|

Primăria vrea să premieze cele mai frumoase vitrine ale spațiilor comerciale din Focșani

Primăria Municipiului Focșani propune desfășurarea unui concurs public privind pavoazarea cu ornamente luminoase adecvate a vitrinelor și a spațiilor din incintă de către operatorii economici din Focșani. Regulamentul privind desfășurarea acestui concurs a fost prezentat marți, în cadrul subcomisiei de dialog social care a avut loc la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia‟.

Vrem să avem un oraș frumos!‟

Focșaniul este un oraș mic și cochet, iar primarul Cristi Valentin Misăilă își dorește să stimuleze agenții economici să participe la viața cetății prin înfrumusețarea adecvată a vitrinelor și spațiilor comerciale din incintă. „.Ne dorim să stimulăm într-un fel toți agenții economici care dețin spații comerciale în Municipiul Focșani pentru a putea să participe în mod activ la înfrumusețarea orașului în perioadele de sărbători, atât sărbătorile de iarnă, cât și sărbătorile pascale. Ne-am gândit să organizăm un concurs care se va desfășura pe trei zone ale Municipiului Focașani stabilite de Consiliul Local. Ne dorim să avem un oraș frumos, înfrumusețat nu doar de noi, cei de la Administrația Publică Locală, ci ne dorim să-i ajutăm și pe agenții economici. Cum? Dumnealor vor trebui să depună o cerere de înscriere cu spațiul comercial cu care vor să intre în concurs‟, a explicat primarul Cristi Misăilă.

Cum a apărut această idee?

„Idee mi-a venit în urma vizualizării mai multor imagini din alte orașe ale lumii, unde spațiile din zonele centrale, și nu numai, sunt foarte frumos împodobite nu doar de către Autoritățile Publice Locale, ci și de agenții economici și de comercianți pentru că la urma urmei este un interes și pentru dumnealor pentru că odată ce magazinul este înfrumusețat, atrage mai mulți clienți‟, spune primarul Cristi Misăilă.

Primăria pune la bătaie trei premii

Municipalitatea vrea să răsplătească munca și efortul agenților economici care vor da curs invitației la acest concurs, iar premiile sunt pe măsură: participanții clasați pe locurile I, II și III vor fi scutiți de plata impozitului aferent plătirii pentru anul ulterior, fiecare în proporție de scorul pe care îl obține. Pe lângă cei 5 membrii ai comisiei, va exista și o secțiune care le va permite și cetățenilor să voteze „cea mai oacheșă vitrină‟. …https://monitoruldevrancea.ro/2019/10/31/primaria-vrea-sa-premierze-cele-mai-frumoase-vitrine-ale-spatiilor-comerciale-din-focsani/