spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
20-apr.-2024

Salariaţii muzeelor publice din România vor protesta, sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, NEMULŢUMIŢI de legea salarizării

- Advertisement -

Sâmbătă, salariaţi din muzeele publice din România vor participa la o acţiune de protest, exprimându-şi nemulţumirea faţă de proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anunţă Cartel Alfa.

„Astăzi, 18 mai, este Ziua Internaţională a Muzeelor, o zi în care atragem atenţia asupra celor 5500 de salariaţi la nivel naţional din muzeele publice şi din instituţiile ce gestionează patrimoniul cultural naţional (muzeografi, restauratori, conservatori, educatori muzeali, cercetători, investigatori, personal auxiliar), care reprezintă o categorie profesională ignorată de toate măririle salariale, discriminată abuziv şi ostentativ de OUG 2/2017, buimăcită şi mai tare de OUG 43, ce creează dezechilibre şi frustrări majore”, transmite Cartel Alfa printr-un comunicat de presă.

Salariaţii muzeelor susţin că sunt discriminaţi, precizând că „patrimoniul este considerat chestiune de securitate naţională” dar „slujitorii lui sunt condamnaţi la sărăcie, boli profesionale, condiţii de lucru, de cele mai multe ori greu de imaginat în lumea civilizată.”

Citeşte şi Muzeele îi cer premierului Grindeanu modificarea legislaţiei privind protejarea patrimoniului cultural

„De cele mai multe ori, personalul din muzee este măcinat de boli profesionale specifice, ultimii ani înregistrând chiar o serie de decese, din rândul mai ales al conservatorilor şi restauratorilor, pe fondul unei injuste recunoaşteri sociale şi a unei salarizări aproape de minimul pe economie. Considerăm că este momentul ca aceste inechităţi să dispară, iar profesiile de Muzeograf, Restaurator, Conservator, precum şi tot personalul din Muzee să fie salarizat potrivit complexităţii şi importanţei domeniului. Vorbim despre un corp cultural de elită, puţin numeros, care are în merită respectul societăţii pe care o slujeşte”, se mai precizează în comunicat.

Astfel, angajaţii muzeelor vor protesta sâmbătă, în intervalul 12.00-14.00, în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României. Manifestanţii se vor deplasa apoi către sediul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, unde vor staţiona între orele 15.00 – 16,30, prezentându-şi revendicările şi solicitând un dialog cu conducerea ministerului.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/salariatii-muzeelor-publice-din-romania-vor-protesta-sambata-de-noaptea-muzeelor-nemultumiti-de-legea-salarizarii_356742.html#ixzz4hQcLwpul

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.