spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Raportul Patriarhiei Române: Episcopia Husilor nu a raportat veniturile pe anul 2014!

- Advertisement -

Biserica Ortodoxã, fabricã de bani din veniturile credinciosilor

UIMITOR…Patriarhia Românã si eparhiile sale au declarat anul trecut la Ministerul de Finante profituri totale de aproape 7,5 milioane de euro, bani înregistrati în contabilitate ca excedent, pentru cã structurile Bisericii Ortodoxe Române sunt entitãti juridice fãrã scop patrimonial. Cea mai bãnoasã eparhie a BOR este Arhiepiscopia Bucurestilor, cu un profit pe 2014 de 1,67 milioane euro, urmatã de Mitropolia Moldovei, Episcopia Sloboziei si Cãlãrasilor si de Arhiepiscopia Timisoarei. Doar douã sunt eparhiile care au iesit pe minus anul trecut: la Craiova s-a raportat o gaurã de peste 2,3 milioane de euro, iar la Episcopia Severinului si Strehaiei pierderea a fost de peste 75.000 euro. Nu toate eparhiile BOR si-au depus bilanturile contabile la Ministerul Finantelor. De asemenea, nu se gãsesc date financiare publice despre entitãtile BOR care desfãsoarã strict activitãti economice. Printre acestea se numãrã si Episcopia Husilor, despre care nu avem nicio cifrã, desi Episcopul Corneliu se dã mare apãrãtor al legii. Mai trebuie spus cã, anul trecut Biserica Ortodoxã a realizat venituri foarte mari din turismul ecumenic. Spre exemplu, doar Basilica Travel, agentia de pelerinaje a BOR, a raportat un profit de aproximativ 115.000 euro pe 2014.

Patriarhia Românã si eparhiile BOR care si-au declarat la Ministerul Finantelor bilanturile contabile pe anul trecut au raportat un excedent financiar de peste 33 de milioane de lei, adicã aproximativ 7,5 milioane de euro. Nu toate eparhiile si-au depus însã aceste bilanturi, conform site-ului Ministerului de Finante, de asemenea neexistând date publice nici despre bilanturile financiare ale entitãtilor strict economice ale BOR. Multe eparhii au obtinut profit si din activitãti economice (producerea si vânzarea de lumânãri, calendare, carte religioasã, vin cultic si alte obiecte bisericesti), altele însã au declarat profit obtinut doar din activitãti fãrã scop patrimonial (cotizatii, donatii). Spre exemplu, nu existã date publice la Ministerul Finantelor pentru Trinitas si Basilica, organele de presã ale Patriarhiei, însã agentia de turism a Patriarhiei, Basilica Travel (care se ocupã cu organizarea pelerinajelor) a raportat pe 2014 un profit de 513.000 lei, adicã aproximativ 115.000 euro. Cea mai bãnoasã eparhie a BOR este Arhiepiscopia Bucurestilor, condusã de Patriarhul Daniel, cu un excedent financiar obtinut în 2014 de 7,42 milioane lei, adicã aproximativ 1,67 milioane euro (în crestere cu peste 270.000 euro fatã de anul precedent). Veniturile acestei eparhii au fost anul trecut de 59 milioane lei, adicã în jur de 13,4 milioane euro. Topul celor mai bãnoase 5 eparhii ale BOR este completat de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, care a raportat un profit pe 2014 de 6,97 milioane lei (aproximativ 1,57 milioane euro), de Episcopia Sloboziei si Cãlãrasilor, cu un profit pe 2014 de 3,2 milioane lei (aproximativ 700.000 euro), de Arhiepiscopia Timisoarei, cu un profit de 3,11 milioane lei (aproximativ 700.000 euro) si de Episcopia Slatinei si Romanatilor, cu profit de 2,31 milioane lei (aproximativ 520.000 euro). Singurele douã eparhii care au declarat pierderi în 2014 sunt Arhiepiscopia Craiovei, cu un minus de 2,36 milioane euro, si Episcopia Severinului si Strehaiei, cu un minus de 76.000 euro. Ce s-a întâmplat la Husi si care sunt rezultatele financiare pe anul trecut, este un mare mister.

Iatã cum aratã “topul” Eparhiilor din toatã tara!

Profiturile totale ale Patriarhiei si eparhiilor în 2014, asa cum apar declarate la Ministerul de Finante (unele nu au depus bilanturile contabile):

1. Arhiepiscopia Bucurestilor: 7,42 milioane lei (aproximativ 1,67 milioane euro). Eparhia condusã de Patriarhul Daniel a adus un plus de 1,2 milioane lei fatã de anul precedent. Din activitãti economice, eparhia bucuresteanã a declarat o pierdere de aproape 200.000 de euro (877.000 lei).

2. Mitropolia Moldovei si Bucovinei: 6,97 milioane lei (aproximativ 1,57 milioane euro). Profitul din activitãtile economice ale eparhiei conduse de ÎPS Teofan au fost de 6,33 milioane lei (1,42 milioane euro).

3. Episcopia Sloboziei si Cãlãrasilor: 3,2 milioane lei (aproximativ 700.000 euro, doar din venituri nepatrimoniale). Sub conducerea Episcopului Vincentiu, profitul eparhiei a crescut de aproape trei ori fatã de anul precedent. Eparhia nu a raportat activitãti economice.

4. Arhiepiscopia Timisoarei: 3,11 milioane lei (aproximativ 700.000 euro). Eparhia condusã de ÎPS Ioan a obtinut un profit total aproape similar cu anul precedent, raportând un profit din activitãtile economice de 1,28 milioane lei (aproape 290.000 euro).

5. Episcopia Slatinei si Romanatilor: 2,31 milioane lei (aproximativ 520.000 euro, doar din venituri nepatrimoniale). Eparhia condusã de PS Sebastian a avut un profit aproximativ similar cu anul precedent.

6. Arhiepiscopia Argesului si Muscelului: 2,3 milioane lei (aproximativ 500.000 euro, doar din venituri nepatrimoniale). Profitul eparhiei conduse de ÎPS Calinic a fost aproximativ similar cu cel din anul precedent.

7. Patriarhia Românã (Administratia patriarhalã): 1,43 milioane lei (aproximativ 320.000 euro). Desi a avut venituri din activitãtile economice de 42,9 milioane lei (9,66 milioane euro), Administratia patriarhalã din Bucuresti a iesit pe minus la acest capitol, cu o pierdere raportatã de 106.000 lei (în jur de 24.000 euro).

8. Arhiepiscopia Romanului si Bacãului: 1,26 milioane lei (aproximativ 285.000 euro). Fãrã sã aibã activitãti economice, eparhia condusã de ÎPS Ioachim a raportat un profit de aproape 10 ori mai mare ca în anul precedent.

9. Episcopia Alexandriei si Teleormanului: 1,13 milioane lei (aproximativ 250.000 euro). Eparhia condusã de PS Galaction a raportat profit din activitãti economice de 996.000 lei (aproximativ 224.000 euro).

10. Episcopia Covasnei si Harghitei: 1,02 milioane lei (aproximativ 230.000 euro). Eparhia lui PS Andrei si-a dublat profitul fatã de anul precedent. Cu toate acestea, în 2014, nu a reusit sã marcheze întreg profitul obtinut din activitãtile economice, de 2,21 milioane lei (aproape 500.000 euro), iesind pe minus la activitãtile nepatrimoniale.

11. Episcopia Oradiei: 656.000 lei (aproximativ 147.000 euro). Fãrã sã raporteze activitãti economice pe 2014, eparhia condusã de PS Sofronie a scos un profit de peste 6 ori mai mare fatã de anul precedent.

12. Arhiepiscopia Sibiului: 620.000 lei (aproximativ 140.000 euro). Eparhia condusã de ÎPS Laurentiu Streza a reusit o performantã financiarã negativã: profitul de pe 2014 este de aproximativ 14 ori mai mic decât în anul precedent, în conditiile în care a raportat un profit din activitãti economice de 3,93 milioane lei (aproximativ 885.000 euro).

13. Arhiepiscopia Buzãului si Vrancei: 580.000 lei (aproximativ 130.000 euro). Eparhia condusã de ÎPS Ciprian a raportat profit din activitãtile economice de peste 5 milioane lei (1,12 milioane euro). Profitul total raportat în 2014 este de 4 ori mai mare ca în anul precedent.

14. Arhiepiscopia Aradului: 442.000 lei (aproximativ 100.000 euro). Eparhia condusã de ÎPS Timotei a raportat un profit dublu fatã de anul precedent, cu 346.000 lei (aproximativ 78.000 euro) profit doar din activitãtile economice.

15. Episcopia Caransebesului: 255.000 lei (aproximativ 57.000 euro). Eparhia condusã de PS Lucian Mic si-a triplat profitul fatã de anul precedent, fãrã sã raporteze vreo activitate economicã.

16. Arhiepiscopia Sucevei si Rãdãutilor (Directia Fondului Forestier Bisericesc): 180.000 lei (aproximativ 40.000 euro). Eparhia condusã de ÎPS Pimen nu are bilantul contabil publicat pe Ministerul Finantelor.

17. Arhiepiscopia Târgovistei: 146.000 lei (aproximativ 33.000 euro). Fãrã sã aibã raportate activitãti economice, eparhia condusã de ÎPS Nifon a raportat un profit de aproape 9 ori mai mic fatã de anul precedent, cu o scãdere de peste 1 milion de lei.

18. Arhiepiscopia Tomisului: 63.000 lei (aproximativ 14.000 euro). Eparhia condusã de ÎPS Teodosie a scos un profit mai mic decât în anul anterior, desi a avut venituri de aproximativ 2,5 milioane de euro.

19. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului: 17.000 lei (3.800 euro). Eparhia condusã de ÎPS Andrei a obtinut un profit mult mai mic decât în anul precedent, pierzând în activitãtile economice ce a cîstigat din cele nepatrimoniale, dupã cum aratã bilantul contabil de la Ministerul de Finante.

20. Episcopia Strehaiei si Severinului: – 339.000 lei (aproximativ 76.000 euro). Eparhia condusã de PS Nicodim nu a avut venituri din activitãti economice, si a iesit pe pierdere în 2014. Anul anterior, reusise sã obtinã un profit modest, de aproape 9.000 de lei (2.000 de euro).

21. Arhiepiscopia Craiovei: – 10,5 milioane lei (aproximativ 2,36 milioane euro). Eparhia condusã de ÎPS Irineu a avut mari pierderi în 2014, desi a obtinut profit din activitãti economice de 3,48 milioane lei (aproximativ 780.000 euro). Anul anterior, obtinuse un profit de peste 300.000 lei.

25 de milioane de euro de la stat, pentru Catedrala Mânturii Neamului si biserici, în 2014

Guvernul si autoritãtile locale au alocat sume importante de la buget în 2014, pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului si pentru lãcasurile de cult. La Bucuresti, pentru proiectul gigantic al Bisericii Ortodoxe Române, au mers în total aproape 12 milioane de euro, strânsi atât de Guvern, cât si de câteva primãrii si consilii judetene. Pentru restul bisericilor din tarã, autoritãtile au scos din bugete, fiecare dupã posibilitãti, tot cam atât: cel putin alte 12 milioane de euro, dupã cum au arãtat datele centralizate de Gândul, de la autoritãtile contactate. În 2014, BOR a primit de la stat aproape 12 milioane de euro, doar pentru constructia Catedralei Mântuirii Neamului. În total, doar Guvernul a alocat în 2014, an electoral cu alegeri prezidentiale si europarlamentare, aproape 30 de milioane de euro pentru construirea si repararea bisericilor, sumã de aproape patru ori mai mare fatã de anul precedent, 2013, lipsit de scrutinuri. În 2014, cele mai darnice autoritãti locale cu bugetul bisericilor au fost Primãria sectorului 1 din Bucuresti, cu peste 3,2 milioane euro alocati bisericilor, Consiliul Judetean Hunedoara (peste 900.000 de euro), Consiliul Judetean Cluj (aproape 800.000 de euro), Consiliul Judetean Harghita (aproape 700.000 de euro) si Primãria Bacãu (peste 630.000 de euro). Au existat însã si autoritãti locale care nu au alocat niciun leu bisericilor în 2014 – Brasov, atât Consiliul Judetean, cât si Primãria, Primãria Craiova, Primãria Sibiu, CJ Botosani, CJ Galati, CJ Ialomita, CJ Vâlcea, CJ Teleorman sau CJ Sãlaj.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.