spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Revedere …dupã 50 de ani!

- Advertisement -

SPECIAL O revedere cum rar se întâlneste, plinã de emotie, de încântare si nostalgie, s-a petrecut la Husi, unde promotia 1966 a liceului devenit acum Colegiu National „Cuza Vodã” s-a regãsit, dupã 50 de ani! Fostii colegi si-au dat întâlnire, ca pe vremuri, în parcul din fata scolii, într-o dimineatã frumoasã de toamnã! Unii s-au recunoscut îndatã, altii au fost nevoiti sã mai facã o datã cunostintã, întrucât pãrul cãrunt, zâmbetul parcã mai domol si mersul mai agale i-a schimbat un pic pe liceenii entuziasti de altãdatã. „Ne-am hotãrât sã ne vedem de acum înainte din an în an. Timpul se scurteazã”, a spus Florica Decusearã, unul dintre cei 43 de absolventi, prezenti la emotionanta revedere.

Profesori universitari, lectori, cercetãtori, o multime de ingineri, de cadre didactice, dar si colegi cu profesii diverse, care au reusit în domeniile lor de activitate, fãcând cinste scolii pe care au absolvit-o, au ajuns la emotionanta înâlnire de promotie! 43 dintre elevii celor sase clase care au absolvit în anul 1966 (trei de la profilul Real si trei de la profilul Uman) au ajuns la evenimentul care a avut loc vineri, 23 septembrie, la Husi. A fost o promotie de elevi foarte buni la învãtãturã, dovadã stând faptul cã, în procent de peste 80%, cu totii au reusit sã absolve unitãti de învãtãmânt superior si sã confirme, apoi, buna educatie primitã, prin faptele si realizãrile lor pe plan profesional, dar si personal. Fiecare s-a mândrit cu familia frumoasã si, cei mai multi, cu nepoteii de care s-au declarat tare mândri. Gãlãgiosi, precum în prima zi de scoalã, liceenii de altãdatã nu conteneau sã se strige pe nume, sã se îmbrãtiseze, bucurându-se cã au ajuns cu bine în aceastã emotionantã zi. „E un moment de împlinire, de emotie. Ne-am dorit sã ajungem aceastã zi, în care sãrbãtorim cei 50 de ani de la terminarea liceului. Unii dintre noi nu au mai ajuns sã trãiascã aceste emotii, s-au stins si vom tine un moment de reculegere pentru ei. A trecut timpul si suntem fericiti cã mãcar noi, câti am putut, azi am ajuns aici, împreunã!”, au spus, cu nostalgie, fostii liceni.

„Ne-am hotãrât sã ne întâlnim de acum înainte în fiecare an”!

Au mers apoi în amfiteatrul Colegiului, au vizitat scoala si au primit mesajul conducerii scolii, reprezentate de managerul prof. Manuela Iacob, care s-a declarat onoratã cu asemenea absolventi, demni si realizati. Ulterior, au mers la o masã prieteneascã, unde s-au dat frâu liber amintirilor. „Am adus fotografii alb-negru, vechi, frumoase, în care apãream cu totii, tineri, cum era în acele vremuri ale adolescentei. Era tare frumos! Ne-au nãpãdit amintirile pe toti. Ochii au lãcrimat, cãci ne-am dat seama cât de repede trece timpul si cât de mult suntem atasati de anii de liceu, chiar dacã au trecut în zbor 50 de ani. Am dansat cu totii si am avut doar melodii din tineretea noastrã, ceea ce ne-a emotionat si mai mult. Nu am avut alãturi niciun profesor de-al nostru, întrucât aproape toti s-au stins, la fel ca si câtiva dintre colegii nostri. Dar sufletul ne-a fost aproape de ei, cãci i-am pomenit printr-o micã slujbã religioasã. Ne-am hotãrât sã ne întâlnim de acum înainte în fiecare an. Timpul se scurteazã si cine stie câte toamne ne-au mai rãmas. Ultima datã ne vãzusem cu 15 ani în urmã, când am împlinit 35 de ani de la absolvire. A fost la fel de frumos. Sperãm sã fim sãnãtosi si sã ne revedem cu drag. Sentimentul pe care ti-l dã un asemenea eveniment este cu adevãrat extraordinar”, a spus Florica Decusearã, una dintre absolventele promotiei 1966 a liceului „Cuza Vodã” Husi. Între colegii de altãdatã a fost zãrit si Vasile Mihalache, fostul vicepresedinte al Consiliului Judetean (CJ) Vaslui. „Tu esti, Tomitã? Nu te-am recunoscut”, a spus Vasile Mihalache cãtre unul dintre fostii colegi, cu care s-a îmbrãtisat apoi pe scãrile de la intrarea în „bãtrânul liceu”. „Este un moment emotionant, într-adevãr! A trecut timpul, dar cu sufletul suntem încã tineri. Unii nu ne mai recunoastem, e adevãrat, pentru cã timpul ne-a mai schimbat. E emotionant! Dar ne bucurãm cã am ajuns în acest moment si sperãm sã fie sãnãtate, ca sã ne mai revedem”, a spus Vasile Mihalache.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.