spot_imgspot_img
1.6 C
Vaslui
19-mart.-2024

Prins cu documente false la frontierã

- Advertisement -

PENAL…Politistii de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita efectueazã cercetãri cu privire la un tânãr din Coasta de Fildes care a prezentat la controlul de frontierã o carte de identitate falsã.

Astfel, în data de 16 decembrie, în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita, s-a prezentat pentru a intra în tarã, ca pasager într-un autocar, un cetãtean din Coasta de Fildes, T.N, în vârstã de 23 de ani, care s-a legitimat cu pasaportul personal valabil, precum si cu o carte de identitate francezã. Existând suspiciuni cu privire la cartea de identitate prezentatã la controlul de frontierã, ce avea însemnele autoritãtilor franceze, politistii de frontierã au procedat la efectuarea unor verificãri specifice în urma cãrora au constatat cã documentul nu îndeplineste conditiile de formã si fond ale unui act autentic. Cu privire la cele constatate, tânãrul a declarat cã a procurat cartea de identitate de la o cunostintã din R. Moldova, plãtind suma de 500 euro, întrucât îi era necesarã pentru a putea ajunge legal în Franta. În cauzã, politistii de frontierã efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunilor de uz de fals si complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse mãsurile legale care se impun.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.