spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Regii prostituției din Anglia au fost decapitați! De la Iași s-a dat startul pentru anihilarea celei mai tari rețele! Puștoaicele trimise la produs și-au îmbogățit peștii!

- Advertisement -

Anchetatorii ieșeni au salvat, alături de cei britanici, peste 60 de tinere exploatate sexual pe teritoriul Marii Britanii. Procurorii și polițiștii de la BBCO Iași au descins în Constanța, Bacău și Londra în urmă cu două zile. Aceștia au destructurat o grupare ce se ocupa cu traficul de persoane, proxenetismul și spălarea de bani.

Procurorii DIICOT Iași, împreună cu ofițerii de Poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Iași, au efectuat în urmă cu două zile patru percheziții domiciliare în județele Constanța și Bacău. Acțiunea a vizat destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism în formă continuată și spălare de bani.
Concomitent, Poliția Metropolitană din Londra a efectuat 16 percheziții la imobilele utilizate de către membrii grupului infracțional, imobile situate în Capitala Regatului Unit al Marii Britanii.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2013, inculpații au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism în formă continuată și spălare de bani, grup organizat intrafamilial, cu ramificații internaționale, reușind să recruteze și să exploateze sexual peste 60 de tinere în orașul Londra”, au afirmat ieri procurorii DIICOT Iași.

Cooperare internațională

Pe calea cooperării judiciare internaționale, la nivelul Eurojust, a fost încheiat un Acord Comun de Anchetă „KALLANG”, între România, prin DIICOT, și autoritățile din Marea Britanie.

„Modul de operare a membrilor grupării era acela de a recruta, fie direct, fie prin interpuși, tinere din România, care să practice prostituția în Marea Britanie. În activitatea de recrutare a victimelor, racolatorii se orientau spre tinere cărora le lipsea experiența de viață, aveau un nivel scăzut de instruire, o stare materială precară sau se aflau în situații familiale conflictuale, promițându-le că vor obține sume importante de bani. Tinerele erau recrutate prin inducerea în eroare cu privire la activitatea pe care urmau să o desfășoare în Marea Britanie sau cu privire la remunerația pe care urmau să o primească. Acestea erau cazate inițial în locuințele membrilor grupării din Iași, Brăila și Constanța, ulterior fiind transportate în Londra de către membrii grupării, care le achiziționau biletele de călătorie”, au adăugat cei de la DIICOT.

Potrivit acestora, odată ajunse în Londra, tinerele erau cazate în locuințe închiriate de către membrii grupării infracționale, locuințe în care se desfășura și activitatea de prostituție.

„După determinarea acestora să accepte practicarea prostituției prin folosirea violențelor, amenințărilor sau a șantajului, tinerele erau fotografiate în ținute sumare, iar fotografiile acestora erau postate pe mai multe site-uri de profil din Marea Britanie. În schimbul serviciilor sexuale, fiecare tânără putea obține zilnic sume cuprinse între 500 și 1.500 de lire sterline. Pentru a menține tinerele într-o stare de dependență și pentru a le determina să continue practicarea prostituției în folosul lor, în perioade mari de timp, membrii grupării le promiteau o parte din câștigurile realizate, însă, în realitate, le dădeau sume infime de bani, impunându-le cheltuieli exagerate cu privire la cazare, transport, întreținere, hrană și îmbrăcăminte”, au mai afirmat anchetatorii. …https://www.bzi.ro/regii-prostitutiei-din-anglia-au-fost-decapitati-de-la-iasi-s-a-dat-startul-pentru-anihilarea-celei-mai-tari-retele-pustoaicele-trimise-la-produs-si-au-imbogatit-pestii-3815415

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.