spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Prins cu buletin fals la controlul de frontierã

- Advertisement -

PENAL…Politistii de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita au descoperit, ascunsã, în borseta unui cetãtean moldovean, o carte de identitate falsã.

Astfel, în ziua de 24 mai, în jurul orei 14.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albita, s-a prezentat pentru a intra în tarã, pasager într-un microbuz înmatriculat în Germania, cetãteanul moldovean Alexei S., în vârsta de 42 de ani. În baza unei analize de risc pe linia migratiei ilegale, politistii de frontierã au solicitat lucrãtorilor vamali efectuarea unui control amãnuntit asupra persoanei și bagajelor, în urma cãruia a fost descoperitã, ascunsã în borsetã, o carte de identitate cu însemnele autoritãtilor române, având imprimatã fotografia acestuia. Cu ocazia verificãrilor specifice efectuate, oamenii legii au stabilit cã documentul în cauzã este fals. Cu privire la cele constatate, tânãrul a declarat cã a procurat documentul de la un conational care le intermedia obtinerea locurilor de muncã în Germania, plãtind suma de 150 de euro. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri în cauzã sub aspectul sãvârsirii infractiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.