spot_imgspot_img
21 C
Vaslui
25-apr.-2024

Profesorii „corigenti”la titularizare vor da concurs pentru posturile neatractive

- Advertisement -

NECALIFICATI… Profesorii care vor pica titularizarea vor fi nevoiti sã se multumeascã cu posturi neatractive, în special, din mediul rural. Din cauza numãrului mic de cadre didactice bine pregãtite si a numãrului mare de posturi neatrãgãtoare, care rãmân neocupate, din unitãtile de învãtãmânt aflate în mediul rural, în cãtune uitate de lume, Inspectoratul Scolar organizeazã concurs de suplinire pentru calificati/necalificati, dar si concurs pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învãtãmântul preuniversitar în regim de cumul sau de platã cu ora. Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui a publicat calendarul concursurilor, iar startul se va da la finalul lunii august. Ca si în anii precedenti, multi elevi vasluieni vor studia, începând cu luna septembrie, unele discipline scolare cu profesori de altã specializare, cu dascãli care nu au trecut de titularizare sau care abia au terminat liceul, mai ales cã la examenul de suplinire poate participa oricine, singura conditie fiind diploma de bacalaureat.

Pentru cã profesorii cu vocatie si bine pregãtiti din învãtãmântul vasluian sunt din ce în ce mai putini, în scoli ajung, an de an, oameni depãsiti de situatie, care nu au capacitatea si cunostintele necesare pentru a-i cãlãuzi pe elevi. Si în 2016, din cauza lipsei de personal didactic bine pregãtit, se vor organiza concursuri de suplinire pentru posturile descoperite. Conform metodologiei, „în situatia în care, pânã la începerea cursurilor, nu pot fi ocupate toate posturile didactice/catedrele declarate vacante/rezervate cu personal didactic titular, personal didactic calificat angajat cu contract individual pe perioadã determinatã sau cu personal didactic calificat în regim de cumul/plata cu ora, în conditiile prezentei Metodologii, inspectoratele scolare organizeazã, la nivel judetean/nivelul municipiului Bucuresti, concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajãrii cu contract individual de muncã pe perioadã determinatã a personalului didactic calificat. În mod exceptional, pânã la începerea cursurilor, inspectoratele scolare pot organiza testãri prin interviu si lucrare scrisã, în profilul postului solicitat, în vederea angajãrii cu contract individual de muncã pe perioadã determinatã a personalului fãrã studii corespunzãtoare postului.” La aceste concursuri pot participa inclusiv profesorii care nu au luat nota de trecere la proba scrisã la titularizare, dar care au obtinut cel putin nota 5 (cinci) la inspectia specialã la clasã sau la probele practice de profil în cadrul concursului national de ocupare a posturilor didactice/catedrelor, sesiunea 2016, ori cel putin media 8 (opt) la inspectiile la clasã în profilul postului, în cadrul examenului national de definitivare în învãtãmânt, sesiunea 2016.

Sansã pentru necalificati

Zeci de copii care, din septembrie, se vor întoarce la scoalã riscã sã facã ore cu profesori necalificati, care au doar o diplomã de liceu. Astfel, metodologia remisã de Ministerul Educatiei permite accesul în concursul de suplinitori si personalului necalificat. „Testarea personalului fãrã studii corespunzãtoare postului constã în interviu si lucrare scrisã. La testarea organizatã pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rãmase/vacante se pot prezenta persoane care au absolvit cel putin liceul, cu diplomã de bacalaureat.(…) Durata de redactare a lucrãrii scrise este de 3 (trei) ore. Lucrarea scrisã si interviul se evalueazã cu note de la 10 la 1. Lucrarea scrisã are o pondere de douã treimi din nota finalã, restul, respectiv o treime, reprezintã rezultatul evaluãrii în urma desfãsurãrii interviului. Nota minimã de promovare, atât a lucrãrii scrise, cât si a interviului, este 5 (cinci)”, se aratã în document. De asemenea, se specificã modul de departajare în cazul în care existã egalitate de medie între candidatii fãrã studii corespunzãtoare postului care au sustinut testarea: „prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante au în ordine: a) candidatii care au continuitate pe post/catedrã, care frecventeazã modulele de pedagogie sau de perfectionare organizate în cadrul caselor corpului didactic ori de alte institutii agreate de Ministerul Educatiei si Cercetãrii Stiintifice conform legii si care au obtinut cel putin calificativul „Bine”; b) candidatii cu domiciliul sau resedinta în localitatea în care se aflã postul didactic/catedra solicitatã; c) candidatii cu studii superioare în specialitatea postului, fãrã examen de licentã; d) candidatii cu studii superioare care se recalificã în specialitatea postului; e) candidatii în curs de calificare în specialitatea postului; f) candidatii care au participat sau participã la cursuri de perfectionare organizate în cadrul caselor corpului didactic ori de alte institutii agreate de Ministerul Educatiei si Cercetãrii Stiintifice, conform legii”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.