spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Profesori de nota 2, la Definitivat

- Advertisement -

NEPREGÃTITI Aproape jumãtate dintre profesorii vasluieni care au participat la examenul de Definitivat din acest an nu au promovat. Acest rezultat evidentiazã faptul cã multi dascãli sunt slab pregãtiti, chiar dacã, zi de zi, se prezintã la scoalã si le predau elevilor. 55,55% dintre profesori au reusit sã obtinã medii mai mari sau cel putin egale cu 8. Mentionãm cã regulile de promovare s-au modificat în 2017. Candidatul trebuie sã obtinã media generalã cel putin 8, în aceastã sesiune calculul s-a fãcut pe baza unei formule ce include notele de la inspectiile de specialitate, nota acordatã pentru portofoliul profesional personal si nota la proba scrisã. La nivelul judetului Vaslui, desi 23 de candidati nu au fost în stare sã obtinã nici mãcar nota 5, au existat si rezultate foarte bune, douã cadre didactice s-au remarcat cu punctaj maxim, 10. Este vorba despre prof. de istorie Loredana Râmbu si prof. de religie ortodoxã Daniel-Ionut Sava. Cele mai mici note s-au înregistrat la Educatie Fizicã si Sport si la Psihopedagogie specialã, unde doi candidati au fost notati cu 2.2 puncte.

Potrivit informatiilor postate pe site-ul Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui, doar 85 din totalul de 153 de candidati din judet care au sustinut examenul de Definitivat au promovat, adicã au obtinut medii de 8 sau mai mari. În judetul Vaslui s-au înscris la Definitivat 184 de candidati, însã doar 153 au predat la final teza. 20 au ales sã se retragã dupã ce au fost pusi fatã în fatã cu subiectele, iar 11 nu s-au mai prezentat deloc. Notele obtinute la proba scrisã, care le dã de obicei dureri de cap profesorilor, sunt urmãtoarele: 23 de note sunt sub 5; între 5 si 5,99 sunt 15 note; 25 de profesori au primit între 6 si 6,99 puncte; 35 de note sunt cuprinse între 7 si 7,99; 42 de candidati au reusit sã depãseascã pragul de 8, iar 11 lucrãri au fost notate cu note cuprinse între 9 si 9,99. Existã si douã note de 10.

23 de note sub 5

Rezultate dezastruoase pentru 23 dintre profesori. Acestia nu au fost în stare sã obtinã nici mãcar nota 5. Este greu de înteles cum a fost posibil ca aceste cadre didactice sã treacã de inspectia specialã la clasã cu nota 10. Printre cei mai slabi pregãtiti profesori se numãrã si urmãtorii: Florin Sorinel Giusca (2,20 puncte), profesor de educatie fizicã, de la Scoala Gimnazialã “Horia Stamatin”, sat Bogdãnesti; Petru-Florin Boitan (2,20 puncte), profesor de psihopedagogie specialã, de la Centrul Scolar de Educatie Incluzivã “Constantin Pufan” Vaslui; Silviu Hanghicel (3,20 puncte), profesor de educatie fizicã, de la Scoala Gimnazialã nr.1, sat Bãcesti; Florin Munteanu (3,80 puncte), profesor de educatie fizicã si sport la Scoala Gimnazialã “Mihai David” Negresti; Gina Viorica Radu (3,45 puncte), profesor de educatie muzicalã si studii muzicale teoretice, de la Liceul cu Program Sportiv Vaslui; Ciprian Donose (3,75 puncte), profesor de Limba si literatura românã si matematicã, metoda predãrii acestora (învãtãmânt primar), de la Scoala Gimnazialã “Emil Juvara”, sat Sãrãteni-Murgeni; Andreea Iftemie (3,15 puncte), profesor de Limba si literatura românã si matematicã, metoda predãrii acestora (învãtãmânt primar în limba românã), de ls Scoala Gimnazialã nr.1 sat Gherghesti; Elena Ecaterina Brat (3,4 puncte), profesor de psihopedagogie specialã, de la Centrul Scolar de Educatie Incluzivã “Constantin Pufan” Vaslui etc.

Douã note de 10

Spre deosebire de alti ani, când nu au fost obtinute deloc note de 10, anul acesta doi candidati au primit notã maximã. Este vorba despre Loredana Râmbu (10 puncte), profesor de istorie la Liceul Tehnologic “Ion Mincu” Vaslui si Daniel-Ionut Sava (10 puncte), profesor de religie la Scoala Gimnazialã nr. 1, sat Gara Banca. De asemenea, au fost 11 note peste 9: Cosmin Cezar Scînteie, profesor de Culturã civicã la Scoala Gimnazialã “George C. Dragu”, sat Coroiesti; Mãdãlina- Adnana Furcoi (9,40 puncte), profesor de educatie fizicã si sport, de la Scoala Gimnazialã “Stefan Ciobotorasu” Lipovãt; Ciprian Aliciuc (9,15), profesor de geografie, de la Scoala Gimnazialã “Grigore T.Popa” Dãnesti; Biatrice Alina Mantu (9,60 puncte), profesor de industrie alimentarã – maistri instructori, de la Liceul Tehnologic “Petru Rares“ Bârlad; Tonitã Mihaela (9,20 puncte), profesor de limba si literatura românã de la Scoala Gimnazialã “Alexandru Vlahutã”, sat Alexandru Vlahutã; Chitic Stefan (9,30 puncte), profesor de limba englezã de la Scoala Gimnazialã “Mihai Eminescu”, sat Osesti; Ionitã Alice-Iuliana (9,60 puncte), profesor de limba englezã de la Scoala Gimnazialã nr. 1, sat Pogana; Smuc Andreea Mihaela (9,45 puncte), profesor de limba englezã de la Scoala Gimnazialã nr.1, sat Tutova; Stancu Alexandra (9,65 puncte), profesor de limba englezã de la Liceul Tehnologic “Ioan Corivan”, mun. Husi; Ilie Lenuta (9,40 puncte), profesor de limba si literatura românã de la Scoala Gimnazialã nr. 1, sat Hurduci; Maftei Vasile-Silviu (9,70 puncte), profesor de religie de la Colegiul National “Cuza Vodã”, mun. Husi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.