|

S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională: 5 medii de 10 în județul Vaslui

Ministerul Educației Naționale a publicat, în urmă cu câteva minute, rezultatele la Evaluarea Națională. În județul Vaslui, s-au obținut cinci medii de 10, trei în municipiul Vaslui, o medie în Bârlad și alta în Huși. Este vorba despre Andrei Bogdan de la Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, Bejenaru Ioana de la Liceul “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Corlațan Briana Elena de la Școala Gimnazială “Constantin Parfene” Vaslui, Flueraș Elena Ramona de la Liceul “Mihail Kogălniceanu” Vaslui și de Prodea Cosmin Ioan de la Colegiul Național “Cuza Vodă” Huși.

Cea mai mare medie din mediul rural a fost obținută de Asavei Roxana Georgiana de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Laza. Aceasta a obținut 9,80 la limba și literatura română și 10 la matematică. De asemenea, în mediul rural, adică la Liceul Tehnologic “Dimitrie Cantemir”, sat Fălciu, s-a obținut și cea mai mică medie – 1,87 (2,25 la limba și literatura română, 1,50 la matematică).

Lista completă a rezultatelor la Evaluarea Națională este disponibilă pe site-ul evaluare.edu.ro.