|

Roberta Anastase a fost demisă de la şefia Camerei Deputaţilor

UPDATE 22:25 – Valeriu Zgonea a fost propus ca înlocuitor al Robertei Anastase. Camera urmează să ia votul pentru acesta.

UPDATE 22:19 – Roberta Anastase a fost revocată din funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor cu 160 de voturi pentru şi 1 împotrivă.

UPDATE 22:14 – Votul pentru revocarea Robertei Anastase a fost încheiat.

UPDATE 22:01 – Deputaţii votează, la ora transmiterii acestei ştiri, cu buletine, hotărârea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

UPDATE 22:00 – Kelemen Hunor a declarat că parlamentarii UDMR nu vor vota, dar rămân în plenul Camerei.

UPDATE 21:36 – Şedinţa extraordinară a plenului Camerei Deputaţilor în care se discută revocarea Robertei Anastase din funcţia de preşedinte a acestui for legislativ a început, marţi, după ce Comisia Juridică a finalizat raportul privind sesizarea USL împotriva acesteia.

Şedinţa este prezidată de deputatul PSD Florin Iordache, asistat de Nicolae Mircovici.

UPDATE: 20:44 – Comisia juridică a avizat, marţi, în absenţa reprezentanţilor PDL, revocarea din funcţie a Robertei Anastase, în unanimitate de voturi. Vicepreşedintele Comisiei juridice Florin Iordache (PSD) a precizat că au fost 12 voturi “pentru” din 12.

La ora transmiterii acestei ştiri, a fost convocat Biroul permanent al Camerei pentru introducerea pe ordinea de zi a cererii de revocare din funcţie a Robertei Anastase.

UPDATE 20:36 – Deputaţii PDL au părăsit, marţi, şedinţa Comisiei juridice în care urma să se discute despre cererea USL de revocare din funcţie a Robertei Anastase, după ce au solicitat o amânare a lucrărilor comisiei până miercuri dimineaţă pentru ca Anastase să-şi formuleze apărarea.

Imediat şi jurnaliştii au fost invitaţi să iasă din sală pentru a se da votul în privinţa cererii de revocare a Robertei Anastase.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, le-a transmis deputaţilor din Comisia juridică, printr-un document scris, că nu cunoaşte natura acuzaţiilor care i se aduc şi le-a solicitat să-i acorde un termen rezonabil până miercuri dimineaţă pentru a-şi formula apărarea şi pentru a consulta stenograma şedinţei în care aceasta ar fi încălcat Regulamentul.

Reprezentanţii PDL din Comisia juridică au apreciat că Anastase ar trebui să fie invitată la şedinţa Comisiei şi să-şi prezinte apărarea.

Roberta Anastase le-a transmis, după câteva minute, un răspuns deputaţilor din Comisia juridică şi a precizat că înţelege să se desfăşoare şedinţa Comisiei juridice privind o presupusă încălcare a regulamentului de către ea.

UPDATE 20:23 – Comisia Juridică a respins cererea de amânare a şedinţei în care va fi votată revocarea Robertei Anastase.

UPDATE 20:16 – Roberta Anastase a cerut păsuire până mâine dimineaţă pentru a avea timp să consulte stenograma. Comisia Juridică discută acum această problemă.

UPDATE 20:03 – Roberta Anastase a fost chemată la Comisia Juridică pentru a-şi spune punctul de vedere.

UPDATE 19:50 – Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, închisă, marţi, sesiunea extraordinară a plenului, iar liderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu, le-a solicitat deputaţilor să rămână pe loc pentru a dezbate, într-o nouă sesiune extraordinară, revocarea lui Anastase.

Nicolăescu a precizat că, în acest moment, la Comisia juridică se dezbate raportul privind revocarea din funcţie a Robertei Anastase.

“Vă rog să rămâneţi pe loc ca să putem face următoarea sesiune extraordinară”, a spus Nicolăescu.

La momentul transmiterii acestei ştiri, Roberta Anastase a părăsit plenul Camerei, iar deputaţii prezenţi la sesiunea extraordinară declarată închisă de aceasta aşteaptă raportul Comisiei juridice privind revocarea acesteia din funcţie.

UPDATE 19:28 – Plenul Camerei Deputaţilor în care se va discuta despre revocarea Robertei Anastase a început, marţi, cu o pauză de consultări de zece minute, solicitată de liderul grupului PDL, Mircea Toader.

Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Pauza de consultări a fost solicitată deorece în paralel se desfăşoară lucrările şedinţei Comisiei juridice, care dezbate raportul privind sesizările de fraudă la vot care i-au fost aduse Robertei Anastase de către USL, referitoare în special la votul la Legea pensiilor.

UPDATE 19:00 – USL nu renunţă la revocarea Robertei Anastase. Membrii Uniunii au cerut plen extraordinar la Cameră.

UPDATE 18:20- Şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, în care ar trebui să se discute revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, a fost întreruptă marţi pentru a se verifica la Secretariatul General al forului dacă a fost convocată legal.

Preşedintele Comisiei a suspendat şedinţa până la finalizarea lucrărilor plenului reunit al Parlamentului.

UPDATE 16:07- Biroul permanent al Camerei Deputaţilor s-a reunit, în absenţa Robertei Anastase, pentru a discuta solicitarea depusă de USL pentru revocarea acesteia din funcţia de preşedinte al forului legislativ. De la şedinţa conducerii Camerei lipsesc reprezentanţii PDL. În schimb, UDMR este reprezentat la şedinţă.

Eugen Nicolicea (UNPR) a confirmat că Biroul permanent va discuta despre solicitarea USL de revocare a Robertei Anastase.

UPDATE 13.30 – USL a depus la Biroul Permanent al Camerei solicitarea de a convoca la ora 19.00 o sesiune extraordinară a Camerei în care să se discute raportul comisiei juridice privind sesizarea USL în ceea ce o priveşte pe Roberta Anastase şi acuzaţiile de fraudă care i s-au adus privind numărarea voturilor.

UPDATE 11.00: Potrivit unor surse ale Antena 3, Valeriu Zgonea (PSD) este propunerea USL pentru şefia Camerei Deputaţilor.

USL va solicita înlocuirea din funcţie a Robertei Anastase la şefia Camerei Deputaţilor. Cererea USL de revocare din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a Robertei Anastase urmează să fie depusă marţi, la ora 12.00.

Majoritatea PSD-PNL ia în calcul, în sesiunea extraordinară care începe marţi, să forţeze schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, înlocuirea judecătorilor CCR declaraţi incompatibili, revocarea Avocatului Poporului şi iniţierea procedurii suspendării preşedintelui.

Potrivit unor surse parlamentare, demersul parlamentarilor USL ar putea să se desfăşoare în mai multe etape, în cele patru zile de sesiune extraordinară.

www.antena3.ro