spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Revoluţie în medicină: Un cip implantat în creier readuce la viaţă un om complet paralizat

- Advertisement -

Premieră uluitoare în lumea medicinii care dă speranțe pentru milioane de persoane paralizate din întreagă lume. Este pentru prima oară când o persoană complet paralizată poate să facă o mișcare folosind doar propriile sale gânduri.

Șase ani după un accident care l-a lăsat paralizat, un american reușește să-și refolosească mâna pentru a apuca o cană de cafea, grație unui soft, potrivit unui studiu publicat miercuri în revistă Nature, o premieră care dă speranțe pentru milioane de persoane paralizate din întreagă lume, scrie AFP.

„Este pentru prima oară când o persoană complet paralizată poate să facă o mișcare folosind doar propriile sale gânduri”, a declarat Chad Bouton, de la Feinstein Institute pentru cercetări medicale din Statele Unite, coautor al studiului.

Chad Bouton și o echipă de oameni de știință din America se află la originea unui sistem denumit NeuroLife care este capabil să restabilească o cale de comunicare între creier și mușchi fără să treacă prin măduva spinării.

Ian Burkhart, un american de 24 de ani, este tetraplegic de șase ani, în urma unui accident de natație care i-a afectat măduva spinării.

„Medicii mi-au spus că maxim voi putea să îmi mișc umerii, dar nimic altceva pentru tot restul vieții mele”, a explicat Ian Burkhart, într-o conferința de presă.

În aprilie 2014, medicii i-au grefat un cip mai mic decât un bob de mazăre în cortexul motor al creierului.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/revolutie-in-medicina-un-om-complet-paralizat-se-poate-misca-datorita-unui-cip-implantat-in-creier_1923571.html#ixzz45m0XPAza
Follow us: @realitatea on Twitter

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/revolutie-in-medicina-un-om-complet-paralizat-se-poate-misca-datorita-unui-cip-implantat-in-creier_1923571.html#ixzz45m0N9JtA
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.