|

Rugã pentru Domnul Trandafir al Vasluiului: “Doamne ajutã sã te faci bine!”

SOLIDARITATE… Rude, prieteni, colegi, elevi si pãrinti sunt alãturi de învãtãtorul Dan Oprea, cadru didactic al Scolii Gimnaziale “Mihai Eminescu”, care a suferit zilele trecute un accident vascular. Cu totii se roagã ca acesta sã-si revinã si sã depãseascã cu bine perioada de recuperare. În mediul online, zeci de vasluieni i-au transmis gânduri bune si încurajatoare, pentru cã, în aceste momente, pe lângã rugãciuni, doar de asta are nevoie. “Dan e puternic. Sãnãtate, om frumos!”, “Ne rugãm pentru sãnãtatea lui! Doamne ajutã sã te faci bine”, “Multã sãnãtate minunatului nostru coleg”, “Însãnãtosire grabnicã îi dorim colegului nostru, pe drept cuvânt numit <<Domnul Trandafir>>“, “Doamne, prea multi, prea devreme. Însãnãtosire fãrã suferintã”, sunt doar câteva dintre mesajele pe care vasluienii le-au transmis învãtãtorului Dan Oprea.

Învãtãtorul Dan Oprea este unul dintre cele mai cunoscute si apreciate  cadre didactice din Vaslui, supranumit “Domnul Trandafir”. În noaptea de vineri spre sâmbãtã, 4 spre 5 ianuarie, acesta a suferit un accident vascular, fiind transportat de urgentã la spitalul judetean Vaslui. “E în perioada criticã, asteptãm sã vedem cum evolueazã starea lui, dar noi sperãm sã fie bine. Suntem alãturi de domnul învãtãtor, sperãm sã-si revinã si sã treacã cu bine peste aceste momente. Nu stiu sã fi fost bolnav, nu l-am auzit spunând cã are vreo problemã de sãnãtate. Îsi dorea sã iasã la pensie, trebuia sã o facã în octombrie 2018, dar si-a dorit sã îndrume pânã la capãt ultima serie de elevi. Probabil stresul de zi cu zi si-a spus cuvântul. Nu stim dacã va mai putea sã revinã la clasã, dar nu cred cã mai conteazã asta, importantã acum este sãnãtatea. Vom încerca sã gãsim un înlocuitor, dar e foarte greu sã gãsim acum, în mijlocul anului scolar”, a declarat directoarea Scolii Gimnaziale “Mihai Eminescu”, prof. Doina Lauriana Cocuz.

“Copiii simt dacã îi iubesti si îi respecti si atunci vin ei cãtre tine”

Într-o editie mai veche a ziarului Vremea nouã, învãtãtorul Dan Oprea ne-a povestit cum de a ajuns sã fie atât de apreciat si iubit de elevii si pãrintii acestora. “M-am nãscut în comuna Cislãu, judetul Buzãu, demult, în secolul trecut. Am absolvit Liceul Pedagogic <<Spiru Haret>> din Buzãu în 1973 si am fost repartizat la Scoala din Feresti, Vaslui, iar din 1 septembrie 1979, prin concurs, am ajuns învãtãtor la Scoala Nr. 6 Vaslui. M-am vãzut lucrând cu copiii dintotdeauna, poate datoritã modelelor pe care le-am avut, poate datoritã statutului pe care îl oferea meseria de cadru didactic în alte vremuri. În ceea ce priveste relatia mea apropiatã cu elevii, nu stiu dacã este neapãrat un secret. Copiii simt dacã îi iubesti si îi respecti si atunci vin ei cãtre tine. Este foarte important sã ai rãbdare, întelegere, pasiune pentru meserie”. În ceea ce priveste viitoarele cadre didactice „domnul”, asa cum este numit de elevii sãi, a avut un sfat simplu: „Sã aleagã aceastã meserie numai dacã iubesc copiii si dacã pot pune satisfactiile morale deasupra celor materiale”.

Învãtãtorul Dan Oprea, colaborator al Editurii Media Sind

SCRIITOR… Putini stiu faptul cã Dan Oprea este un colaborator fidel al editurii Media Sind, editura Uniunii Sindicale Didactice Vaslui. „Cu domnul Dan Oprea am început colaborarea în anul 2005, când s-a desfãsurat un proiect cu finantare de la Marea Britanie si am realizat o serie de activitãti. Practic, au fost realizate mai multe materiale didactice pe discipline pentru învãtãmântul primar si pre-primar care s-au distribuit gratuit în scoli. Încã de atunci s-a implicat în realizarea materialelor, iar colaborarea a continuat si dupã încheierea proiectului. Este un colaborator exemplar, nu s-a pus niciodatã problema sã refuze sau sã nu se implice”, declara Sorin Tiplea, director al editurii, în urmã cu trei ani.