|

S-a întors roata! Vile făcute la moft, dosite în cea mai săracă comună din județul Iași! Tinerii plecați în străinătate au transformat totul într-o colecție de case de vis!

Comuna Dagâța ar putea fi a doua Miroslava. Din sărăcia care definea satele comunei, astăzi nu vezi decât vile. Tinerii plecați în străinătate au transformat comuna într-un vis. Totul arată ca un șantier în lucru.

Comuna Dagâța a fost multă vreme considerată una dintre cele mai sărace comune din județul Iași. În prezent, imaginile pe care le prezintă comuna o descriu ca fiind una dintre cele mai bogate. În locul caselor bătrânești de odinoară s-au ridicat palate peste noapte. Locuințele arată ca desprinse din revistele de profil, cu porți înalte și impunătoare, cu ferestre largi prin care lumina zilei se impune în casă. Comuna Dagâța arată în acest moment ca un șantier. În aproape fiecare curte se regăsesc materiale de construcție, iar proprietarii muncesc de zor pentru a-și înfrumuseța locuința. Satele din comuna Dagâța renasc, în locul imaginii înduioșătoare de demult construindu-se o a doua Miroslava.

În loc de sărăcie, vile peste vile

Redactorii cotidianului Bună Ziua Iași au mers în comuna Dagâța pentru a mai vedea care mai este situația localnicilor privați de ajutor, ce nevoi mai au, cu ce greutăți se mai confruntă. Imediat la intrarea în sat ne-a izbit un iz de nou, un iz tineresc. Ne-am fi așteptat să fie, așa cum știam de multă vreme, sărăcie. Ne așteptam să întâlnim bătrâni uitați de copii, oameni fără loc de muncă, case bătrânicioase și oameni gârboviți. Mare ne-a fost mirarea când de după dealuri se schițau ușo-ușor case care mai de care mai moderne, mai mari și mai ingenioase. În curțile caselor bătrânești de odinioară s-au ridicat clădiri impunătoare.

Și-a construit casa viselor lui

Coborând la pas printre drumurile îngustate ale satului Mănăstirea, am zărit un bărbat care muncea de zor la construcția casei. Ne-am oprit și am stat de vorbă cu acesta. Ionel Pintilie este locuitor al comunei Dagâța. De 15 ani, acesta a plecat în străinătate pentru a-și câștiga existența. A lăsat acasă trei suflete care abia așteptau să-l vadă la sărbători. A muncit din greu, așa cum povestește acesta, pentru a oferi familiei sale un trai mai bun. …https://www.bzi.ro/s-a-intors-roata-vile-facute-la-moft-dosite-in-cea-mai-saraca-comuna-din-judetul-iasi-tinerii-plecati-in-strainatate-au-transformat-totul-intr-o-colectie-de-case-de-vis-3808101