GENEROZITATE… Viorel Cernat este un exemplu elocvent pentru ceea ce înseamnã credintã, devotament si bunãtate. În urmã cu aproape 22 ani, a clãdit piatrã cu piatrã biserica din satul Hupca, comuna Bogdãnesti, iar de trei ani lucreazã la Mãnãstirea Corlãtesti din aceeasi comunã. Lãcasul de cult a fost construit în jurul anului 1503, de câtiva cãlugãri greci, apoi închis în anul 1863 de Alexandru Ioan Cuza si distrus aproape în totalitate în perioada comunismului. Un singur zid mai rãmãsese, cel despre care Viorel Cernat spune cã ascunde mormântul unui Sfânt. “Este singura parte din constructie care nu a putut fi dãrâmatã. Am dat de el când m-am apucat de treabã. Scândurile erau intacte, nu erau putrede deloc. Nu stiu ce Sfânt este, poate o sã aflãm, dacã ne lasã Dumnezeu…”, povesteste bãrbatul. În urmã cu 13 ani, pe când sãpa un grajd, omul a mai gãsit douã schelete îngropate cu ulcele pe piept. Specialistii de la Muzeul din Bârlad au spus atunci cã osemintele datau din anii 200-300 e.n. Simtind cã are o datorie sacrã fatã de acestia, vasluianul nostru i-a botezat. Imediat dupã descoperire, le-a cumpãrat sicrie, i-a denumit V. si C. , iar apoi i-a înmormântat crestineste lângã biserica din sat. An de an le face praznice si le cinsteste memoria.
Viorel Cernat are 56 de ani, este crescãtor de animale si se îmbracã foarte modest. “E un om minunat, înzestrat cu o mare credintã”, asa îl caracterizeazã primarul comunei Bãgdãnesti, Ioan Dorobantu. Bogãtia lui e sufletul. Nu cere nimic nimãnui, munceste foarte mult si cam tot ce agoniseste investeste în lucruri pe care le poate lãsa mostenire poporului român. Prima bisericã ctitoritã a fost în anul 1994, în satul Hupca. “Am trecut prin multe. Prin toate am rãzbit. Mi-a dat Dumnezeu puterea asta, poate si pentru cã sunt foarte credincios. Când m-am apucat sã construiesc biserica de la Hupca, am fãcut-o pentru cã nu aveam bisericã în sat. Asta se întâmpla prin 1994. Într-un an a fost gata. La un moment dat, a venit în vizitã Preasfintitul Episcop Eftimie, pe atunci la Roman, iar dupã ce a vãzut ceea ce vreau sã fac, mi-a spus sã termin biserica mai repede, cã va veni Sfintia sa la sfintire. Când am terminat lucrãrile, la sfintire a venit PS Ioachim, Episcop al Husilor, pe atunci, care mi-a spus uimit cã am fãcut o catedralã, nu o bisericã”, povesteste Viorel Cernat. “Dupã ce a construit Biserica din satul Hupca, s-a apucat sã ctitoreascã aceastã mândrete de mãnãstire pe ruinele unei mãnãstiri foarte vechi, de circa 500 ani. Sigur cã nu îi este usor, dar dorinta e atât de mare încât nu mai conteazã altceva. Acest om nu cere nimic. Veti întreba probabil de unde bani? Cu ce se ocupã? Are o fermã de animale si orice bãnut pe care îl câstigã, îl investeste în aceastã constructie. Nu stiu dacã oamenii din aceste locuri realizeazã mãretia acestei fapte. Sunt convins cã aceastã constructie va deveni un loc de pelerinaj. Veti vedea! Veniti, vizitati-ne si vã promit cã veti pleca încãrcati de energie”, a spus primarul comunei Bãgdãnesti.
“S-a furat tot de acolo. Cãrãmidã, fier, tot!”
Mãnãstirea Corlãtesti, cu Hramul Învierea Domnului, se aflã la circa 400 metri de stejarul de pe vremea lui Stefan cel Mare. “Ideea reconstituirii acestei mãnãstiri am avut-o multi ani, însã m-am decis în urmã cu patru-cinci ani, când într-o noapte, m-am trezit si am vãzut tot ce e mai frumos pe pãmânt. Am vãzut lumina, Sfânta Cruce cioplitã, cu Mântuitorul Iisus Hristos. Nu mi-a spus nimic, dar pentru mine a fost un semn cã trebuie sã fac ceva”, povesteste bãrbatul. Nu vrea sã dea mai multe detalii, pentru cã se teme “sã nu-i ia Dumnezeu glasul”. Cu lacrimi în ochi, mai adaugã doar cã si mama lui era foarte credincioasã. “Mi-a zis sã fac ceva ce fac putini”. “Dacã veniti acolo, veti rãmâne surprinsi. Nu simti sete, nu simti foame, nimic. Din câte stiu, aceasta ar fi fost construitã în jurul anului 1503 de niste cãlugãri greci, deci înainte sã moarã Stefan cel Mare. Apoi a fost închisã în 1863, când Alexandru Ioan Cuza a adoptat reforma secularizãrii averilor mãnãstiresti. În timpul perioadei comuniste, prin 1940, a devenit dispensar, iar apoi au distrus toatã clãdire. S-a furat tot. Cãrãmidã, fier, tot! Oamenii povestesc cã atunci când fãceau focul în sobã, cei care furaserã cãrãmidã din constructia acestei mãnãstiri, bãteau clopotele prin casã, cântau preotii… Astfel de sunete se auzeau! Pentru cã furaserã din acest loc sfânt. Si mie cât mi-au furat de acolo… Prima roabã de balastru nu stiu cum a dispãrut. Totul era o ruinã. Nu mai era decât un zid, singurul care nu a putut fi dãrâmat. Sub el, se aflã un sicriu cu un sfânt. Am dat de el când m-am apucat de treabã. Scândurile erau intacte, nu erau putrede deloc. Nu stiu ce Sfânt este, poate o sã aflãm, dacã ne lasã Dumnezeu…”, povesteste bãrbatul.
Pietris si nisip adus de pe Siret
“Aici, doar noi muncim! Am vreo sase bãieti care mã mai ajutã. Când am, le mai dau câte un ban, câte o bucatã de carne… Depinde de ceea ce am si eu. Totul e fãcut manual, piatra e ridicatã la 200 metri înãltime cu scripete. Vã dati seama cã nu e deloc usor. De trei ani muncesc la biserica aceasta. Nu mi-am luat nici mãcar o hainã, toti banii se duc pe materiale de constructie. Mai cumpãr balastru, nisip… Am mai adus si de pe Siret, de pe la gunoaie… Cât fier am bãgat acolo, te sperii. Pe tot l-am cumpãrat. Singurii care mã mai ajutã sunt copiii mei, care lucreazã în strãinãtate si îmi mai trimit bani ca sã mai cumpãr una-alta. Primarul comunei Bogdãnesti, Ion Dorobantu, soacrã-mea… Mai dau si ei o mânã de ajutor atunci când pot. Dar nu m-am dus sã cer ajutor la nimeni. Dacã erau de acord, veneau toti cei din sat si dãdeau o mânã de ajutor: <<hai, tu cumperi materialele si noi muncim. Degeaba!>>. Dar nu a venit nimeni sã ajute, nici cu munca, nici cu bani. Nu am calculat câti bani am cheltuit, dar nici nu mã intereseazã”, spune Cernat.
“Dumnezeu îi va ierta în primul rând pe cei care au stricat-o”
Bucuria faptului cã a reusit sã reconstruiascã aceastã mãnãstire i se vede pe chip. “Nu este bisericã mai mare ca asta. Este cât o catedralã! Are 31 metri lungime, 11 metri lãtime si o înãltime 20-30 metri cu tot cu turlã. Sotia mea e înnebunitã sã termine mãnãstirea, îsi doreste foarte mult sã o vadã finalizatã. Mai avem de terminat acoperisul, de lustruit piatra si de finisat pe interior. Cât mai avem de trãit? Oleacã! Vrem sã mai construim alãturi si douã-trei chilii si o bucãtãrie. Într-un an-doi, sperãm sã terminã si sã devinã un loc de pelerinaj. Va fi o mãnãstire minunatã, prin care Dumnezeu îi va ierta în primul rând pe cei care au stricat-o. E frumoasa tare!”, conchide încrezãtor Viorel Cernat.
