spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Românii, datori vânduţi, dar optimişti

- Advertisement -

Românii, datori vânduţi, dar optimişti. Unu din trei are probleme financiare, însă aproape 90 la sută dintre cei care au luat bani cu împrumut sunt încrezători că vor scăpa de datorii, arată un studiu realizat de o companie de recuperare a creanţelor. Mai mult decât atât, românii îşi împlinesc dorinţele pe împrumut.

Doar unu din opt români se poate lăuda cu faptul că are o situaţie financiară echilibrată. În schimb, unu din şapte conaţionali spune că nu reuşeşte să se descurce cu banii de la o lună la alta.

În acelaşi timp, patru din zece români declară că doar uneori reuşesc să facă faţă cheltuielilor, în timp ce unu din trei are şi luni în care nu îşi planifică banii aşa cum trebuie.

Doar trei sferturi dintre români spun că își planifică banii din salariu si totodata mai bine de jumătate dintre români se plâng că de când s-au angajat nu au reușit să pună nimic deoparte pentru zile negre.

Așa se explică și că două treimi dintre românii chestionați spun că reușesc să își împlinească dorințele numai pe împrumut.

SITUAŢIA FINANCIARĂ A ROMÂNILOR

1 din 8 – echilibrat
1 din 7 – nu face faţă cheltuielilor
4 din 10 – se descurcă uneori cu banii
1 din 3 – nu îşi planifică bugetul cum trebuie

CE FAC ROMÂNII CU BANII

3 din 4 – îşi organizează salariul conform nevoilor
50% – nu reuşesc să economisească
1 din 2 – se împrumută

sursa: https://www.realitatea.net/romanii-datori-vanduti-dar-optimisti_2075154.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.