spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Sancțiuni de 160.000 de lei și confiscarea a peste 2000 de metri cubi de materiale lemnoase, măsuri luate de Garda Forestieră Suceava

- Advertisement -

Activitatea din ultima perioadă a reprezentanților Gărzii Forestiere Suceava s-a concretizat printr-o serie de măsuri care au culminat cu aplicarea de sancțiuni financiare usturătoare, precum și prin confiscarea unei cantități mari de masă lemnoasă.

Garda Forestieră Suceava  execută în permanenţă controale pe cuprinsul pădurii prin  inspecţii în fondul forestier proprietate publică a Statului Român cât şi în proprietăți private, pentru identificarea tăierilor fără drept de arbori  precum și prevenirea extinderii acestui fenomen infracţional. De asemenea, desfăşoară controale pe drumurile publice şi forestiere pentru identificarea transporturilor ilegale de materiale lemnoase, împreună cu delegaţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, în colaborare și cu structurile silvice autorizate.

În ultimele 2 săptămâni s-au efectuat un număr de66controale regim silvic și materiale lemnoase, respectiv inspecţii de fond şi parţiale în fond forestier şi în vegetaţia de pe terenuri din afara fondului forestier, controale la exploatare în partizi autorizate, controale de circulaţie materiale lemnoase pe drumuri publice şi forestiere, controale la instalaţii de debitat materiale lemnoase, depozite de materiale lemnoase, verificări erori Wood Tracking, verificări zone critice din punctul de vedere al tăierilor fără drept de arbori.

În plus, au fost efectuate18verificări pentru acorduri de eliberare formulare documente cu regim special, iar cu ocazia efectuării controalelor privind respectarea regimul silvic, atât pe drumul public, pe cuprinsul pădurii cât și la agenții economici care desfășoară activități cu specific forestier, au fost aplicate 24 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 160.000 lei.

De asemenea, s-au confiscat 2120 mc materiale lemnoase, după cum urmează: 308 mc lemn rotund lucru rășinoase, 1666 mc cherestea, 145 mc lemn de foc.

Pentru preîntâmpinarea delictelor silvice, Garda Forestieră Suceava, prin demersurile efectuate în perioada menționată, atât cu autoritățile publice locale cât și cu structurile silvice județene, a procedat la predarea  suprafeței de 196,28 ha, fond forestier privat pentru care nu erau asigurate serviciile silvice – paza, către structurile silvice autorizate (ocoale silvice), acțiune care va continua și în perioada următoare…………….. https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2020-02-26/Sanctiuni-de-160000-de-lei-si-confiscarea-a-peste-2000-de-metri-cubi-de-materiale-lemnoase-masuri-luate-de-Garda-Forestiera-Suceava#ixzz6F8b8YyKk

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.