spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

Primarul Pavãl vrea sã preia iluminatul public al orasului, contra sumei de 150.000 lei

- Advertisement -

PROIECT… Municipalitatea vasluianã va prelua retelele de iluminat public, dupã ani de zile de discutii si negocieri cu „boierii” de la E-ON. Legea 230/2006, privind serviciul de iluminat public, prevede cã „elementele sistemului de iluminat public aflate în prezent în proprietatea unor persoane juridice de drept privat vor fi transferate, cu justa despãgubire, autoritãtilor administratiei publice locale, la cererea acestora”. Tocmai de aceea, primarul Vasile Pavãl a anuntat intentia de a prelua sistemul de iluminat al orasului, pentru a-l moderniza, la finele acestui an sau, cel mai târziu, în prima jumãtate a anului 2017. Vorbim de un serviciu care priveste iluminatul rutier, arhitectural, pietonal, ornamental, în parcuri, piete sau zone de agrement, serviciu despre care primarul a spus în mai multe rânduri cã trebuie modernizat, pentru ca Vasluiul sã fie iluminat la nivelul investitiilor fãcute în infrastructurã.

„Analiza datelor referitoare la stadiul actual al sistemului de iluminat public al Municipiului Vaslui, coroboratã cu cerintele stipulate în documentele tehnice si în legislatia actualã, aratã necesitatea, dar si posibilitatea, efectuãrii unor actiuni ample de reabilitare, modernizare si extindere a sistemului de iluminat public în scopul realizãrii unui serviciu de iluminat public performant atât din punct de vedere tehnic, cât si din punct de vedere economic”, spune primarul Pavãl. Existã un proces verbal de negociere, nr.70, din 6 februarie 2013, încheiat între reprezentantii primãriei Municipiului Vaslui si reprezentantii S.C. E.ON Distributie România S.A., care ar urma sã fie pus în aplicare abia la finele acestui an. Conform acestuia, au fost stabilite obiectivele care se preiau de la E-ON, astfel: linie electricã subteranã de joasã tensiune iluminat public – 40,43 km; linie electricã aerianã de joasã tensiune pentru iluminat public – 4,93 km; stâlpi de iluminat public (beton/metal) – 1187 bucãti.

Urmeazã o sedintã în care se va aproba contractul de vânzare cumpãrare

În urma negocierilor succesive, între Comisia de negociere pentru preluarea sistemului destinat exclusiv iluminatului public(S.I.P.) din Municipiul Vaslui si reprezentantii S.C. E-ON Distributie România S.A., s-a stabilit ca transferul proprietãtii instalatiilor destinate exclusiv iluminatului public din municipiul Vaslui sã se realizeze contra sumei de 148.654,64 lei, fãrã T.V.A. Plata acestei sume, aprobatã ieri de Consiliul Local Vaslui, se va face de la bugetul local, iar contravaloarea bunurilor ce urmeazã a fi preluate se preia în contractul de vânzare-cumpãrare, asa cum a fost negociatã. Transferul proprietãtii asupra bunurilor componente ale sistemului destinat exclusiv iluminatului public se va face dupã efectuarea plãtii, se mai aratã în documentele semnate de consilierii locali. Contractul de vânzare-cumpãrare a sistemului destinat exclusiv iluminatului public din municipiul Vaslui va fi supus spre aprobare Consiliului Local într-o sedintã ulterioarã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.