|

Politistul Danu si iubita sa, condamnati între trei si cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri

SENTINTÃ…Ajuns sã fie inculpat, fostul politist Cristian Danu, trimis în judecatã pentru trafic de droguri, si-a primit, ieri, pedepsa. Judecãtorii Tribunalului Vaslui au decis condamnarea acestuia la 5 ani, 9 luni si 10 zile de închisdoare cu executare. Iubita fostului politist, Diana Lãcrãmioara Munteanu, a fost condamnatã la 3 ani si 5 luni de detentie, chiar dacã surse din anchetã au vorbit despre faptul cã ea ar fi fost “capul” întregii operatiuni de trafic de droguri si introducere, în tarã, de droguri de mare risc. De asemenea, în acelasi dosar, complicele celor doi, un bãrbat din localitatea Deleni, a primit un an si 4 luni de închisoare cu suspendarea executãrii pedepsei pe o perioadã de 2 ani si 80 de zile de muncã în folosul comunitãtii. Cristian Danu a fost prins în flagrant în timp ce ridica de la Deleni, judetul Valsui, un colet primit din strãinãtate plin cu droguri de mare risc, pasile MDM si Ecstasy. La perchezitii, oamenii legii au descoperit alte 12 kilograme de cannabis.

Cristian Danu, politistul vasluian ajuns sã-si exercite meseria în judetul Iasi, la Rãducãneni, si-a încheiat cariera înainte de a începe. Si asta dupã ce, împreunã cu iubita lui si un complice din comuna Deleni, politistul s-a apucat de trafic de droguri. A fost prins si trimis în judecatã si, ieri, judecãtorii au dat si sentinta. În cazul fostului politist, judecãtorii au decis condamnarea acestuia la 5 ani, 9 luni si 10 zile de detentie. Iubita lui Danu, chiar dacã a fost consideratã creierul întregii operatiuni, a primit 3 ani si 5 luni de închisoare. Singurul care a scãpat de gratii a fost complicele celor doi, Gheorghe Rîpã. Acesta a primit un an si 4 luni de închisoare cu suspendarea executãrii pedepsei pe o perioadã de 2 ani. De asemenea, cei trei inculpati au rãmas fãrã 56.375 de lei, bani confiscati de cãtre anchetatori si au fost obligati sã plãteascã si 9.562 de lei, cheltuieli cãtre stat. Cristian Danu, sef de post în comuna Rãducãneni, judetul Iasi si iubita acestuia, Diana Lãcrãmioara Munteanu, au ajuns în arest dupã ce politistii i-au prins la Deleni, în timp ce ridicau un colet plin cu droguri. Mai exact, în interior, oamenii legii au descoperit mai multe pastile de MDM si Ecstasy. În plus, la perchezitii, au mai fost descoperite alte 12 kilograme de cannabis. Agentul  Cristian Danu, din Vaslui,  a fost angajat în anul 2017 din sursã externã, iar prin împuternicire a ajuns seful Postului de Politie Rãducãneni. Conform unor surse din presa ieseanã, la Rãducãneni ar fi avut loc descinderi, fãcute de politistii vasluieni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã si Terorism – Biroul Teritorial Vaslui. Conform acelorasi surse, în urmã descinderilor ar fi fost gãsite mai multe pastile ecstasy si cannabis, dar aceste informatii însã nu sunt confirmate în mod oficial. Reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi au confirmat însã existenta dosarului ce îl vizeazã pe politistul Cristian Danu. Mai mult decât atât, la nivelul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi s-a dispus efectuarea de verificãri, urmând ca în functie de cele constatate sã fie dispuse mãsuri legale. Jurnalistii ieseni precizeazã cã într-o singurã zi, numele acestuia a fost scos din evidentele Politiei Iasi, de parcã nici nu ar fi fost vreodatã angajat al acestei institutii. Seful IPJ Iasi a precizat pentru ziaruldeiasi.ro cã politistul fusese promovat temporar pe postul de sef de post. „Avea cam doi ani de când a intrat în rândul politistilor. A fost recrutat din sursã externã. Nu îl stiu personal. Noi ne gândim cã în felul acesta se curãtã sistemul, însã face foarte mult rãu imaginii politiei iesene. Suntem mâhniti de un asa comportament”, a spus, la acea datã, comisarul sef Costel Gâtlan, seful IPJ Iasi.