SPOVEDANIA DURERII
EMOTIONANT…”Arãtati-le copiilor cum îi iubiti si nu mai fiti duri cu ei sub pretextul cã-i educati. Drãgãlitii si pupatii ori de câte ori vã ies în cale, fiindcã clipele petrecute cu ei sunt putine”, a fost mesajul postasului care si-a pierdut fiul în apele învolburate ale mãrii.
FUNERALII…O mare de oameni a fost, sâmbãtã, la Pungesti, sã-l petreacã pe Marian, fiul celui mai inimos postas, pe ultimul drum. Desi familia acestuia a închiriat o masinã mortuarã, prietenii tânãrului l-au dus pe brate, cale de câtiva kilometri pânã la bisericã, apoi la cimitir, vehiculul mergând din urmã, încãrcat cu coroane si flori. “Nu meritã ca prietenul si tovãrasul nostru sã stea închis într-o colivie pe ultimul sãu drum. Vrem sã vadã cerul, ca sufletul sãu sã zburde în Rai”, ne-a spus unul dintre zecile de tineri îmbrãcati în tricouri negri, inscriptionate cu poza tânãrului si cu mesajul:”Nu te vom uita niciodatã, prieten drag!”. La înmormântare a fost prezent si preotul care în copilãrie i-a îndrumat primii pasi în credintã, binecuvântându-l drept copil de altar. A tinut sã participe la slujbã alãturi de ceilalti preoti. În sprijinul familiei îndurerate au venit si postasii din toate colturile judetului. În frunte cu directorul lor, acestia au mers tãcuti în urma cortegiului. “Am vrut sã fim alãturi de prietenul nostru Costicã Vlase si de sotia sa, Mariana. Ambii lucreazã în Posta Românã si fac parte din marea noastrã familie. Ne este foarte greu si nouã, acum când acesta îsi conduce vlãstarul lor pe ultimul drum. Tristetea ne-a cuprins si pe noi, dar îmi dau sema ce-i în sufletele celor doi care si-au pierdut copilul într-un mod atât de dramatic. Dumnezeu sã-l odihneascã pe Marian, un fiu al Postei”, a declarat Irinel Marcu, seful Oficiului Judetean de Postã Vaslui. Cititi mai jos mãrturiile cutremurãtoare ale lui Costicã Vlase, postasul care a uimit România prim modul cum are grijã de bãtrânii cãrora le duce pensia si corespondenta. De ziua Nasterii Maicii Domnului, când acesta trebuia sã sãrbãtoreascã onomastica bãiatului, dar si a sotiei, a fost nevoit sã îmbrace haina grea a tristetii, conducându-si unicul fiu spre locul de veci.
Costicã Vlase si sotia sa lucreazã, de când se stiu, la Postã. Îsi iubesc meseria ca ochii din cap, iar nea Costicã a devenit celebru în toatã România dupã ce revista “Postasul” a fãcut un reportaj în zonã. Acesta avea o relatie specialã cu persoanele mai în vârstã cãrora le ducea pensia si corespondenta. Stia de problemele lor în functie de ce crengutã atârnau clientii lui în poartã. Dacã era o creangã de nuc, însemna cã persoana respectivã este bolnavã si imobilizatã în pat si are nevoie de medicamente. Dacã era o crengutã de salcâm, însemna cã trebuia sã ia sacul de grãunte de dupã poartã si sã-l ducã la moarã. Si tot asa, nea Costicã era de ajutor oamenilor din comunitate, dupã acest inedit ritual al crengutelor. La fel i-a învãtat si pe cei doi copii ai sãi, Marian Constantin si Andreea. Sã fie sãritori si sã ajute omul la nevoie. Marian l-a copiat întocmai pe tatãl sãu, iar bãtrânii din sat erau topiti dupã el. Din acest motiv, dupã ce a murit, bãtrânele au spus cã-i vor pune poza la calendar. Îl iubeau ca pe fiul lor. În ziua înmormântãrii, nea Costicã, rãpus de durere, a vrut sã transmitã tuturor pãrintilor un mesaj: «Nu fiti duri cu copiii vostri, sub pretextul cã le faceti educatie si arãtati-le cât de mult îi iubiti. Nu vã ascundeti, cã eu asa am fãcut si acum îmi pare rãu de mor. Strângeti-i în brate cât puteti, drãgãlitii si pupatii ori de câte ori vã ies în cale, fiindcã clipele petrecute cu ei sunt asa de putine si nu meritã pierdute pentru nimic în lume. Acum eu as da toatã averea mea ca sã mã mai strângã în brate o datã Marian si sã-mi spunã în glumã, cum obisnuia: “Tatã, tot ce ai tu aici ( n.r. casa si gospodãria) e al meu. Mie mi le lasi!”», a spus postasul mãcinat de ideea cã nu i-a arãtat copilului toatã dragostea pe care i-o purta în suflet.
Marian a luptat sã trãiascã, semnul pe care numai tatãl sãu l-a vãzut
Costicã Vlase ne-a povestit cum a murit copilul sãu si cum s-a bãtut cu pumnii în cap, la spital când a aflat diagnosticul pus de medici. Stia de la Marian, care fãcuse scoala de asistenti la Vaslui, câteva notiuni de medicinã, atât cât sã-si dea seama cã fiul sãu nu mai avea nicio sansã sã trãiascã, chiar dacã initial salvatorii de la SMURD îl readusese la viata. «Copilul meu a vrut sã trãiascã. Eu mi-am dat seama de asta. Pe plajã, dupã ce l-au scos din apã, unde zãcuse zece minute, inima i-a pornit din nou. Avea puls. L-au dus la spital si acolo medicii mi-au dat sperantã. Am întrebat pe doctoritã, care se ocupa de el, ce are si mi-a spus parcã, edem cerebral sau altceva, cã nu mai tin minte. Eu am rugat-o sã-mi traducã pe întelesul meu si atunci am aflat cã creierul lui Marian murise si doar o minune îl va readuce la viatã, chiar dacã inima lui mai pulsa. Mi-am amintit brusc ce-mi spunea bãiatul când venea de la cursurile de asistenti: “Tatã, dacã creierul rãmâne fãrã oxigen si moare, corpul nu mai trãieste orice ar fi”. Atunci am realizat eu cã Marian al meu nu mai are nicio sansã. M-am bãtut cu pumnii în cap, chiar în sala unde îi fãcea computer tomograf, urlând: “Ce mi-ai fãcut, tu Mariane, uite ce-ai fãcut!” Atunci am vãzut cum din ochii copilului a curs o lacrimã pe obraz. Am stiut cã mã aude si am sperat. Am crezut cã se întoarce, doar probabil i-a plãcut mai mult acolo la Tatãl Sãu. Imaginea asta mã va urmãri toatã viatã. Reprezintã modul în care fiul meu si-a luat adio de la mine», a povestit Costicã Vlase, calvarul prin care a trecut la spital. Acesta ne-a mai povestit si cum s-a înecat Marian. “Sotia mea a vãzut totul. Era cu Andreea în mare, iar Marian se îndepãrta de ei. Nu s-a dus foarte în larg, unde era apa adâncã. Dar a venit un val mare si l-a bãgat dedesubt si l-a dus într-o directie lateralã, la vreo 15 metri, cu totul în alt loc unde l-au cãutat salvamarii. A apãrut dupã vreo 10 minute. Îl ridicase apa la mal. Pe spate, era tot vânãt cum l-a lovit valul. Poate cã atunci i s-a rupt ceva în el, fiindcã altfel nu-mi explic cum de s-a înecat. Cât despre stiinta lui de a înota, nu stiu ce sã vã zic. El mi-a spus mie cã stie sã înoate, dar acum nu cred. Nu cred cã stia”, a mai spus acesta.
“Urãsc marea, nu vreau sã o mai vãd niciodatã!”
Plecarea pe litoral a familei Vlase a fost una spontanã. Iatã ce ne-a dezvãluit tatãl sãu: “Voia sã-i facã o surprizã mamei sale, care nu mai fusese în viata sa la mare. Eu o mai vãzusem. Ce pot sã vã spun acum, poate cã dacã nu ne duceam, Marian mai era în viatã. Vã dati seama cã acum urãsc marea. Si eu si sotia mea. În viata mea nu o sã mai merg acolo. Poate în Constanta da, cã am nepoti acolo, dar la mare niciodatã. Pentru mine este blestematã cã mi-a rãpit singurul meu fiu, care-mi ducea numele mai departe”, a declarat postasul, care ne-a mai spus si secretul lui Marian. Acesta plecase în Germania, la Duselldorf sã munceascã, pentru a-si strâge bani. Dorea sã lucreze cu tatãl sãu si sã-si facã o fermã alãturi de gospodãria acestuia. Costicã Vlase detine douã tractoare vechi si sapte hectare de teren pe care le luase în jurul casei. “Vroia sã-si ridice aici lângã mine o casã si sã lucrãm împreunã în agriculturã. Eu am strâns ceva pãmânt si-mi cumpãrasem niste tractoare vechi. El râdea de mine si-mi spunea mereu cã tot ce aveam eu în gospodãrie e de fapt al lui. L-am aprobat, dar în inima mea eram tare mândru cã bãiatul meu vroia sã-si facã aici în sat un viitor sub aripa mea. Acum cã nu-l mai am, sã-mi ducã numele mai departe, înnebunesc de durere. Vând tot ce am, cã nu-mi mai trebuie nimic. El era sufletul meu si îmi pare rãu cã nu i-am spus-o în fatã. Doar pe drum, la mare, am devenit mai drãgãstos cu el. L-am întrebat de ce nu-mi aduce si el o norã în casã, ca sã mã mândresc si eu. El mi-a spus cã sã mai am rãbdare, cã n-am suficienti bani s-o vãd. M-a întrebat stengãreste, cã ce bani o sã-i dau la nuntã. I-am intrat în voie si i-am rãspuns cã-i dau o sutã de milioane, cum se obisnuieste pe la noi. A râs si mi-a zis sã mai strâng cã el vrea dublu, ca sã-i dovedesc cã într-adevãr este bãiatul lui tata, asa cum îl dezmierdam eu. Dar iatã cã a venit tragedia si s-a nãruit totul: visele lui si ale mele la un loc”, si-a încheiat povestea Costicã Vlase, un postas de toatã isprava, care a rãmas “uscat de durere pe dinãuntru”. (Lucian Timofticiuc)
