spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Primar “căsăpit” cu toporul de un consătean

- Advertisement -

„Mi-au rupt mâna, mi-au spart capul”, ne-a relatat primarul Valerică Zamfirescu, care a fost lovit cu toporul de un consătean pe care îl prinsese în via sa, la cules de struguri u primarul a reuşit să se protejeze cu mâna şi s-a ales cu braţul fracturat şi cu capul spart u incidentul a plecat de la faptul că edilul a cumpărat o suprafaţă de vie, iar vânzătorul a refuzat să mai încheie actele după ce s-a văzut cu banii în buzunar

Valerică Zamfirescu, primarul din Slobozia Bradului, nu a scăpat de problemele pe care le fac unii dintre locuitorii comunei, cei mai mulţi de etnie romă, chiar dacă se află la şefia administraţiei locale din anul 2000. Edilul a fost lovit ieri dimineaţă cu toporul, potrivit spuselor sale, după ce s-a dus să vadă cine culege strugurii dintr-o suprafaţă de vie cumpărată anul trecut de la Iancu Paraschiv, un localnic. Cum actele nu au fost perfectate la notar, Paraschiv şi alţi membri ai familiei s-au dus să culeagă strugurii ca la ei acasă. “Dimineaţă, la 7.30, m-a sunat paznicul care îmi păzeşte via să-mi spună că a venit Paraschiv să-mi culeagă via. M-am dus acolo, în vie, ca să-i dau afară. După aceea au început să vină cu topoare, cu furci, au venit pregătiţi cu unelte. Norocul meu că în porbagaj – eram cu maşina primăriei, mă pregăteam să mă duc la serviciu – am găsit un topor cu care se lucrase la cofraje la fântâni, pe care dacă nu îl aveam mă omorau. M-au înţepat cu furca, m-au lovit cu bolovanii, pe urmă, când m-am întors cu spatele, acesta era cu toporul deasupra capului. M-am ferit, am pus mâna şi mi-a rupt mâna. Mi-au spart şi capul. Eu pe Paraschiv l-am văzut cu toporul. Ei aruncau cu pietroaie, cu furca şi când l-am văzut cu toporul deasupra capului am pus mâna. Fiica lui era cu furca, nevasta cu un alt topor. Erau zece inşi, dacă nu găseam toporul la mine în maşină, mă omorau”, ne-a povestit primarul. Acesta a fost internat la Spitalul Militar şi urma să fie operat astăzi. Valerică Zamfirescu anunţase poliţia înainte de ajunge la locul incidentului, iar după ce a fost lovit au ajuns şi poliţiştii.

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/1588820649-primar-%E2%80%9Cc%C4%83s%C4%83pit%E2%80%9D-cu-toporul-de-un-cons%C4%83tean.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.