DAR SFÂNT… Preasfintitul Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, a slujit zilele trecute Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfintite, la Mãnãstirea Grãjdeni din protopopiatul Bârlad. Totodatã a oferit în dar Sfântul Antimis, pentru biserica si paraclisul Mãnãstirii. Mânãstirea Grãjdeni este una de maici si are o frumusete aparte, maicile fiind extrem de omenoase si gazde bune drumetilor si celor care au nevoie de Dumnezeu. Este situatã la 15 km sud-est de orasul Bârlad, pe soseaua Bârlad-Tg. Bujor-Galati, din Trestiana, ramificatie stânga Fruntiseni. Din Bârlad pânã la intersectie sunt 3 km, iar de aici la mãnãstire 12 km.
Multumind maicii starete, Irina Moales, si pãrintelui duhovnic, Ciprian Timofte, pentru invitatia fãcutã, PS Ignatie, Episcopul Husilor a îndemnat obstea monahalã sã înteleagã timpul rugãciunii si înfrânarea ca fiind armele de cãpãtâi ale oricãrui monah. „Mila si harul lui Dumnezeu ne vindecã sufletul de toate rãnile pãcatelor pe care, în mod voit, le lãsãm sã intre în viata noastrã. Ar trebui ca viata noastrã sã se consume între cele douã jaloane: rugãciune mai multã si ascezã. Aceasta este menirea noastrã. Adevãrata mâncare a cãlugãrului este postul si înfrânarea, starea de nevointã a sufletului.(…) Noi trebuie sã fim oameni de rugãciune, de smerenie. Ceea ce nu este foarte usor, dar putem sã le împlinim în viata noastrã dacã ne împãrtãsim cu Hristos. Atunci devenim purtãtori de Hristos, purtãtori ai Duhului Sfânt.” le-a transmis PS Ignatie în cuvântarea sa, celor zece maici si trei preoti de la Mânãstirea Grãjdeni.
Despre Mânãstirea Grãjdeni – scurt istoric
Numele de Grãjdeni vine de la grajdurile care adãposteau caii postei. Aici obisnuia sã poposeascã si Petru Rares în drumul lui cu carele de peste, de la Galati la Suceava. Legenda locului spune cã într-un an, trecând cu carele de la Galati spre Suceava, a dormit sub un copac din pãdurea Grãjdeni (pe atunci nu exista satul) si a avut un vis foarte frumos, în care cele douã dealuri din fatã erau de aur si i se înclinau lui, iar din gurã îi iesea un roi de albine. Ajuns aproape de locul pe care astãzi se aflã gara Crasna, este întâmpinat de o solie de cãlãreti domnesti de la Suceava, care-i aduc vestea cã Divanul domnesc si Mitropolitul tãrii l-au ales Domn. Ajungând cu adevãrat Domn, a hotãrât ca în locul unde a avut visul cel frumos sã ridice o bisericã. Hotãrârea a fost îndeplinitã ridicând în locul respectiv o bisericutã din lemn care a fost transformatã în schit cu schimnicii locului si apoi cu monahii greci. Nu se gãsesc însemnãri privind data precisã a ridicãrii bisericutei, dar e sigur cã aceasta s-a realizat în prima domnie a lui Petru Rares din anii 1527-1538. Bisericuta lui Petru Rares a dãinuit pânã în anul 1711, când a fost incendiatã de tãtari. A scãpat numai un pomelnic al domnitorului în limba slavonã si o icoanã cu chipul Maicii Domnului. Dupã ce a trecut pârjolul tãtãresc, a fost ridicatã o nouã bisericã, tot pe locul ctitoriei lui Petru Rares. Aceasta a fost renovatã în 1853, dar în anul 1870 s-a dãrâmat. Vlãdica Anania a ridicat o nouã bisericã din cãrãmidã, care s-a sfintit în anul 1872 cu hramul „Sfântul Nicolae”. În anul 1932 a venit ca slujitor Ieromonahul Agatanghel Georgescu. În anul 1952, cu aprobarea Sfântului Sinod, schitul cãlugãrilor este transformat în mãnãstire de maici. Nucleul obstei, format din cinci cãlugãrite, a fost adus de la mãnãstirea Adam, conducerea având-o maica Timotea Boeru, fostã econoamã la Adam.
Pânã în 1960, obstea a ajuns foarte puternicã numãrând 100 de maici. Dar în 1960, ca urmare a decretului 410/1959, maicile au fost alungate; scriptic însã, mãnãstirea n-a fost niciodatã desfiintatã. Desi reparatã în anii 1951 si 1966, biserica a început sã se deterioreze cu timpul, mai ales din pricina cutremurelor din 1977 si 1986. Prin strãdania Preotului paroh Ionel Gherasim i s-au fãcut unele reparatii între anii 1987 si 1990, pentru consolidare fiind turnatã o placã de beton deasupra.
În toamna anului 1990, vine aici Pãrintele Protosinghel Ciprian Timofte, care continuã reconstructia bisericii, îi pune sarpantã nouã de lemn, învelitoare de tablã zincatã, o tencuieste în interior si exterior pregãtind-o pentru picturã. Totodatã s-a îngrijit pentru popularea mãnãstirii cu maici, majoritatea fiind venite din lume. Prin munca neobositã a obstei, care pânã în 1997 a ajuns la 25 de vietuitoare, s-au ridicat mai multe constructii din zid pentru chilii, stãretie, trapezã, bucãtãrie, magazii, ateliere si un paraclis la parterul clãdirii ridicate în 1992. Ultima clãdire, construitã în 1996 în latura sudicã, încheie patrulaterul în mijlocul cãreia se aflã biserica.
