spot_imgspot_img
14 C
Vaslui
23-apr.-2024

Procurorul Ceort Cãtãlin, de la PÎCCJ, acuzat de abuz

- Advertisement -

ACUZATII…Fostul deputat Dan Bordeianu, care în perioada când detinea functia de vicepresedinte al Comisiei pentru apãrare, ordine publicã si sigurantã nationalã, a avut curajul nebunesc de a se opune adoptãrii unor legi care încãlcau dreptul la viatã privatã a oamenilor, iar acum are de pãtimit. Pentru cã s-a opus acestor legi, i s-a confectionat un dosar penal, în care a fost pus sub învinuire pentru cã numele lui figureazã înscris la rubrica delegat, pe anumite facturi emise de o societate comercialã, la care a fost angajat în perioada 2007-2008, înainte de a fi deputat. În zadar, Dan Bordeianu a adus probe în favoarea sa. Reprezentantul Parchetului, procurorul de caz Ceort Cãtãlin, le-a îndepãrtat, cu scopul clar de a-l trimite în judecatã. Vremea Nouã vã prezintã o situatie care ar trebui sã dea de gândit serios organelor judiciare din România, privind corectitudinea unor anchete.

Cazul de care vom face vorbire este legat de un controversat dosar de la primãria Deleni, în care apãrea si numele deputatului Bordeianu, dosar care a ajuns în instantã, fabricat în conditii suspecte. Deputatul Dan Bordeianu spune si declarã procurorului cã nu a stiut si nu si-a dat vreodatã acceptul ca numele lui sã fie mentionat la rubrica de delegat si cã nu a semnat nici mãcar o facturã, ca delegat sau în altã calitate, drept pentru care solicitã efectuarea unei expertize grafoscopice, care sã demonstreze cã spune adevãrul. Rãspunsul procurorului la aceastã solicitare, înscris într-o ordonantã, a fost unul halucinant: „În acest context, nefiind disputatã autencitatea semnãturii, ci inserarea numelui inculpatului pe documentele mentionate supra la rubrica delegat, apare evident cã nu se impune clarificarea sau evaluarea împrejurãrii. Limitarea implicatã de inculpati – care evocã în mod nerealist drept aspect critic semnãtura aplicatã pe document (care nu a fãcut obiectul analizei), ar conduce practic la rãpirea componentei ilicite de naturã penalã a demersurilor lor”. Pentru a-l putea trimite în judecatã, stiind cã este nevinovat, procurorul a îndepãrtat din dosarul de cercetare penalã o expertizã întocmitã de cãtre un expert atestat MLPAT, în anul 2014, în care se atestã faptul cã lucrarile erau efectuate si a dispus întocmirea unei alte expertize tehnice în constructii, în 2015, prin desemnarea unei experte care nici mãcar nu era de specialitatea necesarã lucrãrilor ce trebuiau expertizate, dar care putea sã îndeplineascã întru totul cerinta procurorului de a-i stabili un prejudiciu, chiar si nereal fiind, cu scopul clar de a-l trimite pe deputatul Dan Bordeianu în judecatã. Pe lângã faptul cã experta desemnatã de Parchet, Casapu Georgeta, a confectionat un prejudiciu nereal, din birou, deplasându-se în teren o singurã datã, pe o ploaie torentialã, când nu a identificat toate obiectivele din teren, a fãcut în grabã niste fotografii, dupã care a lucrat linistitã în biroul de la Bucuresti. În acest timp, procurorul de caz din PÎCCJ a întocmit dosare penale celor doi experti parte numiti de Dan Bordeianu, pentru cã au îndrãznit sã mãsoare cu atentie toate lucrãrile, metru cu metru, si au întocmit opinii în expertize care confirmau cã lucrãrile sunt executate si nu existã prejudiciul consemnat de experta Parchetului. Partea cea mai gravã care (daca nu ar fi de râs, ar fi de plâns) este aceea ca experta Parchetului, care a stabilit un prejudiciu nereal, prin mentionarea unor lucrãri neexecutate, anexeazã în expertiza sa imagini cu acele lucrãri executate, mai mult decât atât, încarcã prejudiciul si cu lucrãrile care nu s-au încasat de la Primãria Deleni. Asta, pentru cã lucrarea nu a avut întreg bugetul asigurat în vederea terminãrii ei si predãrii beneficiarului. Ca si când nu ar fi fost de ajuns, procurorul de caz a dispus expertei contabile sã depunã expertizã cu valoarea prejudiciului, fãrã a astepta opiniile expertilor tehnici cu mãsurãtorile din teren. Asta, în ziua în care expertii tehnici erau în teren si efectuau mãsurãtori ale lucrãrilor executate. Acestia au constatat, de fatã cu experta tehnicã a Parchetului, existenta acestor lucrãri executate în teren.

Desi era plecat din functia de la Serviciul de Urmãrire Penalã, procurorul Ceort si-a dus „sarcina” pânã la capãt!

Procurorul Ceort Cãtãlin, imediat dupã trimiterea abuzivã a deputatului Dan Bordeianu în judecatã, a fost „rãsplãtit” prin investirea în functia de Procuror Sef Serviciul pentru coordonarea activitãtii Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectualã, începând cu data de 15 iulie 2015. Cu toate cã nu mai lucra la SUPC (Serviciul Urmãriri Penale si Criminalisticã, n.r.) si nu mai avea competenta de a lucra la acest dosar, a întocmit si semnat Ordonanta de completare a rechizitoriului, în data de 3 noiembrie 2015, desi era plecat din acea functie de trei luni si jumãtate! Abuzurile acestui procuror, ajutat de experta tehnicã judiciarã Casapu Georgeta, au dus în eroare inclusiv instanta de fond, care a pronuntat o hotãrâre de condamnare pentru un om nevinovat, asa cum este fostul deputat Dan Bordeianu, si a altor opt persoane, de asemenea nevinovate, victime ale aceluiasi procuror. Celelalte persoane din dosar au fost trimise în judecatã pentru fapte care nu sunt prevãzute de legea penalã: semnarea contractelor, a actelor aditionale, a ofertelor de cãtre administratorul firmei nu reprezintã infractiuni. Dacã toate aceste fapte ar fi infractiuni, toti antreprenorii din aceastã tarã ar putea fi condamnati. Restul de acuzatii privind unele posibile abateri de la calitatea executãrii lucrãrilor sunt sanctionate cu contraventii, nu sunt pedepsite de legea penalã cu închisoare, însã procurorul de caz a încadrat în mod abuziv aceste fapte ca fiind infractiuni. Pentru acestea, în cazul în care ar fi adevãrate, s-ar aplica sanctiunea de contraventie, desi ele nu sunt prevãzute de legea penalã.

Pe cine a deranjat deputatul Dan Bordeianu?

Deputatul Dan Bordeianu nu a fost de acord ca anumite institutii sã perchezitioneze pe oricine si orice sistem informatic ar avea asupra sa, fãrã niciun fel de mandat, în ideea cã acolo poate sunt stocate, retinute date care intereseazã siguranta nationalã. „El s-a opus ca familiile noastre, copiii nostri, sã fie interceptati pe telefon sau orice mijloc de comunicare, fãrã mandate de interceptare, nu a fost de acord cu aceastã intruziune nepermisã si nejustificatã în viata privatã a cetãtenilor si in activitatea unor entitãti economice”, spun cei apropiati.

Cum a fost distrusã cariera unui deputat?

Deputatul Dan Bordeianu avea în fatã o carierã în domeniul sigurantei nationale, a urmat diferite cursuri în acest domeniu, a absolvit Colegiul de Apãrare NATO – Roma si Bruxelles, avea certificat O.R.N.I.S.S.- „Managementul mãsurilor de securitate destinate protectiei informatiilor clasificate NATO si UE”, însã cu acest dosar fabricat s-a obtinut îndepãrtarea lui din functiile publice din slujba Statului Român. „Eu nu am fost pregãtit pentru astfel de încercãri. Toatã viata mea am fost un om corect, nu am mintit, am spus întotdeauna sincer ce am gândit, însã societatea în care trãim se pare nu are nevoie de oameni onesti, acestia sunt imediat îndepãrtati. Asa s-a întâmplat si cu mine”, spune fostul deputat. Contactate telefonic, persoane din dosar spun cã au încredere în judecãtorii ÎCCJ, care vor stabili adevãrul în aceastã cauzã si vor îndrepta o eroare judiciarã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.