DUREROS…. Sã lasi totul si sã te muti într-un oras pe care nu-l cunosti aproape deloc, doar ca sã dai o mânã de ajutor celor sãraci, poate fi considerat de multi un act nebunesc. Mânatã de credinta în Dumnezeu si de iubirea ce o poartã semenilor ei, Magda Sãvuicã n-a stat prea mult pe gânduri. Si-a fãcut bagajul si a pornit, în urmã cu douã luni, în judetul Vaslui, ca sã punã “Dragostea în actiune” pentru familiile nevoiase din Negresti. Doar cã drumul spre actele umanitare nu e simplu deloc, e presãrat cu obstacole apãrute din senin, cu refuzuri si chiar cu atitudini arogante din partea celor care beneficiazã de ajutor. Magda Sãvuicã povesteste toate întâmplãrile, toate istorioarele locului si ale familiilor pe care le întâlneste, pe Facebook, tocmai pentru ca personajele sale sã primeascã ajutor. Jurnalul online al acesteia aratã realitatea din mediul rural al judetului Vaslui: oameni care trãiesc la nivelul subzistentei, în case derãpãnate, ce stau sã cadã pe ei, cu copii preluati de Protectia Copilului si cu multã durere sufleteascã. E o realitate durã, parcã strãinã de cea a celor supãrati cã despre Vaslui nu se vorbeste frumos la nivel national. Când în multe localitãti se trãieste aproape ca în Evul Mediu, ce poti sã mai spui? Dincolo de toate acestea, însã, povestile Magdei mai aratã un lucru: cât de greu le este oamenilor sã iasã din mediul toxic în care se aflã si cât de usor le este sã se lase pradã îndoielilor, bârfelor si, mai ales, indolentei.
Redãm în rândurile urmãtoare o filã din jurnalul public al Magdei, una care ilustreazã greutãtile cu care se confruntã: “Pentru cã mi-am asumat sã pun pe “hârtie” trãirile de zi cu zi, cu bune si cu rele, o sã vã spun câte ceva si despre ziua de astãzi. E probabil o etapã normalã a celor care lucreazã îndelung cu oamenii si îi ajutã: treci de la relatarea de dinafarã povestii la relatarea din mijlocul actiunii în care faptele si vorbele lor, dor. Dor pentru cã oamenii nu se schimbã chiar dacã tu vii si le propovãduiesti schimbarea, la cei mari aceasta este uneori imposibilã, iar la cei mici uneori insesizabilã. Cei mari te vor face din vorbe, te vor manipula sã obtinã ce vor, iar cei mici, vor fi ca un elastic care azi e aproape de tine, mâine e atras din nou în mediul toxic din care provine. Ziua de azi (n.r. 16 aprilie) mi-a ilustrat bine teoria asta. Mã sunã Ro de dimineata si mã întreabã dacã pot s-o tin pe Teodora la mine cateva ore cã ea are treaba cu mãmica fetei la cimitir, la o pomanã. Îmi aduce fata si începe ‘meciul’ dintre noi douã. De ce lipseste Ro de la after school. Îmi zice cã se învoieste, cã vrea sã meargã, cã etc. Mai târziu, când cobor cu Teodora la vale sã i-o duc mamei ei, Ro, a mea, nu vrea nici sã se pregãteascã de scoala. Ba cã nu are ghiozdanul, ba cã azi nu are chef. De acolo, vorbe grele. Cã de ce ma bag eu, cã e treaba ei, cã “hai, ai terminat teoria?”. Nu pot sã pun în cuvinte starea de nervi combinatã cu întepãturi care m-a lovit. Ea e investitia mea cea mai îndelungatã aici si singura mea dorinta a fost atât: sã meargã la scoalã si sã învete bine. I-am readus aminte ca ea e investitia mea cea mai de pret pe aici. Replica ei m-a durut si mai tare: “Bine, fã-mi un calcul cât ai cheltuit cu mine, ca sã-ti dau banii înapoi!”. “Dar Ro, nu vorbim de bani, vorbim de timp, de energie, de sentimente”. “Bine dragã, dacã esti chiar asa ocupatã atunci te las”. Cred ca a fost prima data când m-am gândit cã totul e inutil, cã nu am schimbat nimic, cã am pus alte lucruri din viata mea on hold degeaba”.
“Nu-i usor sã uiti de tine, sã dai tot ce poti pentru ei si tot ce se întoarce în schimb sã fie cu palme”
Povestea nu se încheie aici, cãci întâmplãrile sunt multe: “A urmat un meci cu Agripina, cãreia vrem sã îi construim casã. Am prins-o cu minciuna de câteva ori si când o confrunt, în loc sã recunoascã, mã acuzã cã-s vinovatã cã nu înteleg eu bine ce se întâmplã. Am simtit cã-mi picã tot cerul în cap. M-am simtit micã si degeaba. Si nu zic asta pentru cã vreau milã sau empatie, ci pentru cã e de datoria mea sã documentez în seria asta si zilele în care oamenii trec cu bocancii peste cadavre. M-am închis în casa ca sã plâng. Îl aud pe Bamse latrand. Ies la poartã, o femeie mã cheamã sã îmi spunã povestea ei: cã stã într-un fost grajd si cã îi cade casa pe ea, are un baietel de doi ani si salariul sotului nu ajunge. Cu chiu cu vai am reusit sã am o atitudine bunã si sã îi spun cã o sã încerc sã ajut cumva. Mã sunã la scurt timp un tip care îmi spusese recent de o familie cu o situatie foarte rea la Todiresti. Mã întreabã dacã vreau sã merg sã vizitez familia. Am tras de mine sã ies din casã si sa merg la cumpãrãturi pentru ei. Cumva teleghidatã. Intr-adevãr, situatie cruntã si la familia V. A rãmas mama acasã cu trei copii mititei, Alex – 2 ani, Magdalena – 5 ani si pe cel mare nu am retinut cum îl cheamã, e prin clasa a II-a sau a III-a si îl învoieste des ca sã îl trimitã cu oile nu stiu cui. Sotul nu mai e în zonã. Locuiesc într-o cãmãrutã doar, casa e aparent mare, dar camerele mai bune nu au usi. Sau nu au sobe bune. Le-am spus cã vom încerca sã îi ajutãm cu o usã si o soba nouã. Am plecat de la ei si am revenit acasã. Sun la vale dupã Ro. Ea vine la mine, cu aceeasi atitudine de mai devreme si îmi spune: ”Se aude prin mahala cã din cauza ta au fost luati copiii de la nr. 33, cã ai pus tu strâmbe la Protectia Copilului”. Stiam cine a scos vorbele astea, acelasi individ care a vândut ce am mai dus bun pe acolo si banii i-a jucat la pãcanele. Am întrebat-o pe Ro dacã crede ce aude. A zis arogantã: “Nu stiu ce sã mai cred”. Mi-a picat cerul în cap. Dupã episodul asta, am umblat câteva ore cu familia Marica prin oras încercând sã gãsim o casã de închiriat pentru mine. Pânã acum am stat în locuri provizorii, iar anexa bisericii baptiste unde stau acum nu îmi oferã spatiul de care am nevoie pentru depozitarea pachetelor si altele. Tot ce am gãsit a fost o casã de vânzare. Casa e fainã, spatioasã, chiar în centrul orasului. Nu costã mult, doar 35. 000 euro. Poate fi folositã ca centru de misiune  loc pentru încã douã familii. Dar nu avem banii ãstia  nu stim dacã e decizia cea mai bunã pentru acest moment. Poate stiti voi, eu sunt în ceatã. Am multe de decis în perioada asta. Mâine dimineatã vine Protectia Copilului de la Vaslui si hotãrãste dacã Teodora rãmâne cu mama ei sau nu. E asteptare cu stres pentru toatã lumea. Probabil si pentru Ro, care o iubeste mult pe Teodora. Probabil de aici si reactiile. Dar nu-i usor sã uiti de tine, sã dai tot ce poti pentru ei si tot ce se întoarce în schimb sã fie cu palme. Dar, în final, trebuie sã ne asumãm dragostea pe care o oferim. Cine a zis cã e usor sã iubesti?”
