spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

Primii români băgaţi în carantină după întoarcerea din Italia. Autorităţile din România sunt în alertă

- Advertisement -

Trei persoane care s-au întors de la Treviso, Italia, una din zonele afectate de coronavirus, au fost băgate în carantină. Și pe Aeroportul Otopeni, pasagerii veniți din Italia sunt controlați special cu aparatele medicale. Vă reamintim că autorităţile de la Bucurueşti au decis că românii care se întorc din cele 11 orașe-focare din Italia vor fi intra obligatoriu în carantină pentru 14 zile. În Italia este alertă naţională după ce numărul cazurilor de infecţie cu coronavirus a depăşit 100 de persoane î ultimele zile şi s-au înregistrat şi două decese.

Femeia a anunţat, duminică, că fiicele ei minore se află la bordul aeronavei care urmează să aterizeze la Timişoara şi că vin din zona afectată de coronavirus din Italia unde deja doi oameni au murit şi alţi aproape 100 sunt infectaţi.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş i-au verificat pe cei doi copii şi încă un pasager care provin din zona Lombardia, imediat după aterizarea aeronavei pe Aeroportul Timişoara.

Rezultatele au fost negative, însă celor trei li s-a recomandat ca timp de 14 zile să stea izolaţi în locuinţe, potrivit news.ro.

Autorităţile române au decis ca toate persoanele care vin în România din zonele Veneto şi Lombardia din Italia, unde sunt confirmate multe cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, sau care au călătorit acolo în ultimele două săptămâni, să fie plasate în carantină, a anunţat Ministerul Sănătăţii de la Bucureşti…………..https://www.romaniatv.net/primii-romani-bagati-in-carantina-dupa-intoarcerea-din-italia-autoritatile-din-romania-sunt-in-alerta_510083.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.