spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Reuniune decisivă la Bruxelles. Iohannis va pleda pentru „regândirea proiectului european”

- Advertisement -

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi şi miercuri, la reuniunea Consiliului European, pe agenda căruia se află şi rezultatele referendumului din Marea Britanie, informează Administraţia Prezidenţială, care precizează că şeful statului va pleda pentru „regândirea proiectului european”.

Principalul subiect de pe agenda Consiliului European va viza discutarea rezultatelor referendumului din Marea Britanie din 23 iunie, potrivit Preşedinţiei.

„Preşedintele României va transmite un mesaj clar privind necesitatea unităţii şi solidarităţii Uniunii Europene, precum şi convingerea că numai printr-o acţiune comună şi în spiritul valorilor europene, Uniunea va putea depăşi şi răspunde cel mai bine provocărilor actuale. (…) Preşedintele României se va pronunţa pentru necesitatea regândirii proiectului european”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, citat de news.ro.

Iohannis susţine că recâştigarea încrederii populaţiei în viabilitatea Uniunii Europene este absolut esenţială, precum şi contracararea oricăror curente naţionaliste, extremiste, anti-europene, pentru a evita repetarea unui astfel de proces şi în cazul altor state membre ale Uniunii.

„Referitor la procesul de negociere pe care îl va implica ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, şi la care România va lua parte, şeful statului va sublinia că România va apăra cu fermitate menţinerea egalităţii de drepturi între toţi cetăţenii Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile românilor care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie”, se arată în comunicat.

Agenda reuniunii Consiliului European va cuprinde şi alte teme, precum migraţia, chestiuni economice şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii Europene.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/mandatul-lui-klaus-iohannis-pentru-consiliul-european_1952350.html#ixzz4CrY74kz0
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.