spot_imgspot_img
14.5 C
Vaslui
24-apr.-2024

PUIU a zburat iar, (de data aceasta!) la UNPR!

- Advertisement -

MUTARE Scandal politic în PLR Vaslui, dupã ce partidul lui Tãriceanu a anuntat fuziunea cu Partidul Conservator al lui Voiculescu. Conform unor surse, primarul comunei Vetrisoaia, Vasile Puiu, iritat de noua fuziune PLR-PC, a anuntat cã pleacã din partid si se înscrie în Uniunea Nationalã pentru Progresul României. Puiu ar fi spus cã nu suportã uniunea dintre Partidul Liberal Reformator cu partidul lui Voiculescu si cã nu mai rãmâne în partid, fiind atras de politica UNPR-ului.

Imediat ce a fost emisã Ordonanta 55, cunoscutã drept “ordonanta traseistilor”, Vasile Puiu a trecut oficial la Partidul Liberal Reformator, pentru cã, pânã atunci, era membru PLR, neoficial, fãrã a avea actele cerute de lege. Imediat ce Partidul National Liberal a început negocierile cu Partidul Democrat-Liberal, la Vaslui, primarul de la Vetrisoaia, dusman recunoscut al senatorului Dan Marian, a anuntat cã nu mai stã în PNL. Vasile Puiu, primarul PNL de la Vetrisoaia, spune cã se considerã independent de la începutul anului, când si-a dat demisia din functia de vicepresedinte al organizatiei PNL. Odatã ce a apãrut ordonanta 55, acesta a anuntat oficial cã pleacã la Partidul Liberal Reformator. “Eu i-as întreba pe cei care fac zarvã acum, în special pe tovarãsul Dan Marian, de ce a plecat din PNL si a încercat sã distrugã partidul, luând cu el 15 primari liberali, pe bazã de santaj? Stim foarte bine cum a fost cu câtiva ani în urmã. Atunci, cum a fost? Da, am sã mã duc la partidul lui Tãriceanu, pentru cã eu rãmân liberal si nu rãmân într-o aliantã în care PNL a mai fost o datã alãturi de PDL si a iesit ciufulit. Nu se poate ca unul ca Dan Marian sã spunã consilierilor locali de la Vetrisoaia sã nu voteze proiectele primarului, pentru cã acei oameni voteaz împotriva comunitãtii care i-a trimis acolo. Noi, primarii, am candidat din partea USL si am fost votati si de cei de la PSD, de la PC sau UNPR, iar acum alianta asta nu mai existã. Nu mã mai regãsesc în PNL”, spunea Vasile Puiu, în vara anului trecut. Acum, când PLR a decis sã fuzioneze cu partidul lui Voiculescu, Puiu a luat foc si pleacã la un alt partid. Conform unor surse demne de încredere, primarul de la Vetrisoaia ar fi discutat deja trecerea sa la UNPR, desi nu recunoaste oficial acest lucru. “Deocamdatã nu spun nimic, nu confirm si nu comentez aceastã informatie. Momentan, sunt undeva, asa, si eu… În momentul în care mã voi hotãrâ ce fac, am sã vã dau toate detaliile. Pânã atunci, rãmân asa cum sunt, adicã USL. Rãmân primar USL, nu am ce face, asa m-au votat oamenii, asa rãmân pe functie”, a spus, destul de misterios, primarul Puiu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.