spot_imgspot_img
17.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

România vrea să încheie acordul cu SUA în combaterea terorismului

- Advertisement -

Premierul interimar Gabriel Oprea afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Naţionale a Statelor Unite ale Americii, că speră să fie încheiat un acord România-SUA pentru combaterea terorismului şi a criminalităţii, criteriu tehnic important pentru includerea României în Programul Visa Waiver.

Programul Visa Waiver permite cetăţenilor din ţările incluse în program să călătorească fără viză în Statele Unite timp de 90 de zile, fiind deschis pentru cetăţenii ai căror ţări au o rată de respingere a vizelor mai mică de 3%.

„Îmi exprim convingerea că tradiţia bunelor relaţii româno-americane se va transpune şi în finalizarea şi semnarea Acordului dintre Guvernul SUA şi Guvernul României privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea terorismului şi a criminalităţii grave – criteriu tehnic important pentru includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver”, afirmă Oprea în mesaj.

În luna mai, Ministerul de Interne, condus de Oprea, anunţa că negocierile pentru încheierea unui astfel de acord sunt avansate.

Programul a fost lansat în 1986 şi include în prezent 38 de ţări, dintre care 23 de state membre ale Uniunii Europene. Singurele membre UE care nu fac parte din Visa Waiver sunt România, Bulgaria, Croaţia, Ciprul şi Polonia, potrivit Mediafax.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/romania-vrea-sa-incheie-acordul-cu-sua-in-combaterea-terorismului_1737502.html#ixzz3ev4cTO1I
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.