|

Banchet: povestea absolventilor de la “Anghel Ruginã”

DANS…Vineri, 18 mai, s-a scris ultima paginã din viata de liceeni a absolventilor de clasa a XII-a de la Colegiul Economic “Anghel Ruginã” Vaslui. Cum altfel, decât printr-un banchet de pominã, o petrecere care a avut loc într-un cadru deosebit, la restaurantul Classic. Finalul fiecãrei povesti frumoase aduce cu el un amestec de sentimente pentru protagonisti: fericirea cã s-a încheiat o etapã din viata lor – studiile liceale, încrederea sporitã în fortele proprii dupã probele pe care le-au trecut cu brio – teste, teze, concursuri, admiratia si respectul pentru cei care le-au fost mentori – cadrele didactice, satisfactia cã au câstigat prieteni pentru toatã viata – colegii, peripetiilor prin care au trecut – veselia din pauze, excursiile si alte activitãti extrascolare, emotia unui nou început – viata de student sau, de ce nu, debutul în câmpul muncii. Acest amalgam de sentimente a invadat sufletele tinerilor de la Colegiul Economic “Anghel Ruginã”. Dar, cum seara de vineri a fost dedicatã distractiei, acestia au trecut peste nostalgie si, cu zâmbetul pe buze, au respectat programul stabilit. Astfel, îmbrãcati de galã, elevii si-au dat întâlnire la, probabil, ultima petrecere la care au fost prezenti în formulã completã, alãturi de profesorii care au vrut sã le fie alãturi în acest moment de referintã din viata unui absolvent de liceu. Odatã ce muzica s-a auzit în boxe, voia bunã a invadat restaurantul, iar ringul de dans a devenit neîncãpãtor. A fost o noapte de vis, în care au petrecut cum au stiut mai bine. Si dacã proba de dans si voie bunã au promovat-o, acum trebuie sã mai facã un efort, sã sustinã examenul de bacalaureat. Apoi, vor porni pe un drum necunoscut si o nouã poveste va fi scrisã, la finalul cãreia, cu sigurantã, cei mai multi dintre ei vor culege noi roade.