spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Povestea Mariei, fata cãreia soarta vitregã i-a furat seninul copilãriei!

- Advertisement -

SACRIFICIU… O cãsutã ponositã, doi pãrinti înfrânti de sãrãcie si cinci copii cãrora lipsurile nu le-au spulberat de tot zâmbetul! În locuintã lumineazã doar o lampã cu gaz, cãci curentul electric nu a ajuns încã pe malul Prutului. Asa aratã realitatea din cel mai îndepãrtat colt al României, acolo unde stã familia Vasilache. Ieri, mama Aurelia din Drânceni îsi fãcea socotelile pentru ziua în care va începe scoala si va fi nevoitã sã pregãteascã trei ghiozdãnele. Va fi greu anul acesta, cãci Maria, fiica cea mare, de numai 17 ani, nu mai munceste. Pare de necrezut, dar de la vârsta de 13 ani, de când a terminat clasa a VI-a, Maria a muncit în Italia, ca bonã, la o familie de consãteni, stabiliti în Peninsulã. Toti bãnutii pe care fetita îi câstiga, îi trimitea acasã si astfel, la cei câtiva ani ai ei, micuta întretinea în tarã patru frati, dar si… doi pãrinti. Stie cã nu a fost o decizie bunã întreruperea scolii, dar este convinsã cã sacrificiul ei a meritat: “Eu la mine nu m-am mai gândit. Când trimiteam acasã bani si pachete cu dulciuri si haine pentru fratii mei, iar ei îmi spuneau la telefon cã sunt fericiti, atunci si eu eram fericitã acolo”, spune Maria.

În brate cu Miruna, de numai 2 ani, mama Aurelia îsi face socotelile. “Luãm alocatia complementara si ajutorul si ce mai face bãrbatul meu, la munca cu ziua. Din acesti bani, luãm haine si rechizite. Trebuie sã facem trei ghiozdane. Va fi greu! O sã mã duc unde este mai ieftin. Câte un treinincut as vrea sã le iau. Sau, la fete, o rochitã, poate. Dar nu stiu dacã o sã am bani de toate”, spune femeia, cu ochii umeziti. Aurelia are 37 de ani si cinci copii. Stie cã scoala este importantã, pentru cã ea, cu doar 8 clase, a dus-o greu. “Nu a avut cine sã mã ajute. Tatãl m-a gonit din casã si am venit aici, ne-am fãcut o casutã, cum am putut. Miruna are 2 ani, Andreea este la grãdinitã, în grupa mare. Am descoperit cã are probleme cu ochii si niste oameni buni m-au ajutat sã îi fac ochelari. Costel trece în clasa a II-a. E mai moale la carte, cã nu toti copiii pot fi la fel. Cãtãlin e în clasa a III-a. Maria este cea mai mare, are 17 ani. Ea e baza mea. A muncit si ne-a ajutat pe toti”, se destãinuie mama, pãrând cã spune acest lucru cu un usor sentiment de vinovãtie. “A muncit în Italia si ne-a trimis bani acasã”, adaugã ea. Aratã o usã, un pat nou, dar si mâna de ciment aruncat pe peretii casei si spune cã toate acestea i se datoreazã Mariei.

“Dacã ei erau fericiti cu ce le trimiteam, atunci si eu eram fericitã”

Maria zâmbeste si, la spusele mamei, simte mica bucurie a faptului cã sacrificiul sãu este apreciat. Povestea ei este povestea Cenusãresei, cãreia soarta vitregã i-a furat seninul copilãriei. De la 13 ani, fetita munceste. Mama recunoaste cã, atunci când Maria a terminat 6 clase, o familie din sat, stabilitã în Italia, a venit sã i-o cearã pe Maria pentru a le fi bonã bãietelului lor abia nãscut. “Nu as fi lãsat-o, dar ea îmi spunea de o vreme: mamã, eu am sã mã duc sã muncesc în lume, fiindcã m-am sãturat de sãrãcie. Si am lãsat-o”, spune mama. Maria aprobã si zâmbeste cu un licãr de mândrie în priviri. “Eu totul am fãcut pentru ei. Eu îmi iubesc foarte mult fratii si pãrintii. Am mers în Italia la aceastã familie, sã am grijã de copil si banii pe care mi-i dãdeau lunã de lunã, eu îi trimiteam acasã. Trimiteam si pachete cu haine, cu dulciuri, cu ce puteam. Când la telefon îmi spuneau fratii mei cã au mâncat si cã le place si cã sunt fericiti cu ce le-am trimis, atunci si eu eram cea mai fericitã. Acum am venit din Italia acasã, cã doamna la care am fost, nu mai merge la serviciu si stã ea cu copilul”, spune Maria.

Oamenii cu suflet bun vor gãsi negresit calea spre cãsuta de pe malul Prutului

Acum Maria are 17 ani si doar 6 clase. “Eu sunt harnicã, muncesc si tot ce îmi doresc este sã îmi caut un loc de muncã. Nu vreau sã stau, cãci sunt atâtea nevoi. Vreau sã fac tot ce pot pentru familia mea, sã îi vãd fericiti. La mine nu mã mai gândesc”, recunoaste fata. În visurile ei, cândva, îsi dorea sã se facã medic, dar destinul i-a croit astfel drumul. Gelu Pecheanu, administratorul comunei Drânceni, împreunã cu primarul Stoica si consilierii au fãcut demersuri împreunã pentru ca familia sã fie racordatã la curent electric. “În curând le vom trage luminã. Sã stea la lampã în 2019 nu se mai poate. Faptul cã sunt cuminti, îsi vãd de necazul lor si nu deranjeazã pe nimeni, e meritul lor. Primãria le va da un ajutor de 1000 de lei, pentru începutul scolii”, a spus administratorul Gelu Pecheanu. Dar dacã oamenii cu suflet bun vor dori sã îi ajute, îi vor gãsi pe malul Prutului, la cãsuta ponositã din marginea satului Drânceni, spre Albita. De departe, negresit îl vor vedea pe Cãtãlin, pustiul de 12 ani, care toatã ziua e prin curte si trebãluieste, ca un om mare. Are tovarãsi un cãtel si un cãlut, cã, nici el, nici fratii lui, nu au alte jucãrii. “Eu as vrea sã mã fac politist”, spune copilul cu zâmbetul senin, semn cã visurile, nici mãcar la lumina difuzã a lãmpii cu gaz… nu pot fi spulberate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.