spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Republica Moldova rămâne fără energie electrică; Singura ofertă a venit din Ucraina, dar Plahotniuc s-ar împotrivi

- Advertisement -

Ministerul Economiei a obligat toate companiile reglementate din sectorul energetic să mai extindă încă o dată termenul de colectare a ofertelor pentru furnizarea de energie până la 30 martie. Motivul este cererea unei companii cu capital rusesc şi lipsa unor garanţii.

Incertitudinea privind semnarea unui nou contract de achiziţie a energiei electrice se menţine. Astfel nu este clar dacă de la 1 aprilie 2017, Republica Moldova va fi asigurată cu o cantitate suficientă de energie.

Ruşii fac jocurile

Pe 23 martie, Ministerul Economiei a recomandat iarăşi companiilor să extindă termenul de colectare a ofertelor până la 30 martie.

„Pentru asigurarea şi promovarea concurenţei în procesul de achiziţie a energiei electrice şi în conformitate cu Instrucţiunea privind achiziţia anuală a energiei electrice, precum şi luând în considerare recomandarea Ministerului Economiei, companiile Gas Natural Fenosa în Moldova informează că termenul de prezentare a ofertelor se prelungeşte până la 30 martie 2017, la cererea unor ofertanţi, dat fiind faptul că aceştia nu reuşesc să prezinte ofertele până pe până pe 27 martie”, se arată într-un comunicat al Gas Natural Fenosa.

Grupul spaniol susţine că va întreprinde toate acţiunile necesare pentru identificarea celei mai avantajoase oferte de furnizare a energiei electrice.

Este deja a cincea oară în ultimele două luni când termenul este extins, iar informaţiile de pe piaţă nu sunt deloc încurajatoare.

Ministerul Economiei explică amânarea prin lipsă de oferte, conjunctura regională şi prin „solicitarea parvenită de la unul din potenţialii furnizori”.

Acest furnizor este Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, controlată de gigantul rus Inter RAO EES şi care asigură în prezent circa 80% din necesarul de curent al Moldovei, prin intermediara Energokapital.

Surse de pe piaţă susţin că evoluţia lucrurilor seamănă a şantaj. Or, este straniu că timp de două luni întreprinderea din regiunea separatistă nu a reuşit să elaboreze o ofertă şi să decidă ce preţ va cere pentru curent.

„Centrala este interesată să vândă energia, altfel va trebui să staţioneze. E vorba de venituri ce depăşesc o sută de milioane de dolari pe an. O eventuală reorientare a Moldovei şi achiziţia de energie din Ucraina ar putea lovi şi în economia regiunii separatiste”, susţine o sursă de pe piaţă.

sursa: http://jurnal.md/ro/economic/2017/3/25/republica-moldova-ramane-fara-energie-electrica-singura-oferta-a-venit-din-ucraina-dar-plahotniuc-s-ar-impotrivi/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.