spot_imgspot_img
8.4 C
Vaslui
27-apr.-2024

Președintele Ucrainei efectuează prima sa vizită în SUA, cu un pronunțat caracter simbolic

- Advertisement -

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a sosit miercuri seara la Washington în prima sa vizită oficială în Statele Unite ale Americii, unde joi urmează să fie primit de Barack Obama la Casa Albă și să rostească un discurs în fața Congresului SUA, chiar dacă este puțin probabil ca toate acestea să ducă la noi angajamente, după cum relatează AFP și Ukrinform.

Foto: (c) Valentyn Ogirenko / REUTERS

Înainte de toate, fostul om de afaceri ucrainean (48 de ani) intenționează să pledeze cu fermitate pentru ca țara sa să obțină ‘statut special’ de aliat non-membru al NATO.

‘Eu chiar contez pe sprijinul dumneavoastră’, a afirmat Poroșenko marți la Ottawa, într-o alocuțiune pronunțată în parlamentul Canadei, în ajunul primei sale vizite în SUA de la alegerea în funcția de președinte la începutul lunii iunie.

La două zile după ratificarea de către Parlamentul ucrainean și Parlamentul European a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, viitorul Ucrainei rămâne încărcat de incertitudine pe fondul unui conflict ce durează de mai bine de cinci luni și care s-a soldat cu aproximativ 2.900 de morți și peste o jumătate de milion de persoane strămutate. Acordul de încetare a focului încheiat la 5 septembrie între Kiev și rebelii proruși este în continuare fragil.

‘Mă bucur să văd că partenerii noștri europeni și americani înțeleg că noi luptăm nu doar pentru integritatea teritorială și independența Ucrainei, dar și pentru securitatea globală’, a subliniat vineri la Kiev președintele ucrainean, pledând pentru o ‘nouă strategie de securitate’.

Barack Obama reiterează de mai multe săptămâni că SUA vor continua să ofere Ucrainei asistență militară neletală și de instruire a armatei ucrainene, subliniind totodată că Washingtonul nu ia în considerare utilizarea forței în această țară.

‘NATO trebuie să-și asume angajamente concrete pentru a ajuta Ucraina să-și modernizeze și consolideze forțele sale de securitate’, a pledat Obama la Tallin (Estonia), reamintind că Ucraina nu face parte din Alianța Nord-Atlantică, a cărei cartă prevede solidaritate între membrii săi în caz de agresiune.

Casa Albă a fost evazivă cu privire la eventuale anunțuri în această chestiune cu ocazia vizitei președintelui Poroșenko la Washington, dar a lăsat clar să se înțeleagă faptul că înainte de toate va trimite un mesaj puternic.

O importanță deosebită îi este atribuită întâlnirii lui Poroșenko cu liderul administrației americane. Această întâlnire ‘este un simbol clar pentru toată lumea și mai ales pentru poporul ucrainean’, a subliniat Josh Earnest, secretarul de presă al Casei Albe.

Aceasta reprezintă, de asemenea, un mesaj pentru președintele rus Vladimir Putin. ‘Fotografia dlui Poroșenko stând în Biroul Oval valorează cât o mie de cuvinte, indiferent dacă în limba engleză sau în limba rusă’, a remarcat același purtător de cuvânt.

Așteptat la Casa Albă la începutul după-amiezii, Poroșenko, care vorbește fluent limba engleză, își va începe vizita la Washington cu un discurs solemn pronunțat în fața camerelor reunite ale Congresului american — Camera Reprezentanților și Senatul.

Doar liderii țărilor aliate cele mai apropiate de SUA au dreptul să vorbească de la această tribună. Ultima oară a vorbit de la această tribună președinta sud-coreeană Park Geun-hye, în mai 2013. În aprilie 2005, președintele ucrainean prooccidental Viktor Iușcenko a avut și el o astfel de onoare. Parlamentarii au americani l-au ovaționat atunci.

‘În termeni de simboluri, va fi o vizită importantă. În ceea ce privește acordarea de asistență concretă Ucrainei, mult mai puțin’, rezumă Eugene Rumer, de la Carnegie Endowment for International Peace, un think tank cu sediul la Washington.

Se așteaptă ca președintele ucrainean să formuleze o cerere privind creșterea ajutorului economic pentru ca țara să facă față unei perioade extrem de dificile pe care o traversează în prezent: FMI prognozează o contractare cu 6,5% a Produsului Intern Brut (PIB) al fostei republici sovietice, în recesiune aproape continuu în ultimii doi ani, și o inflație de 19%.

Expertul Eugene Rumer nu vede ‘niciun indiciu că americanii sau europenii sunt dispuși să pună mai mulți bani pe masă’ la planul de salvare de 17 miliarde de dolari stabilit de FMI.

La începutul lunii septembrie, Fondul a prevenit că acest plan, conceput pentru ca Ucraina să evite falimentul după retragerea sprijinului de finanțare rus, ar putea să nu fie suficient, având în vedere violențele din estul industrial.

Conform celui mai pesimist scenariu, Ucraina ar avea nevoie de un ajutor suplimentar 19 miliarde de dolari până în 2015, a avertizat FMI.

AGERPRES

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.