SÃRÃCIE LUCIE… Destin crunt pentru doi copii de 7 si 10 ani din suburbia vasluianã Rediu. Costelus si Ana-Maria au fost abandonati de mamã în urmã cu câtiva ani, iar de atunci trãiesc în grija bunicilor într-o casã dãrãpãnatã, ce stã sã cadã pe ei. Conditiile în care acestia stau sunt inumane: pereti crãpati, „cãptusiti” cu cârpe, mizerie si lucruri împrãstiate peste tot. Când plouã, apa le intrã în casã, cãci nici acoperisul nu este prea stabil. Nu au curent electric, nu au baie, nu au bucãtãrie, iar de televizor nici nu se pune problema. Alãturi de copii si bunici, mai locuiesc si fiica cealaltã a acestora, împreunã cu sotul ei. Si ei au avut copii pe care i-au crescut în aceeasi casã, dar au fost luati de DGASPC si integrati într-un centru de plasament. Niciunul nu lucreazã, ajutorul social în valoare de 160 lei si alocatiile copiilor reprezintã sigurul venit al familiei Nãstase. Bunicii sunt bolnavi, iar fiica si ginerele nu muncesc pentru cã, zic ei, nu au unde.
În locuinta familiei Nãstase, sãrãcia si mizeria sunt la ele acasã. Ileana, bunica celor doi copii, încearcã sã se îngrijeascã pentru a le pune ceva pe masã copiilor. Nu poate însã prea mult, e o mânã de om si nu are niciun ajutor. „De multe ori, nu mãnânc eu, le dau lor, sã se sature ei”, spune femeia. Cele douã portii cu mâncare pe care le primesc de la cantina de ajutor social nu ajung la toti. Si nu putine au fost zilele în care s-au culcat flãmânzi. „De multe ori nu am avut ce pune pe masã, am înghitit în sec si ne-am culcat…”, spune bunicul. Mila vecinilor îi mai salveazã uneori. „Înaine de a primi mâncarea de la cantinã, le mai duceam noi, cã îi vedeam cã sunt nemâncati si parcã te durea sufletul sã-i vezi asa”, a spus o vecinã.
„Nu mi-e dor de mama”
Ieri, când i-am vizitat, Costelus si Ana-Maria nu mâncaserã decât câteva linguri de bors. Isteti, energici si parcã dornici de a iesi din sãrãcia în care se aflã, cei doi sunt nelipsiti de la scoalã. Costelus este în clasa a II-a si vrea sã se facã, atunci când va fi mare, politist, pentru cã vrea sã prindã hoti. „Îmi place sã fiu corect, sã mã duc la scoalã, cã acolo scriu, socotesc, citesc”, spune bãiatul. „Si mie îmi place la scoalã, cã scriu la tablã. Acum nu mai scriu de tipar, scriu de mânã si legat”, adaugã fata. Ana-Maria vrea sã devinã doctoritã. Niciunuia nu îi e dor de mamã si mãrturisesc asta senini. Au vãzut-o de Crãciun, când le-a fãcut o vizitã de doar câteva minute. „A venit, ne-a adus câte o bananã si a stat putin cu noi. Nu mi-e dor de ea, nu mi-e dor de mama, nu stiu de ce”, spune fata. Nici nu ar avea cum, pentru cã nu au cunoscut iubirea de mamã. De când s-au nãscut, au stat numai în grija bunicilor. „Umblã cu unu’ si cu altu, ba pe la Brodoc, ba pe la Puscasi, pe unde apucã, cã asa îi place ei. Nu vine deloc sã-i vadã, nici ea si nici bãrbatii cu care i-a fãcut. O analfabetã, fãrã carte, fãrã simt matern”, spune o vecinã de-a familiei.
„I-am crescut de mititei, nu ne îndurãm sã-i dãm”
Fãrã curent electric au rãmas în urmã cu câteva luni. Au fost deconectati pentru cã nu au plãtit luni întregi facturile. Vecinii au pus mânã de la mânã si au plãtit 300 lei, în speranta cã vor fi reconectati, însã li s-a spus cã trebuie sã mai plãteascã 780 lei. „De unde sã scoatem banii ãstia? Noi de abia trãim de pe o zi pe alta. Nu ne mai angajeazã nimeni, eu am 59 de ani, ea 67. Este foarte greu, eu am astm, ea are perineul rupt…”, spune Serban Constantin, bunicul. Cât despre copii, acestia spun cã nu vor sã-i dea într-un centru de plasament, pentru cã i-au crescut de mici si s-au atasat de ei. „Sunt ai nostri, cum sã ne despãrtim de ei? I-am crescut de mititei, nu ne îndurãm sã-i dãm. Unde mâncãm noi, mãnâncã si ei”, a mai adãugat bunicul. Grija tuturor se îndreaptã cãtre cei mici. „Pãcat de ei, pentru cã ãsta nu e un mediu sãnãtos pentru niste copii. Zilele trecute, când a fost cutremurul, am venit repede sã vãd dacã sunt bine, cã mi-era teamã sã nu cadã casa pe ei. Acum, când se va înclãzi si se va topi zãpada, mi-e sã nu se surpe de tot pãmântul ãsta si sã cadã. Au dosar la primãrie pentru a primi materiale de constructie si mânã de lucru, da’ de când îl au, nu au primit nimic, niciun ajutor. Repet, pãcat de copii, nu meritã sã trãiascã în astfel de conditii”, a declarat o vecinã de-a familiei.
