de pachete de ţigări traficate peste frontiera de stat a României.

Cele patru persoane reţinute vor fi prezentate Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.

Cititi: http://www.viata-libera.ro/justitie/59252-galati-viata-libera-cotidian-politisti-de-frontiera-retinuti-pentru-contrabanda-cu-tigari

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.