|

Răzvan Simion şi Lidia Buble s-au despărţit. Prezentatorul TV a făcut anunţul: “Nu mai este fericită lângă mine”

Se pare că zvonurile din ultima vreme s-au adeverit. Lidia Buble şi Răzvan Simion s-au despărţit, anunţul fiind făcut chiar de prezentator pe pagina sa de Instagram. Alături de o fotografie cu amândoi, matinalul de la Neaţa a scris un mesaj emoţionant, în care îi redă libertatea iubitei sale şi îi urează numai de bine. “O nouă călătorie… Sunt diferit astăzi pentru că am învățat să nu îi mai judec pe ceilalți și nici pe mine. Am învățat să îi iert pe ceilalți, pentru că mi-au oferit prea mult ori prea puțin, dar mai ales să mă iert pe mine. Au fost ani în care m-am iubit prea puțin în timp ce primeam prea multă iubire cu care nu știam ce să fac. Au fost ani în care m-am ferit de iubire ca de cel mai mare dușman. Au fost ani în care iubirea mi-a fost oxigen. Ce am învățat până acum despre iubire? Iubirea înseamnă dăruire, libertate emoțională, înseamnă a vrea din suflet să îl vezi pe celălalt fericit.

Astăzi Lidia nu mai este fericită lângă mine. Îi cer iertare pentru că la un moment dat am devenit insuficient. Și mă iert și pe mine pentru că nu am mai avut ce să ofer când poate ar mai fi fost multe de oferit.

De mâine vreau să o văd pe Lidia fericită, vreau să îi sclipească ochii din nou în razele soarelui, așa că îi redau libertatea. Plecăm amândoi într-o călătorie a regăsirii de sine. Dar separat.

Mă iert pe mine pentru tot ce am fost și pentru tot ce n-am fost… Suntem în continuare o echipă și construim proiectul muzical și în rest doi foști iubiți, actuali foarte buni prieteni. Am fost copil, am fost tânăr, iar astăzi sunt înțelept,“, este mesajul scris de Răzvan Simion pe reţelele de socializare. ….https://www.romaniatv.net/razvan-simion-si-lidia-buble-s-au-despartit-prezentatorul-tv-a-facut-anuntul-nu-mai-este-fericita-langa-mine_524956.html