RUGÃCIUNI Crestin ortodocsii prãznuiesc la 1 (sau 14 pe vechi) octombrie Acoperãmântul Maicii Domnului. Sãrbãtoarea dateazã din timpul domniei împãratului Leon cel Întelept (886-911).
În ultimul an al domniei sale, pe când împãratul se aflã la lupta pentru a apãrã hotarele, dusmanii crestinãtãtii au asediat cetatea Constantinopolului, cu gândul de a o cuceri. Localnicii, cuprinsi de spaimã, cãutau felurite locuri pentru a se ascunde. În acea searã, de sâmbãtã spre duminicã, dupã cum spune Sinaxarul, multi credinciosi sosiserã la Biserica “Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu” din Vlaherne, unde, dupã o veche traditie, se fãcea priveghere întreagã noapte în cinstea icoanei fãcãtoare de minuni, Mijlocitoarea. Biserica era plinã, iar crestinii se rugau Sfintei Fecioare sã-i izbãveascã de cumplitã primejdie. Preotii si credinciosii, laolaltã, înãltau rugãciuni aprinse, iar Maica Domnului le-a auzit suspinele, venindu-le în ajutor. “În întâia zi a lunii octombrie (…) cã la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos si-a ridicat ochii în sus, împreunã cu ucenicul sãu, Fericitul Epifanie, si au vãzut pe Împãrãteasa cerului, pe ocrotitoarea a toatã lumea, pe Preasfântã Fecioara Nãscãtoare de Dumnezeu, stând în vãzduh si rugându-se, strãlucind cu lumina si acoperind pe popor cu cinstitul sãu omofor, înconjuratã de osti ceresti si de multime de sfinti, care stãteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai alesi, Sfântul Ioan, Înaintemergãtorul si Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilintã graiuri ale rugãciunii ei cãtre iubitul sau Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: «Împãrate ceresc, primeste pe tot omul cel ce Te slãveste pe tine, si cheamã în tot locul preasfânt numele Tãu; si unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinteste, si preamãreste pe cei ce Te preamãresc pe tine, si pe cei ce cu dragoste mã cinstesc pe mine, Maica Ta. Primeste-le toate, rugãciunile si fãgãduintele, si-i izbãveste din toate nevoile si rãutãtile»“. (Vietile Sfintilor de peste tot anul).
Traditii si obiceiuri în aceastã zi
Biserica Ortodoxã prãznuieste, la aceastã datã, Sfântul Acoperãmânt al Maicii Domnului, prin oficierea Sfintei Liturghii si citirea acatistului, în amintirea minunii din Biserica Vlaherne. În constiinta oamenilor s-a fãcut asociatia între acoperirea pãmântului cu brumã si acoperirea capului fetelor mari, îmbroboditul cu basma la nuntã, ca semn al trecerii la statutul de femeie mãritatã. Fetele mari se rugau divinitãtii Pocroavã sã le acopere capul cu pãr bogat si frumos, ca sã placã flãcãilor, dar si sã le acopere capul în sensul mãritatului. Pãrul lung era un însemn al puterii si divinitatea se îndura adesea de rugãciunile fetelor, dându-le pãr frumos, ajutându-le astfel sã-si gãseascã ursitul mai repede. Se considerã cã în era crestinã biserica a adaptat la ziua aceastã o sãrbãtoare religioasã cu sens apropiat Acoperãmântul Maicii Domnului. S-a fãcut legãturã între notiunea acoperirii pãmântului cu brumã si continutul traditiei crestine care povesteste urmãtoarele: odatã, la Mãnãstirea Vlahilor din Constantinopol stãteau si multi greci care se rugau la Dumnezeu sã-i izbãveascã de dusmani. Iesind afarã staretul mãnãstirii, cuviosul Andrei, privind spre cer, a vãzut-o pe Maica Domnului, înconjuratã de sfinti, rugându-se la Dumnezeu pentru neamul omenesc. Maica Domnului a luat acoperãmântul de pe cap si l-a întins deasupra crestinilor, care se aflau la mãnãstire. Acoperãmântul strãlucea “mai mult ca soarele”. Dimineatã, tot orasul stia despre minunea vãzutã de Sf. Andrei. De la aceastã întîmplare, în amintirea minunii, a rãmas sãrbãtoarea numitã Acoperãmântul Maicii Domnului. Se spune cã fetele care sunt împodobite astãzi ca pentru nuntã au parte de o cãsnicie lungã si fericitã; femeile cinstesc sãrbãtoarea prin post si rugãciuni la Maica Domnului ca sã fie acoperite si sã aibã în pazã casa si familia de toate primejdiile: de înec, de boli, de foc, de cumpãnã, de nãpastã, de ducã-se-pe-pustii, de ucigã-l-toacã si de vrãjmasul cel rãu. Sãrbãtoarea Pocroavelor se respectã si astãzi, chiar dacã se tine post, în multe zone fiind si hramul satului. Astfel, gospodinele îsi servesc rudele si oaspetii cu plãcinte umplute cu mere sau cu dovleci.
