spot_imgspot_img
11.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Proiectul privind DESFIINŢAREA inspectoratelor şcolare, ADOPTAT tacit de deputaţi

- Advertisement -

Propunerea legislativă care propune desfiinţarea inspectoratelor şcolare a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Legea este susţinută de reprezentanţii sistemului de învăţământ care consideră că inspectoratele şcolare sunt nişte „instituţii toxice, comuniste şi corupte”.

„Descentralizarea în domeniul educaţiei este absolut necesară pentru a da putere şcolilor să ia decizii şi comunităţii locale să se implice cu adevărat şi a fost cuprinsă în strategia de descentralizare, realizată de Guvern, în 2006. Vreau să pornesc o dezbatere reală pe acest subiect, iar primul pas este să oferim o formă şi un cadru instituţional, iar Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor va trebui să-şi asume acest rol”, a explicat Cornel Comşa, iniţiatorul proiectului legislativ.

În viziunea deputatului de Alba, administraţia locală, care deţine deja terenurile şi clădirile în care funcţionează şcolile şi alte instituţii de învăţământ, ar urma să preia şi atribuţiile de administrare, în baza resurselor proprii şi a finanţărilor de la minister.

Directorii ar urma să fie numiţi direct de către consiliul de conducere al şcolii, iar concursurile de ocupare a posturilor didactice s-ar organiza în cadrul unităţii de învăţământ.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/proiectul-privind-desfiintarea-inspectoratelor-scolare-adoptat-tacit-de-deputati_273422.html#ixzz3zlBSthei

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.