spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
18-apr.-2024

(RĂZBOI ÎN DONBAS) Aviația ucraineană bombardează tancurile rusești din Donbas. Războiul continuă în Donețk, Lugansk și Ilovaisk (GALERIE FOTO)

- Advertisement -
21 August

Separatiștii proruși au doborât miercuri un avion de luptă ucrainean SU-25 cu un singur loc în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, a anunțat un purtător de cuvânt militar, informează Reuters.

(UPDATE 16.50) Ucraina a demarat procedurile de înregistrare a convoiului umanitar trimis de Moscova. „Inspecţia ajutorului umanitar rus a început”, a declarat Serghei Astahov, purtător de cuvânt al Poliţiei de frontieră ucrainene.

Aproape 300 de camioane ruseşti, conţinând 1.800 de tone de ajutor umanitar, potrivit Moscovei, staţionează de joia trecută în apropiere de frontiera dintre Ucraina şi Rusia. Kievul şi Moscova au ajuns sâmbătă la un acord asupra modalităţilor de pătrundere pe teritoriul ucrainean a convoiului umanitar rusesc.


(UPDATE 16.40) În urma atacului asupra orașului Mospino, au fost uciși doi localnici.

(UPDATE 16.35) Autoritățile din Ucraina au reținut doi spioni ai republicii populare Donețk.

(UPDATE 16.30) Refugiații din estul Ucrainei vor fi transferați împotriva voinței lor din Crimeea în Rusia, scrie pravda.com.ua.

(UPDATE 16.25) Guvernul de la Kiev a decis să acorde din fondul de rezervă 9,11 miliarde de hrivne pentru acțiunile ATO.

(UPDATE 12.00) În apropierea satului Gheorghevka, raionul lutughinsk, regiunea Lugansk, militarii ucraineni au capturat o mașină militară rusească БМД-2 cu soldați ruși la bord, dar și o serie de acte.

(UPDATE 11.50) Noaptea ce a trecut a fost agitată pentru locuitorii orașelor Voroșilovsk și Kuibișevsk din raionul Donețk. În urma focurilor de artilerie au fost distruse acoperișul și pereții unui muzeu din Donețk.

(UPDATE 11.40) În urma atacului asupra orașului Makeevsk au fost uciși patru oameni, iar opt au fost răniți. Doi dintre aceștia se aflau în stare foarte gravă și au decedat pe patul de spital. Potrivit oficialilor ucraineni, teroriștii au lansat un obuz care a distrus un bloc de locuit.

(UPDATE 11.20) Spitalul militar în zona antiteroristă

(UPDATE 11.15) Așa zisele autorități din peninsula proaspăt anexată, Crimeea, au început să trimită în diferite regiuni rusești, refugiații ucraineni din Donbas, care se află în taberele amplasate pentru refugiați.

(UPDATE 10.20) Forțele ucrainene trimit întăriri batalionului “Donbas” și altor voluntari care deja de câteva zile se luptă pentru Ilovaisk. Anunțul a fost făcut de către serviciul de presă al Gărzii Naționale.

(UPDATE 10.00) Cea mai mare parte din orașul Lugansk a trecut sub controlul armatei ucrainene. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Andrei Lânseko, informează Unian.ua.

‘În Lugansk mercenari de naționalitate cecenă continuă tirurile pe teritoriul orașului prin utilizarea de sisteme Grad, desfășurate în cartierele estice. Cu toate acestea, cea mai mare parte a orașului a trecut deja sub controlul Forțelor de Operațiune Antiteroristă ale armatei ucrainene’, a spus Lâsenko.

(UPDATE 09.40) Mai multe obuze au căzut ieri seară, 20 august, în centrul Donețkului, în apropiere de celebrul stadion al echipei Șahtior Donețk, provocând importante pagube materiale, susține un jurnalist AFP.

Informațiile privind proveniența tirurilor sunt contradictorii. Un martor a afirmat că anterior separatiștii prorus au tras din cartierul în care se află uzina Topaz, la nord-vest de zona afectată. Alți martori afirmă că obuzele proveneau din zone controlate de armata ucraineană. Uzina Topaz, specializată în material electronic militar, nu funcționează de mai multe săptămâni. Cartierul a fost ținta unui bombardament susținut în noaptea de 10 spre 11 august 2014.

(UPDATE 09.20) Aviația ucraineană bombardează tancurile rusești din Donbas. Potrivit presei ucrainene, în urma atacului au fost distruse 3 tancuri și două mașini de luptă ce aparțineau teroriștilor, iar două tancuri și două mașini au fost capturate. Anunțul a fost făcut de către serviciul de presă ATO.

(UPDATE 09.15) Oamenii speriați de atacurile teroriștilor

(UPDATE 09.10) Militarii ucraineni

(UPDATE 09.05) Lugansk

(UPDATE 09.00) casă situată la circa 20 km de Donețk

(UPDATE 08.50) Convoi militar depistat la câteva mile de granița cu Ucraina




(UPDATE 08.47) Forțele antiteroriste își păstrează pozițiile. Ciocnirile militare continuă în Donețk, Lugansk, Ilovaisk, iar în raionul Saur-Moghila situația rămâne deocamdată critică.

ATO continuă să curățe de teroriști localitățile Stanița din Lugansk, Malonikolaevka, Iliria și Zemleank. Forțele antiteroriste forțează pozițiile de apărare în raioanele Novosvetlovka și Hreațevatoe, controlând traseul M-04, ce leagă Luganskul de celelalte terotorii, din republica populară Lugansk.

În urma acțiunilor militare ale forțelor ATO, au fost uciși mai mulți militanți: În urma atacurilor aeriane, dar și terestre au fost distruse 2 GRAD-uri, 3 tancuri, capturate 2 tancuri de la teroriști. Această tehnică militară a fost adusă recent din Rusia.

De pe teritoriul Federației Ruse au fost înregistrate 9 focuri de artilerie.

(Știre inițială) Separatiștii proruși au doborât miercuri un avion de luptă ucrainean SU-25 cu un singur loc în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, a anunțat un purtător de cuvânt militar, informează Reuters.

Nu se cunoaște dacă pilotul a reușit să se catapulteze sau a fost ucis în prăbușirea aparatului, a precizat purtătorul de cuvânt Andri Lîsenko pentru canalul ucrainean.

Sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.