DECLARATIE SOC…Bunica de 100 de ani din Zãpodeni comenteazã cuvintele domnitorului Cuza – „Sã dea Dumnezeu sã fie României noastre bine, dar nu cred!” – spuse de acesta când a fost alungat din tarã. Femeia crede cã astãzi acestea s-au împlinit: „Tara noastrã a fost foarte frumoasã si bogatã, dar acum s-a stricat si s-a distrus.”
NOROCOASÃ … Nãscutã odatã cu Marea Unire de la 1918, Profira Baciu, o bãtrânã de 99 de ani din comuna Zãpodeni, uimeste cu povestile sale, unele trãite si altele auzite de la pãrinti si bunici, despre istoria nescrisã a meleagurilor natale. Bãtrâna povesteste despre bucuria celor care, îmbrãcati cu cele mai bune straie, au plecat pe jos sau în carul tras de boi spre Alba Iulia, dar si despre viata grea a tãranului român al acelor timpuri. Dupã un drum ce a durat aproximativ o lunã, zãpodestenii care au plecat sã fie aproape de momentul Unirii s-au întors, cu tãlpile crãpate, dar fericiti. A urmat apoi o perioadã de liniste, dar si de luptã pentru supravietuire într-o perioadã în care „jidanii” erau singurii cu care se putea face comert. În schimbul cerealelor, tãranii primeau banii cu care-si plãteau dãrile. De asemenea, bãtrâna face o radiografie a timpurilor noastre si spune cã România este o tarã frumoasã si bogatã, dar cãreia, dupã abdicarea Regelui, i-au lipsit conducãtorii.
Nãscutã în anul Marii Uniri, Profira Baciu din comuna Zãpodeni este dovada vie a istoriei românilor de pe aceste meleaguri. La 99 de ani, bãtrâna îsi aduce aminte povestile spuse de bunici si de pãrinti, atunci când, îmbrãcati cu cele mai bune straie, au înjugat boii si au plecat într-o cãlãtorie ce a durat mai bine de douã sãptãmâni. Povestile bãtrânei din Zãpodeni scot la ivealã istoria nescrisã a locurilor. Sunt povesti despre curajul si dragostea de glia strãmoseascã, cele care au pus arma în mânã zãpodestenilor care si-au dat viata pentru România Mare. La aproape 100 de ani distantã de la momentul istoric de la Alba Iulia, putini sunt cei care îsi mai amintesc cum a fost atunci si spun istoria povestitã de pãrinti si de bunici. Vorbesc despre dorinta de Unire si de luptele grele purtate la Mãrãsesti, Mãrãsti si Oituz. „Înainte de Marea Unire tatãl meu a murit si mama a rãmas vãdanã cu sapte copii. Eu eram cea mai mare si, dupã ce am mai crescut, am tinut gospodãria. Cel mai mic primea piept pe atunci. Am rãmas cu boi, cu vaci, stupi, dar, cu timpul, s-au prãduit. A fost greu pentru noi, dar îmi amintesc povestile oamenilor care s-au îmbrãcat cu hainele cele mai bune si au plecat, cu boii, la Alba Iulia. Nu erau atunci masini si au mers cam douã sãptãmâni pe jos pânã acolo. Au vrut sã fie alãturi de români si asta i-a împins sã facã lucrul acesta. Aveau tãlpile crãpate când s-au întors, dar erau bucurosi. Povesteau de lumea adunatã si de ce spuneau mai-marii vremurilor. Mare lucru nu îmi mai amintesc. Eram copil pe atunci, dar stiu cã oamenii erau bucurosi. Dupã Unire a fost bine, condusi de regele Ferdinand. Stiu si când a murit. Avea mama doi bãieti la scoala normalã sã-i facã învãtãtori si pregãteau o piesã de teatru, dar nu au mai prezentat-o. A venit vestea cã a murit regele”, povesteste Profira Baciu.
Cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, vãzut prin ochii Profirei Baciu: datoria de rãzboi, plãtitã rusilor cu Tezaurul României
Prezentã la cele mai importante evenimente din isoria românilor, bãtrâna de 99 de ani din Zãpodeni povesteste viata grea din perioada interbelicã, dar si evenimentele trãite în cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. În perioada dintre cele douã rãzboaie, sãrãcia era la ordinea zilei si oamenii puneau în farfurie ceea ce cultiva în grãdinã. A venit apoi rãzboiul si lucrurile s-au înrãutãtit. „Lumea era plecatã toatã în rãzboi. Pe aici erau mai mult femei, majoritatea în floarea vietii. Cultivau în grãdinã, sã poti sã pui ceva în farfurie. Mie mi-au plecat doi frati în rãzboi. Unul a murit pe front si unul a ajuns acasã. Dormeau bietele femei câte douã ore pe noapte si torceau sã aibã cu ce te îmbrãca si ce mânca. Dupã rãzboi viata a fost si mai grea. Au venit comunistii lui Petru Groza si ne luau cotã: lapte, carne, ouã, brânzã, cereale. Plãteam datorie de rãzboi la rusi, dar celor care ne conduceau atunci nu le-a venit în cap cã nu trebuia sã plãtim rãzboiul. Ne-au luat Tezaurul. Pe ãla cine-l mai scoate de acolo? Nimeni. Mai degrabã pe tata din groapã. Încetul cu încetul ne-am învãtat si cu Colectivul si a început sã fie mai bine. A urmat o perioadã mai relaxatã a comunismului si au început sã dea câte ceva. Mai întâi la cei sãraci, apoi la toatã lumea. Au construit multe, dar pãcat cã, acum, toate s-au stricat. Înainte de comunisti viata a fost grea. Veneau jidanii din America si contractau si ne luau cerealele. Nu gãseai materiale si foloseau ce aveau: lâna de pe oaie sau toalele care acum le gãsesti pe afarã erau de cinste. Acum le tin pe jos prin casã”, povesteste Profira Baciu.
Revolutia din ’89 si democratia vãzutã prin ochii Profirei Baciu
ADEVÃR…Istoria meleagurilor noastre, spusã de cea care avea sã se nascã în ziua Marii Uniri, a ajuns si în timpurile noastre. Profira Baciu vorbeste despre Revolutie si despre România de astãzi. Îsi spune pãrerea despre o clasã de conducãtori care nu au reusit decât sã dezamãgeascã o tarã frumoasã si bogatã, dar în care, dupã abdicarea regelui, nimeni nu s-a mai ridicat la nivelul acestuia. „Tara noastrã a fost foarte frumoasã si bogatã, dar acum s-a stricat si s-a distrus. Tara a fost bunã, dar nu a avut conducere. A fost Cuza si când a început sã dea pãmântul oamenilor l-au alungat din tarã. Când s-a urcat în tron a spus: ”Sã dea Dumnezeu sã fie României noastre bine, dar nu cred”. Si asa a fost. Cei de astãzi tot spun cã „mâine, mâine”, dar cu atât rãmân. Mâine, pânã am sã mor. În satul nostru au mai rãmas acum doar oameni bãtrâni si se duce totul de râpã. Nu este tineret. Acum se gãsesc de toate, nu avem ce spune, dar nu trebuiau stricate fabricile. La Revolutie a venit bãrbatul meu în casã si mi-a spus sã dau drumul la aparat cã a plecat Ceausescu din tarã. Am dat drumul la aparat si el plângea. Îsi aducea aminte din rãzboi. Îmi aduc aminte când a spus Caramitru cã-l alegem presedinte pe Iliescu. Acesta a spus sã lãsãm totul cum se gãseste si sã nu stricãm absolut nimic. Dar s-au gãsit alti mai cu cap si au dãrâmat totul. Ce fabricã frumoasã era la intrare în Vaslui, aceea de mobilã, sau în Zona Industrialã!” ne-a spus bãtrâna care, în scurt timp, va împlini vârsta venerabilã de 100 de ani.
Mesajul bunicii de 100 de ani pentru parlamentari
RUSINOS…”Mai este un lucru de care eu nu sunt multumitã. Parlamentarii nostri primesc sute de mii de lei salariu si cel care munceste în santier este vai de capul lui, cu 1.000 de lei. Ginerele meu a lucrat multi ani în santierul naval, dar a iesit cu putini bani la pensie. Eu mã descurc cã primesc pensia mea si cea de urmas si veteran, pentru cã bãrbatul meu a fost decorat în rãzboi. A rãmas sã pãzeascã frontul si a auzit când au atacat dusmanii. A dat alarma si si-a salvat camarazii sã nu fie surprinsi în somn. L-au chemat apoi la birou si i-au luat toate datele si apoi i-a venit decoratia. Noi nu eram atunci cãsãtoriti. Ne-am cãsãtorit dupã rãzboi. Nu am vrut sã facem nunta decât dupã asta. Mai erau fete care se mãritau în timpul rãzboiului, dar stãteau o sãptãmânã sau douã împreunã si apoi le plecau bãrbatii si rãmâneau cu copiii”, mãrturiseste Profira Baciu.
